Prima pagină format PDF | Abonamente | Editorial | Arhiva | Angajări | Redacția | Oferta publicitate

Prima pagină
Calendar
AZI e ziua ta
ANDO
AZI în cifre

Politică

Glosa zilei
Eveniment
Viața de lângă noi
Opinia ta contează
Sport

Demnitarul de serviciu

Portofelul
Infobusiness
Starea economiei
Coșul zilnic
Utile
Actualitate
Dacă aveți timp
Fără drepturi de autor
Telecomanda
Vă dorim o zi bună
Pavel
Întrebarea de azi


 

Vedeta de AZI

Iuliana Tudor, față în față cu președinții lumii

     Gazda emisiunii "O dată-n viață de la TVR 1", va prezenta un eveniment special, prilejuit de Summitul NATO de la București. Organizat de Ministerul de Externe, în colaborare cu Ministerul Culturii și Cultelor, sub patronajul Senatului României, spectacolul este singurul eveniment artistic la care vor participa toți președinții aflați în aceste zile în România, și se va desfășura la Teatrul Național din Capitală, în această seară.
     "Este o onoare pentru mine că am fost invitată să fiu gazda acestui eveniment și sper din toată inima să reușesc să trec peste emoția gândului că personalități precum George W. Bush, Nicolas Sarkozy și toți ceilalți președinți sunt în sală", a declarat Iuliana Tudor.
     Spectacolul va fi susținut de Ansamblul "Junii Sibiului", alături de instrumentiști celebri, ca Dumitru Zamfira, Dalila Cernătescu, Adrian Neamțu.

Corectura de serviciu

     * LONGEVITATE. În "Adevărul" din 22 martie a.c. Arina Avram ne aduce la cunoștință că speranța de viață medie, în lume "este de 77 de ani pentru bărbați și 81 de ani pentru femei". S-o credem pe cuvânt. Apoi, afirmă că în China speranța de viață "este de patru ori mai mare". Un calcul simplu arată că 71 (să ne referim la bărbați) înmulțit cu 4 ne duce la 308. Până acum n-am aflat ca un "muritor" de pe această planetă să trăiască atât de mult. Noroc cu A.A.. Dacă este să vorbim despre longevitate, atunci - cu siguranță - viața cea mai lungă în presa noastră post-decembristă o au "producțiile" caracterizate prin rigoarea dovedită și de A.A.
     * REGULAMENTE. Grigore Cartianu ("Evenimentul zilei" din 22 martie a.c.), marcat de faptul că nu i-a ieșit transferul la "Adevărul" anunțat cu tam-tam-ul aferent, zice că un anumit Club sportiv "nu e capabil să organizeze în condiții civilizate, și nici regulamentare, un meci de fotbal". Ce să înțelegem de aici? Că regulamentele sunt una, iar condițiile civilizate, alta? Or, este bine știut că regulamentele evocate de G.C. urmăresc, nu în ultimul rând, asigurarea de condiții civilizate pentru meciurile de fotbal. Că G.C. nu cunoaște legătura dintre parte și întreg, nu ne miră și că aceasta îl împiedică să se exprime corect nu mai este un secret pentru nimeni. Așa că, este ciudată doar decizia șefilor lui de a-l lăsa să se facă de râs în continuare. Poate doresc ca "Evenimentul zilei" să fie un ziar umoristic.
     * BORCANE. În editorialul său din "România liberă" (22 martie a.c.), Dan Alexe îl critică sever pe John McCain, pretendentul republican la președinția SUA că nu știe să facă deosebirea dintre șiiți și suniți, citând în acest sens un discurs al distinsului senator în fața militarilor americani din Irak. Mai mult decât atât, D.A. demonstrează că eroarea are un preț politic mare. Numai că, pe parcurs, D.A. uită la cine se referă și, în final, îl face vinovat pentru greșeală pe... Cheney (actualul vicepreședinte al SUA). De unde se vede că "încurcarea borcanelor" este molipsitoare, mai ales în cazul lupilor moraliști.

