Prima pagină format PDF | Abonamente | Editorial | Arhiva | Angajări | Redacția | Oferta publicitate

Prima pagină
Calendar
AZI e ziua ta
ANDO
AZI în cifre

Politică

Viața de lângă noi
Opinia ta contează
Actualitate

Externe

Sport

Demnitarul de serviciu

Finanțe/Bănci
Infobusiness
Starea economiei
Coșul zilnic
Utile
Dacă aveți timp
Fără drepturi de autor
Telecomanda
Vă dorim o zi bună
Pavel
Întrebarea de azi


 

Ieșim cu bani din greva asta!


Circa 9.000 de protestatari
s-au adunat ieri în fața
Casei Sindicatelor din Mioveni

     Aproximativ cinci mii de muncitori de la Dacia Pitești s-au adunat, ieri, în jurul orei 10.00, pe platoul din fața Casei Sindicatelor din Mioveni. După o oră, numărul protestatarilor ajunsese la aproximativ nouă mii, fiind vorba de angajați din primul și al doilea schimb dar și sindicaliști ai BNS.

     Protestatarii au purtat pancarte cu mesaje precum: "Ne cerșim existența!" și "Respingem asuprirea francezilor!" și au scandat: "Unitate!", "Vrem salarii decente!", "Jos Mafia!".
     Liderul sindicatului de la "Automobile Dacia", Nicolae Pavelescu, le-a promis muncitorilor că vor continua protestele până își vor obține drepturile. "Ieșim cu bani din greva asta!", a declarat el.
     Muncitorii au fluierat și au bătut în tobe. Ei au adus un sicriu și o cruce pe care scria "Mafia", pentru a sugera că administrația Dacia ar vrea să îngroape industria autohtonă de autoturisme. La fața locului s-a aflat și un protestatar care a interpretat rolul de preot și care avea în mână două cutii din tablă pe post de cădlniță, în timp ce un altul, care avea busuioc în mână, juca rolul dascălului.
     Viceliderul sindical de la Dacia Ion Iordache le-a cerut protestatarilor să nu accepte ca administrația franceză să-i transforme în sclavi și le-a reamintit că românii nu vor fi slugile nimănui.
     De la tribună au mai vorbit, pe rând, liderul sindical de la Dacia Pitești, Nicole Pavelescu și liderul BNS, Dumitru Costin. Ei au făcut apel la înțelepciune și înțelegere din partea administrației pentru a veni la masa negocierilor cu "propuneri realiste". "Vreau să înțeleagă patronatul că greva este un drept câștigat de salariați și nu a fost făcută cu încălcarea legii. Vom rămâne alături de dumneavoastră până la obținerea tuturor revendicărilor salariale", a spus liderul BNS Dumitru Costin, în aplauzele mulțimii.
     El le-a spus protestatarilor că prin greva generală se înregistrează zilnic pierderi de zece milioane de euro, iar administrația uzinei încearcă să-i păcălească pe muncitori și să-i dezinformeze. "Sunt patru zile de când faceți grevă și am înțeles că sunt pierderi zilnice de 10 milioane euro. Sunt deci 40 de milioane de euro pierderi. Nu era oare mai bine decât să aibă aceste pierderi administrația să pună mâna să negocieze cu sindicatul? Este o întrebare la care normal că răspunsul este da, dar este o întrebare care ridică și un semn de întrebare. Dacă oamenii ăștia își permit să piardă zece milioane de euro zilnic, înseamnă că cifrele pe care ni le-au prezentat la negociere sunt măsluite", a spus Costin.
     În semn de solidaritate cu angajații Dacia, la miting au participat și reprezentanți ai Sindicatului CGD Cleon Renault din Franța. Antonio de Almeida, reprezentantul al sindicatului francez CGD Cleon Renault, s-a adresat și el mulțimii, spunând că "salariații români nu sunt nebuni". "Uzina de la Pitești se comportă foarte bine, succesul Logan este foarte mare și noua vacă de muls a Renault generează enorme profituri. Salariații trebuie să lupte alături de noi pentru condiții de viață. Și în Franța, dar și în România ne luptăm cu același patron și vom învinge", a spus Antonio de Almeida.
     La încheierea mitingului participanții au cântat și dansat "Hora Unirii".

