Editorial

Platforma stângii democrate (de Valentin Stănilă)

     Prin ce s-a remarcat, fie şi numai în ultimul timp, Partidul Ecologist Român, ce impact au avut mesajele, dacă or fi existat, ale Alianţei Socialiste, în ce acţiuni cu un oarecare răsunet a fost implicat Partidul Social Democrat "Titel Petrescu"? Astfel de întrebări pot fi multiplicate oricât de mult, dacă dorim să abordăm cu seriozitate tema resurselor instituţionalizate ale stângii democrate.
     Într-o manieră diferită se pune atragerea sindicatelor şi a organizaţiilor pensionarilor. Dar, şi aici observăm diferenţe sensibile de poziţii între CNSLR "Frăţia" şi celelalte centrale sindicale cu o certă reprezentare naţională, întrucât, ca şi în cazul puzderiei de organizaţii ale pensionarilor, în aceste structuri nu există o percepţie suficient de puternică a apartenenţei doctrinare şi ideologice la stânga democrată.
     S-o spunem pe cea dreaptă (deşi vorbim despre... stânga): dacă n-ar exista presiunea electorală, este puţin probabil că lucrurile s-ar mişca în direcţia constituirii unei Platforme a Stângii Democrate. Oricum, a apărut o astfel de oportunitate, deşi nu se poate ignora că există şi o doză de oportunism în acest demers.
     Suntem îndreptăţiţi să facem o asemenea afirmaţie deoarece există, în istoria recentă, cel puţin un fapt de natură să confirme acest lucru - şi anume încercările nereuşite, din anii 2005 şi 2006, de formare a unui Pol Social (o altă denumire pentru Platforma Stângii Democrate). În special liderii oficiali ai PSD de la acea vreme poartă o mare răspundere pentru eşecul unei tentative care avea şanse considerabile să fie finalizată şi care, dacă se încheia atunci, până acum putea ajunge la o maturitate considerabilă, cu multă relevanţă în ecuaţia electorală din acest an.
     În absenţa unei evaluări a răspunderii pe care o au cei care au torpilat proiectul, credibilitatea tentativelor actuale este extrem de mică, întrucât oricine poate să spună, pe bună dreptate, că, dacă stânga se dorea unită pe principii şi nu pe interese, se unea de-atunci! Oricum, s-a pierdut un timp preţios, imposibil de recuperat până la alegerile locale.
     La vremea amintitului "impuls" de unificare a stângii, numărul şi calitatea participanţilor la dezbaterea care a avut loc, în 2005, la ROMEXPO, pe tema constituirii Polului Social, confirmă că, atunci, oameni de cea mai bună calitate, înregimentaţi sau nu în PSD ori în alte partide de stânga, aveau o determinare şi o motivaţie extrem de puternice pentru a se implica, direct şi calificat, la constituirea unei reale Platforme a stângii politice, cu program precis şi obiective clar definite. Dezămăgirea lor a fost, însă, pe măsura aşteptărilor înşelate. Vor mai accepta să se implice după această experienţă nefericită?
     Dacă necesitatea coagulării forţelor de stânga este în afara oricărei discuţii, modalităţile de realizare a acestui deziderat se află încă sub semnul "heirupismului" nostru congenital şi al ezitărilor în abordarea şi soluţionarea unor chestiuni de fond, esenţiale. Însuşi faptul că discuţiile sunt centrate pe obţinerea unui scor convenabil la alegeri (de fapt, unicul scop) este de natură a diminua din start eficienţa demersului. Or, era în chiar spiritul Stângii ca, înainte de a se ajunge la "voturi" şi "liste", să se iniţieze şi să se desfăşoare o amplă dezbatere, la care să participe şi personalităţi reale de stânga, cu sau fără de partid, pentru a se defini obiectivele programatice.
     Nici pentru PSD nu este suficient să se proclame de stânga; trebuie să demonstreze, inclusiv prin comportamentul tuturor liderilor lui, că aparţine cu adevărat acestei mari familii ideologico-doctrinare, cu o pondere şi un rol considerabile în Europa şi în întreaga lume. Mai e mult de făcut până la o astfel de demonstraţie - şi e de văzut dacă, realmente, ea se va putea realiza la amploarea şi profunzimea menite să-i confere o credibilitate obligatorie pentru succesul prezentei tentative de formare a Polului Social.