Moneda naţională a
recuperat o parte din ce a pierdut în faţa euro în
şedinţele anterioare, BNR afişând un curs de
referinţă de 4,1325 lei/euro, cu aproape un ban (0,17%) mai
scăzut decât cel de vineri, de 4,1397 lei/euro.
Va dorim o zi buna -- (arhiva din 09 Februarie 2010) --
AZI în sus
Victor
Hănescu
Tenismanul
Victor Hănescu a fost desemnat cap de serie nr. 5 la turneul ATP de la
Costa do Sauipe (Brazilia), dotat cu premii totale de 442.500 dolari.
În primul tur, Hănescu va da piept cu brazilianul Joao Souza, iar
la dublu va face pereche cu argentinianul Sebastian Prieto, urmând
să înfrunte favoriţii nr. 2, Pablo Cuevas (Uruguay), Marcel
Granollers (Spania).
Primarul
oraşului Voluntari a fost suspendat, ieri, din PSD, pentru un an, din
cauză că a provocat agitaţie în cadrul organizatiei PSD
Ilfov, din care face parte, destabilizând acţiunile politice.
*
„Fostul lider al grupului de la Cluj“, aşa îl
„alintă“ agenţia de presă a cărei
proprietară am auzit că ar fi nimeni alta decât vigilenta
şi imparţiala jurnalistă Corina Drăgotescu, în
timpul liber salariata postului TV Realitatea, al lui Vântu, pe Vasile
Dâncu. Care, ori de câte ori aude de Ion Iliescu, îl
apucă trepidaţiile. Omul are rău de Iliescu, fobie. Nu
încetează să-l taxeze, orice-ar zice preşedintele de
onoare al partidului al cărui membru Dâncu se
încăpăţânează să rămână.
Cred că a ajuns până acolo încât o
reţetă de peşte dacă ar recomanda Iliescu, l-ar critica
cu mânie proletară
Odată
cu câştigarea alegerilor de către Traian Băsescu şi
cu validarea Guvernului Boc 4, în România s-a instalat
„codul portocaliu“. Spre deosebie de meteorologie, în
politică, acest cod înseamnă o grămadă de
atenţionări despre pericolele care pândesc naţia.