| Portretul
de AZI |
Elvira cu Adina
Zorzini |
Regizorul Marcel Țop a pus în scenă, la
Teatrul Luni de la Green Hours, spectacolul "Deformații", după câteva texte poetice
ale tinerei generații. În rolul Elvira debutează în teatru Adina Zorzini.
Premiera Deformații, pusă în scenă de Marcel Țop, ne
relevă un debut neobișnuit. Este vorba despre criticul de artă și poeta Adina Zorzini,
actualmente masterand în teoria artei, care urcă, pentru prima oară, pe scenă. Și nu
o face oricum. Dacă nu aș fi aflat că preocupările ei vin din alte domenii ale artei,
aș fi jurat că este o tânără actriță foarte talentată. Sunt convinsă că jocul ei
este atât de credibil și natural, pentru că este implicată total în acest demers
artistic. Un proiect unic, într-un fel la noi, care aduce în centrul atenției patru
autori ai tinerei generații. Iar gândurile așternute pe hârtie, într-un ciclu poetic,
intitulat la fel ca spectacolul - el poate fi descărcat on-line pe
www.alteratura.blogspot.com -, o are ca autoare pe ea, alături de Claudiu Komartin,
Răzvan Țupa și Mitoș Micleușanu. Totodată Adina Zorzini este managerul acestui
proiect, care a putut fi realizat grație Fundației Ileana Mustatza. Adina Zorzini
interpretează mai multe personaje: Elvira, Adina 25 și Branhimera. Extrem de
interesante, foarte diferite unele de altele, dar care au în comun disperarea unei
generații. Tineri care nu-și găsesc locul și nici rostul aici, acasă, unde ar fi
trebuit să-și găsească soluțiile existențiale. Jocul ei este subtil, la intersecția
între comic, dramatic și grotesc și aduce, pe de o parte cu imaginea vedetelor filmului
mut, iar pe de altă parte, cu picturile lui Gustav Klimt. Episodul Branhimera este
simptomatic pentru falsitatea și ipocrizia care domnește în arta noastră. Banhimera
este soția celui mai mare dramaturg român, convinsă că nu mai există nimeni în
univers ca el. Dar, atunci când ea rostește "perlele" soțului, absurdul, aberația,
cacofonia, prostia, impostura sunt elementele de forță ale gândirii ilustrului autor
dramatic. Este explozivă și dinamitează toate clișeele despre teatrul și poezia
contemporană românească.
Ea împreună cu Toma Dănilă, Tudor Aaron Istodor, Iulian
Gliță și Diana Cavallioti ne dau măsura lumii strâmbe în care trăim.
Dacă ceilalți colegi ai ei sunt absolvenți de Actorie, Adina
Zorzini ne demonstrează, încă o dată, că talentul nu ține neapărat de o formă
instituționalizată.
Irina Budeanu |
 |
"Nici una dintre deciziile care urmează să se ia
la Summit-ul NATO nu e atât de controversată ca acordarea MAP (Member Action Plan)
Ucrainei și Georgiei, moment corespunzând, prin raportare la procedurile standard ale
Alianței, debutului procesului de aderare a celor două state la NATO. Statele membre
NATO sunt divizate. Un număr de zece state (Bulgaria, Canada, Estonia, Letonia, Lituania,
Polonia, România, Slovacia, Slovenia), considerate, cu excepția Canadei, ca aparținând
noii Europe, Europei de Est, ascultând de America mai ceva decât Emil Boc de Traian
Băsescu, pledează spectaculos în favoarea Ucrainei și Georgiei. Ele au și remis, de
altfel, la 17 martie 2008, secretarului general al NATO, Japp De Hoop Scheffer, o misivă
prin care-i solicită să sprijine Ucraina și Georgia. La summit-ul de la București,
deciziile se vor lua prin consens. Cuvântul hotărâtor aparține șefilor de stat membre
NATO, și nu secretarului general NATO, prin statut față de șefii de stat un fel de
șef de sală față de proprietarul restaurantului". Ion Cristoiu,
"Jurnalul Național", 31 martie 2008 |
Avangarda la UNA Galeria |
|
Astăzi, la ora 18.00, la UNA Galeria se lansează studiile despre "TextImaginile"
Avangardei. Volumul a fost publicat de Editura Institutului Cultural Român. Evenimentul
este organizat de ICR și Universitatea Națională de Arte București. Participă
Ruxandra Demetrescu, rectorul Universității Naționale de Arte (UNA) din București,
