Editorial

Prin gaura cheii (de Valentin Stănilă)

     Cine a citit stenogramele unor reuniuni care au influenţat - cu adevărat - destinele omenirii, să zicem cele de la Yalta (4-11 februarie 1945), îşi dă seama de uriaşa diferenţă dintre ceea ce s-a întâmplat în realitate şi imaginile pentru uzul prostimii. Cu siguranţă, aceeaşi constatare va fi, poate, peste ani, când se vor da publicităţii stenogramele convorbirilor de la Malta (2-3 decembrie 1989).
     Am dat aceste exemple deoarece ele au avut (şi încă mai au) un impact puternic asupra situaţiei României din aproape toate punctele de vedere. Dacă, la vremea respectivă, s-ar fi privit pe gaura cheii şi s-ar fi cunoscut, astfel, adevărul despre discuţii şi decizii, cu totul alta ar fi fost percepţia publică despre evenimentele prezentate într-o lumină atât de favorabilă protagoniştilor.
     Nu vrem să vorbim cu păcat, dar o serie de teme înscrise pe agenda summitului NATO de la Bucureşti, în special cele care vizează extinderea Alianţei, sunt prezentate oficial într-o manieră care corespunde doar parţial realităţii, poziţiilor de fond ale unor participanţi "cu greutate" la mecanismul decizional. La ora actuală sunt suficiente elemente care ne permit să constatăm că "nu tot ce afară este zugrăvit, înăuntru este viu şi natural". Una se vede la reuniunile cu porţile deschise, la conferinţe de presă, în discursuri mai mult sau mai puţin convenţionale şi alta este dezbaterea din spatele uşilor închise şi nu neapărat cu participarea tuturor membrilor Alianţei, ci şi în timpul întâlnirilor bilaterale ori în format de trei-patru şefi de state sau de guverne.
     Se cuvine să ne consolăm cu ideea că accesul la MAREA politică planetară este extrem de limitat pentru public, iar despre ce şi cum s-a discutat de către cei care au cuvântul cel mai greu de spus vom afla, în cel mai bun caz, tot din documente publice, oficiale. Nici nu poate să fie altfel în condiţiile în care temele controversaste şi chiar cele asupra cărora s-a realizat consensul implică argumente şi contraargumente care vizează securitatea fiecărui stat membru şi a tuturor statelor componente ale Alianţei (şi nu numai a acestora). Confidenţialitatea, în astfel de situaţii, reprezintă o condiţie fundamentală pentru protejarea şi promovarea intereselor care se cer armonizate la nivelul decizional cel mai înalt.
     Din toate acestea ne alegem, totuşi, cu ceva, şi anume cu o mai bună înţelegere a ceea ce se petrece acum la Bucureşti, nu în ultimul rând în legătură cu faptul că multe dintre persoanele cu funcţiile cele mai înalte în statele lor nu au venit să stea drepţi în faţa nimănui, oricât de puternic, că există puncte de vedere diferite, uneori opuse, determinate de o pluralitate de interese, ceea ce nu împiedică identificarea de zone în care interesele comune duc la hotărâri comune. Este o lecţie de democraţie la cel mai înalt nivel, chiar dacă, pe ici, pe colo, se mai înregistrează derapaje.
     Desigur, ne interesează, înainte de toate, actele (iniţiativele, acţiunile) reprezentanţilor României la summit. La modul general, poziţiile faţă de principalele teme incluse pe ordinea de zi a summitului au fost expuse public, e drept, doar în ajunul evenimentului, ceea ce nu a mai permis o dezbatere publică, aşa cum s-au petrecut lucrurile în alte ţări.
     Din păcate, aşa cum am relatat pe larg în numărul de ieri al ziarului nostru şi cum relatăm în cel de astăzi, unele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu, mai ales cele referitoare la Tratatul cu Ucraina, au pus numeroase şi grave semne de întrebare în legătură cu modul în care şeful statului acţionează în sfera politicii externe, cu gradul de compatibilitate faţă de ceea ce este, cu adevărat, interesul nostru naţional. În această privinţă, nu mai trebuie să ne uităm pe gaura cheii pentru a afla cum stau în realitate lucrurile.
     În câteva din discursurile sale din aceste zile, preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre "datorie morală". Sigur, un şef de stat are datorii şi din sfera eticii, dar se cuvine să i se reamintească şi de alte obligaţii, poate la fel de importante. Una dintre ele constă în aceea de a judeca de zece ori înainte de a se pronunţa în public şi în întâlniri cu caracter informal în chestiuni care implică România, cu efecte asupra noastră, a tuturor cetăţenilor. Dacă ţine, cu adevărat, la onoarea ţării, ar fi bine să nu se pronunţe, cel puţin în chestiunile pe care nu le stăpâneşte cum se cuvine.