| Dinamo a primit de la Lazio cea mai mare sumă
din istorie |
Radu, transferat pentru
5.400.000 ? |

Ștefan Radu va fi coleg cu jucătorii lui Lazio, pe care i-a avut adversari
vara trecută, în turul 3 preliminar
al Ligii Campionilor
|
Vicepreședintele FC Dinamo, Vasile
Turcu, a declarat, ieri, pentru Radio Info Pro, că transferul fundașului Ștefan Radu la
gruparea italiană SS Lazio a fost realizat pentru suma de 5.400.000 de euro, jucătorul
fiind însă împrumutat în primă fază pentru 1.190.000 de euro.
"Ne-am pus de acord, am semnat contractul acum. A fost
o negociere foarte dură, dar e normal pentru că e cel mai mare contract. Cei de la Lazio
îl cunosc foarte bine și nu au fost probleme legate de salariul lui sau contractul lui.
Suntem mândri că s-a realizat cel mai mare contract al tuturor timpurilor. El este
împrumutat până în vară pentru 1.190.000, plus TVA, iar tot contractul este de
5.400.000, cea mai mare sumă plătită pe un jucător român din 1990 până astăzi. A
meritat suma asta, pentru că el este un mare caracter și cred că va ajunge un mare
jucător, va avea un cuvânt de spus în fotbalul european. Dimineața am semnat
contractul în jurul orei 3.30 sau 4", a declarat Turcu.
Cotidianul italian Gazzetta dello Sport anunțase, în
ediția de duminică, faptul că transferul fundașului Ștefan Radu de la Dinamo la Lazio
Roma va fi oficializat, după ce vor fi puse la punct ultimele detalii rămase de stabilit
în urma negocierilor de sâmbătă seară dintre cele două cluburi și reprezentanții
jucătorului. "Clubul roman era sigur ambele operațiuni vor fi finalizate încă de
ieri, însă este nevoie să mai aștepte câteva ore. Sâmbătă seară, târziu, au avut
loc negocierile între Lotito (n.r. - președintele clubului Lazio, Claudio Lotito),
Ștefan Radu, sosit direct din Cipru, unde era în cantonament cu Dinamo, și procuratorii
săi. Rămăseseră de stabilit ultimele detalii, dar, fără îndoială, achiziționarea
sa va fi oficializată azi (n.r.-ieri)", scrie publicația italiană.
Site-ul violanews.com semnalează, de asemenea, apropiatul
transfer al lui Radu la Lazio, după ce internaționalul român de tineret s-a aflat și
în atenția grupărilor Fiorentina, Juventus, AS Roma și SV Hamburg. Sursa citată
susține că suma pe care Lazio ar urma să o plătească pentru Ștefan Radu este de
aproximativ 5 milioane de euro și că jucătorului i se va oferi un contract pe cinci
ani. Sâmbătă, presa italiană anunțase că Ștefan Radu ar urma să ajungă la Lazio
împrumutat, până în vară, când gruparea din Roma ar fi urmat să aibă opțiune de
cumpărare.
Imediat după oficializarea actelor, Ștefan Radu a declarat
că este foarte fericit că va juca la Lazio, apreciind că Italia are cel mai greu
campionat din Europa, informează agenția Calciomercato. "Sunt foarte fericit, voi juca
în cel mai puternic campionat din Europa", a declarat Ștefan Radu. El a efectuat,
deja, vizita medicală, ieri, la ora 15.30, la clinica Paideia. În vară, după ce
expiră împrumutul, Lazio Roma are opțiune pentru jucător. Interesant este că
fundașul român ar putea debuta chiar mâine la noua formație, în meciul din Cupa
Italiei cu Fiorentina, echipă unde este legitimat atacantul român Adrian Mutu.
Gigi Grigorescu
gigi.grigorescu@azi.ro |
|
"Primele două etape sunt
decisive" |
Mijlocașul Stelei, Ovidiu Petre, este de părere că
primele două etape din sezonul de primăvară vor fi decisive pentru gruparea din Ghencea
în încercarea de a câștiga titlul. "Important este să ne antrenăm bine și, după
ce o să terminăm cu pregătirea, o să ne gândim și la titlu. Cred că după
disputarea primelor două etape din sezonul de primăvară se va decide, în mare parte,
campioana", a declarat Ovidiu Petre pe site-ul oficial al clubului din Ghencea.