Erwin Kessler, coordonatorul programului "Culorile Avangardei" și editorul volumului
și Ioana Vlasiu, istoric de artă, Institutul de Istorie a Artei din București. Volumul
reunește lucrările prezentate la simpozionul internațional TextImage desfășurat în
mai 2007 la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Simpozionul a fost organizat în cadrul
proiectului "Culorile Avangardei". Studiile, cuprinse în volum, sunt semnate de
cunoscuți istorici și teoreticieni ai artei printre care îi amintim pe Brigitte Hermann
("Incertaines rencontres du mot et de l'image chez les groupes
<<pri-dadaostes>> Paris), Laszlo Beke ("Language Problems in the
International Avant-garde"), Erwin Kessler ("What Do Manifestos Manifest?;
Krisztina Passuth - A quoi sert la typographie?"), Paul Cernat ("Mythologies
cinématographiques de l'intégralisme"), Doina Lemny ("Brancusi:
l'autoportrait photographique ou l'art de sculpter son image"), Ruxandra
Demetrescu ("Die dilemmatische Stellung der Avantgarde in Rumenien"). Mariana Criș |
Documentare la Centrul Ceh |
|
La Centrul Ceh puteți viziona documentarele de scurt metraj "The Tadpole", "The
Rabbit and the Holy Ghost", în regia lui Filip Remunda și Vit Klusak. Filip Remunda
aduce în atenție cel mai mic sat din lume, în care se desfășoară un campionat de
fotbal. Regizorul Vit Klusak face un film despre tatăl sau, marele compozitor Emil
Viklicky, însă acesta nu vrea să participe la filmări. Este nevoit să folosească o
dublură pentru rolul tatălui. (I.B.) |
Anca Parghel a cucerit
Varșovia |
|
Cunoscuta jazzistă Anca Parghel a deschis sâmbătă seara, la Clubul "Akwarium", din
Varșovia, programul "Primăvara jazzului românesc". Cu o oră înainte de începerea
concertului, clubul, aprope paralizat prin supraaglomerare, a trebuit să oprească
accesul publicului în sală. În cadrul concertului, Anca Parghel a fost acompaniată de
Marius Vernescu, Ciprian Parghel, Tudor Parghel. Un regal de muzică. (M.C.) |
Dan Silviu Boerescu a lansat
colecția Lifestyle |
|
Editura Trei a lansat în parteneriat cu revista Playboy, colecția "Lifestyle", sub
coordonarea lui Dan Silviu Boerescu, directorul editorial al publicației, care semnează
și primele patru volume ale colecției prezentate la lansare. Este vorba despre "Ghidul
vinurilor 2008", "Grădina Imperiului - 165 de rețete din Basarabia tuturor
timpurilor", "Cartea vinurilor dulci..." și "Istoria erotică a micului dejun".
(I.B.) |
 |
"Cartea
Interzisă" și "Lăcomie" |
Cartea Interzisă
La Librăria Cărturești puteți găsi, pentru copiii
dvs, volumul al II-lea din seria Tara Duncan. Este vorba despre "Cartea Interzisă".
După cum știți Tara Duncan știe să prevadă viitorul. Prețul cărții este de 39,90
lei. Acest al doilea volum urmărește aventurile, pline de suspans, ale acestui personaj.
După ce a scăpat din ghearele Stăpânului Sangravilor, Tara trebuie să plece din nou
în AltăLume. O întreprindere periculoasă în care va fi nevoită să se confrunte cu
monștri și cu suverani lipsiți de scrupule. Lăcomie
La aceeași librărie găsiți romanul "Lăcomie",
de Elfriede Jelinek. Este considerat cea mai bună carte, după "Pianista". Cartea a
fost tradusă la Editura Polirom de Maria Irod și a apărut în colecția "Biblioteca
Polirom". Așa după cum ne-a Vasile Ernu, romanul este construit ca un thriller
psihologic. Este o meditație necruțătoare despre meschinăria vieții umane, despre
capcanele sexului și miturile societății contemporane.
Originalitatea formală și bogația lingvistică fac din el cel
mai important roman al lui Jelinek, după "Pianista". Acest roman a fost foarte bine
primit de critică și, de altfel, a primit Premiul Nobel pentru Literatură, distincție
destul de controversată de mediul literar.
Cartea este cel mai bun roman al lui Elfriede Jelinek, un
adevărat miracol al virtuozității formale, impregnat de "apele freatice ale
narațiunii", după cum se spune însăși scriitoarea. O carte pe care o recomandăm.
Mariana Criș |
|