După miting, o ofertă

     Administrația SC Automobile SA Pitești a reînnoit, ieri, după mitingul angajaților, oferta către sindicaliști, fiind propusă o creștere de 16,7% a salariului mediu brut, dar și o alternativă la lucrul în tură continuă.

     Directorul de comunicare al SC Automobile SA Pitești, Liviu Ion, a declarat că pentru prima dată s-a propus o alternativă la soluția lucrului în tură continuă, soluție respinsă, miercuri, de către sindicaliști. "După ce sindicaliștii au respins miercuri categoric varianta lucrului în tură continuă, adică munca sâmbăta și duminica cu același efectiv, astăzi am găsit soluția constituirii celei de-a patra echipe care să lucreze 12 ore sâmbăta și 12 ore duminica, fiind vorba despre oameni nou angajați", a spus Liviu Ion.
     Potrivit acestuia, administrația Automobile Dacia a făcut o nouă ofertă de creștere salarială care asigură fiecărui angajat o majorare a veniturilor cu cel putin 250 de lei brut pe lună, adică 171 de lei net pe lună. Oferta vizează o majorare cu 20% sută a salariului minim brut lunar, respectiv cu 16,7% a salariului mediu de bază brut lunar.
     Administrația Automobile Dacia susține că la majorarea salarială se adaugă o primă lunară pentru rezultatele anului 2007 de 8,33% din salariul de bază individual brut lunar, cu un minim de 94 de lei brut/lună, care va fi acordată de la 1 ianuarie 2008.
     "Nu trebuie privit stricto-sensu creșterea salarială, ci trebuie văzute și multitudinea de facilități pe care le au salariații. De exemplu, salariații în acest moment beneficiază de 170 de lei pe lună bani de tichete de masă. Le-am propus 94 de lei primă lunară, deci trebuie privit pachetul salarial în ansamblu, care duce la o creștere cu 250 de lei a actualelor salarii", a declarat Liviu Ion.

Maramureșul e alb

     Circulația se desfășura ieri cu dificultate pe majoritatea drumurilor din județul Maramureș, din cauza ninsorilor abundente din noaptea de miercuri spre joi, precum și a numărului mic de utilaje de deszăpezire care au mai rămas în acțiune la sectorul local al Companiei Naționale de Drumuri. În cursul nopții de miercuri spre joi au existat blocaje în trafic, cele mai multe fiind înregistrate pe DN 18, în Pasul Gutin, unde a nins abundent. De asemenea, s-au semnalat blocaje din cauza zăpezii și pe drumul județean Cavnic - Budești. În zona Cavnic s-a așternut un strat proaspăt de zăpadă de 40 de centimetri, iar în afara șoselei acesta a ajuns să măsoare circa 80 de centimetri. În condiții de iarnă s-a circulat și în Pasul Prislop, tot pe DN 18. La Huta, în zona Sighetu Marmației, carosabilul umed se intercala cu zone acoperite de zăpadă.

Accident de muncă

     Un tânăr a murit, ieri dimineață, la Spitalul de Urgență "Sfântul Aposol Andrei" din Galați, după ce cu o zi în urmă a fost implicat într-un accident de muncă pe șantierul unde se construiește Euromall Galați. Victima, Marcel Huică (32 de ani) era angajat la SC Dany Ivan Construct SRL București. Bărbatul a fost victima unui accident de muncă miercuri după-amiază, pe șantierul unde se ridică noul mall. Tânărul a căzut de pe o scară improvizată, de la înălțimea de trei-patru metri. El a fos dus, în comă profundă, la Spitalul de Urgență "Sf. Aposol Andrei" din Galați, unde a murit ieri dimineață, a declarat Ionel Petrea, șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galați.

Cu Dacia sub TIR

     Patru tineri cu vârste între 16 și 21 de ani au fost grav răniți, în noaptea de miercuri spre joi, după ce mașina în care se aflau a intrat sub roțile unui TIR, pe DN 71 Târgoviște - București. Șoferul unui autoturism Dacia nu a acordat prioritate de trecere unui TIR, iar mașina a intrat sub roțile acestuia. Toți cei patru tineri au ajuns la Spitalul Județean de Urgențe din Târgoviște, cu traumatisme craniene grave, iar trei dintre ei au fost trimiși la Spitalul Floreasca din Capitală. "Cei patru pasageri sunt în stare foarte gravă. Cele două fete și un băiat au plecat la Floreasca. Aceștia au traumatisme craniene și sunt în comă profundă. Starea lor este foarte gravă. Ultimul pasager rămâne internat la Spitalul Județean de Urgențe Târgoviște pentru investigații", a declarat medicul Doru Păunescu de la Spitalul Județean de Urgențe din Târgoviște.