Fotbalistul susține, totodată, că îl lasă rece faptul că și rivalii de la Dinamo se
pregătesc tot în orașul cipriot Larnaca, acolo unde Steaua se află în cantonament
până pe 8 februarie: "Nu ne interesează că jucătorii de la Dinamo se pregătesc în
același loc cu noi. Cei de la Dinamo ne vor interesa doar atunci când o să avem meciul
cu ei". Referindu-se la noile achiziții din această iarnă ale echipei roș-albastre,
Ovidiu Petre susține că "noii noștri colegi sunt fotbaliști de valoare, ne
înțelegem bine cu ei și, cu timpul, o să fie și ei mai bine. O să învățăm și
noi spaniola, o să învețe și ei românește, important este să iasă totul bine. La
Steaua, concurența este acum mare, trebuie să se contureze un prim <<11>>.
Noii noștri colegi sunt serioși, băieți de treabă și sperăm să-i ajutăm să se
adapteze cât mai repede".
Mijlocașul a mai ținut să precizeze că îi pare rău de Dorel
Zaharia, Victoraș Iacob, Valentin Bădoi, Marius Croitoru și Vasilică Cristocea, care
au fost disponibilizați în această iarnă de conducerea Stelei. "În ceea ce-i
privește pe băieții care au plecat de la Steaua, noi nu avem nicio putere. Erau
băieți buni, prietenii noștri, dar sunt momente în viață când lucrurile nu depind
de noi", a încheiat Ovidiu Petre. (M.B.) |
Probleme în poartă și în
atac |
Antrenorul echipei Pandurii Tg. Jiu, Joaquim Teixeira, a declarat că înfrângerile
suferite de formația gorjeană în ultimele trei partide amicale nu îl îngrijorează
pentru că jucătorii săi sunt pe drumul cel bun. "Suntem în perioada de căutări. Zi
de zi sunt mai optimist pentru că știu valoarea fiecărui jucător. Valoric, individual
stăm bine, o să facem și o echipă puternică. Când se va termina cantonamentul
selecționăm jucătorii în funcție de ce s-a întâmplat în pregătiri. Am totul
notat, am o idee despre cum va arăta echipa, dar încă nu am pus-o în practică. Voi
alege cei mai buni jucători în funcție de fiecare sistem de joc folosit", a declarat
Teixeira.
Portughezul este nemulțumit din cauza accidentărilor și vrea
să mai completeze lotul cu trei jucători, prioritatea fiind acum un portar: "Sincer,
mă nemulțumesc mult aceste accidentări. Dar, când voi avea toți jucătorii apți din
punct de vedere medical, voi face o echipă mare și puternică. În plus, când vor sosi
toți jucătorii pe care mi-i doresc echipa va deveni compactă și pot spune că voi avea
la dispoziție 20 de titulari. Am câte doi jucători pentru fiecare post și va juca cel
care greșește mai puțin, indiferent de numele acestuia. Ne mai lipsesc în acest moment
trei jucători, dar în curând vom rezolva și problema portarului. Este vorba fie de un
titular de la o echipă din prima ligă portugheză, fie de un portar polonez cu care am
mai purtat discuții".
Teixeira caută să rezolve și problema atacului, unde a
constatat că sunt mari hibe. Atacanții testați nu l-au convins. Francezul Aboubacar a
fost trimis acasă săptămâna trecută, iar brazilianul Edson este încă în perioada
testelor. Antrenorul are la dispoziție încă doi jucători de profil ofensiv la probe,
ei alăturându-se celor doi deja aflați la teste de câteva zile, un atacant și un
portar. Atacantul brazilian Wandeir Oliveira dos Santos are 27 de ani și a jucat în
acest sezon la Naval, unde a fost transferat în 2007 după ce jucase cinci ani în
Macedonia, la Wardar Skopje, și un an în Germania la Offenbacher. Cel de-al doilea
atacant aflat în probe este brazilianul Fabio Nunes de la Estrela Amadora, transferat în
acest sezon de echipa portugheză. Teixeira i-a folosit pe cei doi în amicalul cu
Oliveirense și este mulțumit de nivelul tehnic al lor. Să mai spunem că formația din
Târgu Jiu va disputa un meci amical în compania angolezilor de la Primero Agosto. (Gigi
G.) |
În sfârșit, Popa e
mulțumit! |
Antrenorul Ionuț Popa a declarat că, pentru prima dată de când se află la cârma
formației Poli Iași, se poate declara mulțumit de jocul echipei sale. "Pentru prima
dată de când sunt eu la Poli Iași pot să mă declar și eu mulțumit de echipă. Acum
chiar jucăm fotbal! Echipa arată altfel, atât din punct de vedere tactic cât și
tehnic. Dacă rezultatele vor fi pe măsura evoluțiilor noastre, cred că nici nu se va
pune problema salvării de la retrogradare. Dacă am fi avut puțin noroc în tur, sigur
ne-am fi putut bate pentru o cupă europeană. Mă uitam în amicalul cu Honved Budapesta,
de sâmbătă, cum mai bine de o repriză am dominat copios o echipă care va juca în
Liga Campionilor. Am avut o groază de ocazii de a înscrie, dintre care trei bare. Asta
spune totul. Numai Andrei Cristea a ratat vreo trei-patru ocazii singur cu portarul", a
afirmat tehnicianul ieșenilor.