Pigafetta

Drepturi depline

     UEFA a anunțat oficial că TVR a câștigat licitația pentru drepturile de televizare în România a primei opțiuni din Liga Campionilor - meciurile din zilele de marți și miercuri în exclusivitate și rezumatele tuturor partidelor -, precum și drepturile de televizare pentru semifinale și finală. TVR deține drepturile pentru Supercupa Europei, meci care opune câștigătoarea Ligii Campionilor și câștigătoarea Cupei UEFA. Contractul a fost semnat pentru o perioadă de trei ani, incluzând sezoanele 2009-2010, 2010-2011 și 2011-2012. Câștigătorul licitației privind drepturile tv din Liga Campionilor a fost anunțat de TEAMM, repezentantul UEFA.
     De asemenea, TVR deține drepturile de televizare a celor mai importante competiții sportive la nivel european și mondial: Campionatul European de Fotbal 2008 din Elveția și Austria, Cupa Confederațiilor 2009 din Africa de Sud, Campionatul Mondial de Fotbal 2010 din Africa de Sud și Campionatul Mondial de Fotbal 2014 din Brazilia, Formula 1, Jocurile Olimpice 2008 de la Beijing, Campionatele Europene de Gimnastică 2008, Jocurile Olimpice 2012 de la Londra, Jocurile Olimpice de Iarnă 2010 din Canada (Vancouver).

Jean-Jacques Perrey, în premieră la București

     Jean-Jacques Perrey, inventatorul electronic pop-music, vine în premieră la București, pentru a participa la Festivalul Rokolectiv. Octogenarul artist va susține un concert extraordinar, în 13 aprilie, la Muzeul Național de Artă Contemporană. În aceeași zi, de la ora 16.00, Perrey va participa la o conferință, organizată la Institutul Francez, în timpul căreia își va povesti aventurile trăite, timp de jumătate de secol, alături de Edith Piaf, Salvador Dali sau Geston Kingsley.
     Într-o vreme în care muzica electronică era serioasă, rece și abia începea să se facă auzită, Perrey a stârnit o revoluție. A popularizat primele sintetizatoare în piese de happy electronic pop music, care au devenit fie soundtrak-uri pentru desenele lui Walt Disney, fie gingle-uri pentru începuturile publicității tv. Artistul este al doilea om care a deținut și folosit un sintetizator "Moog", și cel mai înfocat promotor al Ondiolinei (instrument muzical electronic, cu sunete inedite, obținute prin modificarea vibrațiilor electrice după dorința interpretului -n.n.), jucăria lui preferată. Timp de cincizeci de ani, Perrey a produs o multitudine de albume de muzică electronică impunându-și stilul personal cu crazy tape loops în piese care au creat dependență și au fost samplate la infinit.
     Perrey este încă foarte activ, susținând concerte în întreaga lume; ultimul album, intitulat "The happy elctropop music machine", l-a produs în 2006, alături de Dana Countryman.

Drepturi

     Brad Pitt a cumpărat drepturile de a transpune pe ecran povestea exploratorului britanic Percy Harrison Fawcett, dispărut în jungla braziliană în 1925, pe când căuta miticul "Oraș al lui Z". Filmul, în care, probabil, va deține rolul principal, va fi produs de compania actorului, "Plan B".

Ambițioasă

     Pentru a nu fi mai prejos față de fostul soț, Brad Pitt, Jennifer Aniston, celebră pentru rolul din serialul de succes "Prietenii tăi", și-a deschis propria companie de producție. Ea cumpărat deja mai multe scenarii, pentru filme în care va juca rolul principal.

Militant

     Actorul și regizorul american Robert Redford a pledat, marți, la Washington, în Congresul american, în favoarea măririi bugetului federal consacrat disciplinelor artistice. El a evidențiat locul artelor în propria lui carieră, pentru a sublinia importanța acestui sector.

Căsătorie

     Cântăreții americani Beyonce Knowles și Jay-Z s-ar putea căsători curând. Cele două staruri au obținut o autorizație de căsătorie de la o primărie din New York. O sursă apropiată cuplului a declarat pentru revista "People" că această autorizație de căsătorie este valabilă două luni.

Aproape de final

     Starul american Madonna este așteptată în Malawi, potrivit oficialilor din această țară sud-africană, săptămâna viitoare, în 8 aprilie, pentru ceea ce ar putea fi audierea finală în procesul de adopție a băiețelului asupra căruia deține tutelă temporară din octombrie 2006.

Pagină realizată de Roxana Florescu
roxana.florescu@azi.ro

Copyright 2005 Cicero Group. Conceput de Andreipac. Întreținut de Gigi Grigorescu. Toate drepturile rezervate.