Regizorul Marcel Ţop a pus în scenă, la Teatrul Luni de la Green Hours, spectacolul "Deformaţii", după câteva texte poetice ale tinerei generaţii. În rolul Elvira debutează în teatru Adina Zorzini.

     Premiera Deformaţii, pusă în scenă de Marcel Ţop, ne relevă un debut neobişnuit. Este vorba despre criticul de artă şi poeta Adina Zorzini, actualmente masterand în teoria artei, care urcă, pentru prima oară, pe scenă. Şi nu o face oricum. Dacă nu aş fi aflat că preocupările ei vin din alte domenii ale artei, aş fi jurat că este o tânără actriţă foarte talentată. Sunt convinsă că jocul ei este atât de credibil şi natural, pentru că este implicată total în acest demers artistic. Un proiect unic, într-un fel la noi, care aduce în centrul atenţiei patru autori ai tinerei generaţii. Iar gândurile aşternute pe hârtie, într-un ciclu poetic, intitulat la fel ca spectacolul - el poate fi descărcat on-line pe www.alteratura.blogspot.com -, o are ca autoare pe ea, alături de Claudiu Komartin, Răzvan Ţupa şi Mitoş Micleuşanu. Totodată Adina Zorzini este managerul acestui proiect, care a putut fi realizat graţie Fundaţiei Ileana Mustatza. Adina Zorzini interpretează mai multe personaje: Elvira, Adina 25 şi Branhimera. Extrem de interesante, foarte diferite unele de altele, dar care au în comun disperarea unei generaţii. Tineri care nu-şi găsesc locul şi nici rostul aici, acasă, unde ar fi trebuit să-şi găsească soluţiile existenţiale. Jocul ei este subtil, la intersecţia între comic, dramatic şi grotesc şi aduce, pe de o parte cu imaginea vedetelor filmului mut, iar pe de altă parte, cu picturile lui Gustav Klimt. Episodul Branhimera este simptomatic pentru falsitatea şi ipocrizia care domneşte în arta noastră. Banhimera este soţia celui mai mare dramaturg român, convinsă că nu mai există nimeni în univers ca el. Dar, atunci când ea rosteşte "perlele" soţului, absurdul, aberaţia, cacofonia, prostia, impostura sunt elementele de forţă ale gândirii ilustrului autor dramatic. Este explozivă şi dinamitează toate clişeele despre teatrul şi poezia contemporană românească.
     Ea împreună cu Toma Dănilă, Tudor Aaron Istodor, Iulian Gliţă şi Diana Cavallioti ne dau măsura lumii strâmbe în care trăim.
     Dacă ceilalţi colegi ai ei sunt absolvenţi de Actorie, Adina Zorzini ne demonstrează, încă o dată, că talentul nu ţine neapărat de o formă instituţionalizată.

Irina Budeanu

     "Nici una dintre deciziile care urmează să se ia la Summit-ul NATO nu e atât de controversată ca acordarea MAP (Member Action Plan) Ucrainei şi Georgiei, moment corespunzând, prin raportare la procedurile standard ale Alianţei, debutului procesului de aderare a celor două state la NATO. Statele membre NATO sunt divizate. Un număr de zece state (Bulgaria, Canada, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia), considerate, cu excepţia Canadei, ca aparţinând noii Europe, Europei de Est, ascultând de America mai ceva decât Emil Boc de Traian Băsescu, pledează spectaculos în favoarea Ucrainei şi Georgiei. Ele au şi remis, de altfel, la 17 martie 2008, secretarului general al NATO, Japp De Hoop Scheffer, o misivă prin care-i solicită să sprijine Ucraina şi Georgia. La summit-ul de la Bucureşti, deciziile se vor lua prin consens. Cuvântul hotărâtor aparţine şefilor de stat membre NATO, şi nu secretarului general NATO, prin statut faţă de şefii de stat un fel de şef de sală faţă de proprietarul restaurantului". Ion Cristoiu, "Jurnalul Naţional", 31 martie 2008

Mariana Criş

     Lăcomie
     La aceeaşi librărie găsiţi romanul "Lăcomie", de Elfriede Jelinek. Este considerat cea mai bună carte, după "Pianista". Cartea a fost tradusă la Editura Polirom de Maria Irod şi a apărut în colecţia "Biblioteca Polirom". Aşa după cum ne-a Vasile Ernu, romanul este construit ca un thriller psihologic. Este o meditaţie necruţătoare despre meschinăria vieţii umane, despre capcanele sexului şi miturile societăţii contemporane.
     Originalitatea formală şi bogaţia lingvistică fac din el cel mai important roman al lui Jelinek, după "Pianista". Acest roman a fost foarte bine primit de critică şi, de altfel, a primit Premiul Nobel pentru Literatură, distincţie destul de controversată de mediul literar.
     Cartea este cel mai bun roman al lui Elfriede Jelinek, un adevărat miracol al virtuozităţii formale, impregnat de "apele freatice ale naraţiunii", după cum se spune însăşi scriitoarea. O carte pe care o recomandăm.

Mariana Criş