Totodată, Ionuț Popa s-a declarat satisfăcut și de
pregătirea pe care au făcut-o elevii săi la Băile Felix: "Deși suntem singura
echipă din țară care nu a plecat într-un stagiu de pregătire în străinătate, cred
că antrenamentele de la Băile Felix au fost foarte bune. Am disputat câteva meciurile
amicale cu echipe bune și chiar dacă nu am plecat în străinătate, am jucat cu
formații din străinătate, mă refer aici la amicalele cu Honved și Debrecen".
Popa mai are totuși și câteva nemulțumiri. Ele sunt cauzate
de faptul că trei elevi de-ai săi s-au accidentat în meciul de verificare disputat de
Poli Iași sâmbătă, cu Honved (scor 2-3). "În amical, ungurii au băgat destul de
tare <<material>>
și am trei jucători accidentați. Am fost nevoit să-i schimb încă din prima repriză
pe Bâlbă, Munteanu și Pecnik", a încheiat Popa. (Mugur Băileșteanu) |
Primăria decide numele
arenei |

Ionuț Lupescu a făcut cunoscut
faptul că în aprilie
va începe construcția noii arene
|
Directorul general al Federației
Române de Fotbal, Ionuț Lupescu, a declarat ieri că Primăria Capitalei va decide care
va fi numele noului stadion ce va fi construit în Complexul Sportiv Lia Manoliu.
Din fostul "23 August" (denumirea purtată de cel
mai mare stadion al țării înainte de Revoluție) n-a mai rămas decât gazonul.
Tribunele și peluzele au dispărut, iar în locul lor nu mai sunt acum decât mormane de
pământ, scurmate din când în când de ghearele excavatoarelor. De asemenea, pista de
altetism din jurul gazonului a dispărut și ea. Și nici nu va mai reapărea, având în
vedere că noul stadion urmează să fie destinat în exclusivitate fotbalului. Într-un
cuvânt, peisajul este dezolant.
Totuși, atât reprezentanții firmei care construiește
noul stadion (Max Bogl-Astaldi) cât și directorul general al FRF, Ionuț Lupescu,
asigură că acest peisaj este doar o chestiune de scurtă durată, deoarece noul și
modernul stadion va fi gata în luna mai a anului 2010. Și el va avea toate dotările
necesare găzduirii finalei Cupei UEFA din 2011, pe care atât Mircea Sandu cât și
Ionuț Lupescu vor s-o aducă în România. Dotări ce constă în tribune de 55.000 de
locuri (toate pe scaune), parcări subterane, o tribună oficială ultramodernă, care va
avea tot ce-i trebuie (inclusiv un spațiu de ultimă generație pentru presă) pentru a
fi la nivelul celor din Vest, instalație de nocturnă cu o putere de 1400 de lucși și
un acoperiș gen prelată, care va proteja atât gazonul cât și tribunele de
intemperiile vremii. Costul întregii lucrări se ridică la 120 de milioane de euro, în
condițiile în care numai prețul acoperișului este de 16 milioane de euro. Mai trebuie
doar ca Primăria Capitalei să-și dea avizul pentru începerea construcției.
Toate bune și frumoase, însă în momentul de față nu se
știe exact ce nume va purta noul stadion. Se va numi Național Arena, Lia Manoliu Arena,
sau i se va găsi o nouă denumire? Directorul general al federației, Ionuț Lupescu, a
declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că Primăria Municipiului
București va fi "nașa" noii arene. "Primăria va decide care va fi numele noii
arene. De ce? Pentru că ea este propietara stadionului. Dacă oficialitățile doresc,
noi, cei din FRF, le putem da câteva sugestii", a afirmat Lupescu.
Se achită primele
Pe de altă parte, directorul general al FRF a
anunțat ieri că primele cuvenite jucătorilor și antrenorilor naționalei României
pentru calificarea la Euro 2008 vor fi achitate până pe data de 6 februarie, când
tricolorii vor disputa, în deplasare, o partidă amicală cu Israel. "Am demarat
procedurile necesare pentru a face un împrumut bancar și a plăti astfel mai devreme
primele staff-ului tehnic și ale jucătorilor echipei naționale. Și eu cred că, până
la meciul cu Israelul sau imediat după, acesta problemă se va rezolva", a declarat
Lupescu. Referitor la transferul dinamovistului Ștefan Radu la formația Lazio,
conducătorul crede că "e un transfer bun și pentru club, și pentru jucător. E o
șansă extraordinară să joci în Serie A la numai 21 de ani. Totul depinde acum de
el".
