Editorial

"Siguranţă şi încredere" (de Valentin Stănilă)

     Unii consideră că amestecarea Summit-ului cu necazurile cotidiene ar fi o vulgarizare nepermisă. "Cum adică, când s-a petrecut un eveniment istoric, să ne coborâm la nivelul carosabilului, al semafoarelor, al fluierelor agenţilor de circulaţie?".
     Un element de decor în peisajul bucureştean îl constituie maşinile Poliţiei pe care să scrie "SIGURANŢĂ ŞI ÎNCREDERE". În împrejurările date, inscripţia apare drept ironie amară, dacă nu chiar o sfidare. Ce fel de "siguranţă"? Şi pe ce bază să ai "încredere"? Şi, în definitiv, nu este vorba despre unul şi acelaşi lucru întrucât fără "siguranţă" nu poate exista "încredere", după cum nu este posibilă "încrederea" fără "siguranţă".
     Nu era nevoie de Summit-ul NATO pentru a se percepe, la scară mare, la nivelul bucureştenilor şi al oaspeţilor oraşului, cât de importantă este ordinea publică.
     Grija pentru detaliile care fac mai grea sau mai uşoară viaţa a milioane de oameni, ca şi politeţea funcţionarilor publici în uniformă albastră au arătat că există un potenţial de organizare care ar merita să fie folosit şi în zilele "fără summit-uri"!... Desigur, episodul "Timpuri Noi", este un caz de folosire disproporţionată a forţei (fără un pic de judecată lucidă), ca şi legitimarea dreptului de a comite nedreptăţi în numele ordinii publice, însă, dacă lucrurile se analizează fără patimă, fără excese, se poate considera că, şi în perioadele obişnuite s-ar putea face mult mai mult pentru apărarea siguranţei cetăţeanului.
     Se ştie că nu Poliţia Rutieră este responsabilă pentru toate relele din circulaţia auto în Capitală. Există probleme grave de urbanism, de politici comunitare - mai ales în sfera lucrărilor publice - care, probabil, vor fi tratate şi în campania electorală pentru alegerea primarului şi consilierilor municipali şi de sector. Chiar şi la precedentele alegeri s-au făcut promisiuni dintre cele mai patetice în legătură cu soluţionarea unor cerinţe elementare din domeniu, promisiuni rămase în stadiul de atunci. Dar, dacă este vorba despre "SIGURANŢĂ ŞI ÎNCREDERE", se cuvine spus că există prea multe şi dureroase cazuri pentru a considera că deviza înscrisă pe maşinile Poliţiei este cât de cât credibilă.
     Până acum n-a avut loc nicio dezbatere naţională serioasă în legătură cu modul în care forţele de ordine îşi îndeplinesc misiunea într-un stat care se doreşte de drept şi care poartă răspunderea pentru siguranţa cetăţeanului. Aceste forţe sunt finanţate din bani publici, şi există o datorie elementară, începând cu ministrul Internelor şi Reformei Administrative de a raporta cetăţenilor despre gestionarea acestor fonduri care le sunt tot mai consistente. Dacă este să analizănm lucrurile fără cuvinte mari, atunci putem spune că poliţiştii (ca şi jandarmii, ca şi alte componente ale forţelor de ordine) primesc bani (şi, în cele mai multe cazuri, cu mult peste venitul mediu al celorlalţi salariaţi) pentru a asigura fluenţa circulaţiei şi chiar pentru a fi politicoşi, cu un minimum de solicitudine faţă de toţi românii şi străinii care ne vizitează Capitala, ţara întreagă. Asta le pretindem, nimic mai mult. Să-şi facă datoria fără excepţii, fără sincope. Dacă vom beneficia de o reală SIGURANŢĂ, drumul spre ÎNCREDERE este larg deschis. Cu sau fără inscripţiile ostentative de pe maşinile Poliţiei.