Mită pentru permis de conducere

     Un bărbat din județul Vrancea este cercetat pentru dare de mită, acesta fiind prins în flagrant în timp ce oferea bani șefului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule pentru a-i ajuta fiul să obțină permis de conducere. Șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule a sesizat Direcția Generală Anticorupție (DGA) - Vrancea, anunțând că un bărbat i-a oferit o sumă de bani pentru a-l ajuta pe fiul acestuia să promoveze examenul pentru obținerea permisului de conducere. DGA a organizat un flagrant petnru a-l prinde pe bărbat. "Tânărul a absolvit școala de șoferi în urmă cu un an, motiv pentru care acest examen era ultima șansă de a obține permisul de conducere, în caz contrar fiind obligat să reia cursurile auto. Pentru că încercările repetate de a promova examenul în mod cinstit au eșuat, tatăl băiatului s-a hotărât să încerce să-l mituiască pe șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule - Vrancea", se arată într-un comunicat al Direcției Generale Anticorupție.

Controale de...post

     Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vor verifica, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, comercianții de produse alimentare și nealimentare, cunoscute fiind creșterile vânzărilor în această perioadă, a declarat, ieri, președintele instituției, Dan Vlaicu. Astfel, într-o primă perioadă vor fi controlați comercianții de produse de post, după care vor avea loc controale pe "piața de măsline", urmate de controale pentru produsele tradiționale în perioada sărbătorilor de Paște (carne, vin, ouă). Vlaicu a precizat că pentru anumite categorii de produse, controalele vor fi efectuate în colaborare cu inspectorii Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Președintele ANPC a mai spus că inspectorii vor mai controla și comercianții de produse nealimentare, în special pe cei de produse textile, precum și pe cei care oferă servicii de cazare.

Lecția de comportament

     Azi dimineață (n. red. ieri) am călătorit în tramvaiul 41 alături de un grup de tineri care comunicau în limba arabă. La un moment dat unul dintre ei a primit un telefon și așa am constatat că era român, după cât de bine vorbea, fără accent. La scurt timp, tânărul român a deschis geamul și a aruncat, din mers, un ambalaj. Replica unuia dintre companionii săi, arab, a fost surprinzătoare: "Asa fasi tu in țara la tine?!" O lecție pe care a meritat-o, dar care mă tem că n-a avut un ecou prea mare în conștiința lui... - Roxana Petre - București

Bârfe

     În ziarul AZI din data de 24 martie, la pagina 5, sunt relatate mai multe fapte, clinciuri și acuze dintre care unele evidențiază și lipsa de respect reciproc dintre Mircea Geoană și Radu Berceanu. Ex-ministru pungaș și senator PDL de Dolj, Radu Berceanu îl acuză pe Mircea Geoană că în declarația de avere de la Senat nu a trecut casa în care a făcut "chef", la invitația proprietarului. Dar nici domnul Geoană nu se lasă mai prejos și îl acuză pe Berceanu (în cadrul unei conferințe de presă) că luptă la Dolj pentru consolidarea imaginii de prim baron de Oltenia. Că aleargă acolo unde sunt bani, cum a făcut la Industrii, Transporturi și acum la Consiliul județean. Ce putem spune decât că aceste dispute arată imaginea deplorabilă a unor politicieni care au uitat simțul măsurii. Și unde mai pui că amândoi sunt ingineri... - Voicu Anton - București

Decizie corectă

     Rejucarea meciului Rapid - Steaua mi se pare o decizie înțeleaptă. Și firească. Dar după părerea mea un astfel de meci ar trebui jucat fără spectatori. În felul acesta să fie pedepsiți și avertizați - într-un fel - cu privire la manifestările huliganice de la meciul anterior. - Remus Cristian - București

Copyright 2005 Cicero Group. Conceput de Andreipac. Întreținut de Gigi Grigorescu. Toate drepturile rezervate.