Mugur Băileșteanu |
Se alege praful de echipa
Africii de Sud! |
În prezent, Africa de Sud este doar o umbră a echipei
din anii '90, care câștiga Cupa Africii pe Națiuni și participa la CM din 1998 și
2002! De la Mondialul asiatic, sud-africanii sunt în cădere liberă, întrecându-se în
contraperformanțe. În încercarea de a revigora naționala, responsabilii federației
l-au numit ca selecționer pe reputatul Carlos Alberto Parreira, tehnicianul care
câștiga în 1994 Cupa Mondială cu naționala Braziliei. Numai că nici brazilianul nu a
reușit să facă minuni peste noapte. Așa că Africa de Sud este foarte aproape de a
spune "adio" actualei ediții a Cupei Africii, nereușind să acumuleze după două
jocuri decât un amărât de punct. Duminică seara, cu Tunisia, sud-africanii s-au
întrecut în greșeli de curtea școlii, așa că, după numai 35 de minute, tunisienii
aveau 3-0 pe tabela de marcaj grație reușitelor lui Dos Santos (8, 34) și Ben Saada
(32). Până la urmă, elevii lui Parreira au reușit golul de onoare în minutul 87, prin
Mphela. În celălalt meci din Grupa D Angola a învins cu 3-1 reprezentativa din Senegal,
iar clasamentul se prezintă în felul următor: 1. Tunisia 4 p (5-3), 2. Angola 4 p
(4-2), 3. Senegal 1 p (3-5), 4. Africa de Sud 1 p (2-4). Pe de altă parte, prin reușita
din partida cu Zambia, atacantul camerunez Eto'o a ajuns la un total de 14 goluri și
l-a egalat pe ivorianul Pokou, golgeterul all-time al competiției. (M.B.) |
Cantonamentul hocheiștilor a
fost anulat |
Secretarul general al Federației Române de Hochei pe gheață (FRHG), Iuliu Becze, a
anunțat că membrii Biroului Federal au decis anularea cantonamentului pe care echipa
națională a României urma să-l efectueze în Slovacia. "La ultima ședință a
Biroului Federal s-a decis, cu șapte voturi pentru, o abținere și patru contra,
anularea unui cantonament al echipei naționale pentru care s-a făcut loc în calendar
încă din octombrie, când toată lumea fusese de acord", a declarat Becze. Oficialul
forului român susține că nu știe care sunt motivele pentru care s-a luat această
hotărâre: "Prima dată s-a discutat despre acest cantonament în octombrie și apoi
încă o dată în decembrie. Toată lumea a fost de acord, inclusiv antrenorii echipei
naționale. Acum, totul s-a întors cu 180 de grade, invocându-se drumurile pline de
gheață până în Slovacia. Bine, am spus, hai să facem cantonamentul la Miercurea Ciuc
sau la București, unde naționala va juca împotriva unei selecționate a străinilor din
campionat. S-a invocat că jucătorii se accidentează înainte de play-off. De ce nu s-au
împotrivit din octombrie, când erau, practic, aceleași motive? Este vorba de o acțiune
mizerabilă a fostei conduceri".
În încheiere, Iuliu Becze a mai ținut să precizeze că "ne
aflăm în fața unui eveniment unic în hocheiul de la noi. Susținem că vrem binele
hocheiului românesc, dar anulăm cantonamentele naționalei din cauza unor orgolii de
neconceput. Suntem puși într-o situație delicată, pentru că făcusem rezervările la
hotel și stabilisem să jucăm în Slovacia două meciuri, cu Zvolen și Poprad, din Liga
I". (M.B.) |
Mutu, la golul 70 |
Adrian Mutu a înscris duminică un nou gol pentru echipa sa, Fiorentina, învingătoare
cu 2-0 pe terenul celor de la Empoli, în etapa a 20-a a campionatului italian. Atacantul
român a fost titular în acest joc, a înscris în minutul 85 primul gol echipei
"viola" și a fost schimbat în minutul 90 cu Gobbi. Cealaltă reușită a Fiorentinei
i-a aparținut lui Pazzini, în minutul 90+3. Adi Mutu a ajuns astfel la 70 de goluri în
Serie A, iar în actualul sezon a marcat de 13 ori. Din cele 70 de goluri, 29 au fost
înscrise pentru actuala sa formație, Fiorentina, 16 pentru Verona, 18 pentru AC Parma
și 7 pentru Juventus Torino.
Totodată, Mutu se află în prezent pe locul doi în clasamentul
golgeterilor din campionatul Italiei, la egalitate cu Zlatan Ibrahimovic (Inter Milano).
Duminică, pentru câteva ore, atacantul român a ocupat chiar prima poziție în această
ierarhie, dar a fost apoi detronat de David Trezeguet, care a înscris două goluri în
meciul câștigat de Juventus cu 3-1 în fața celor de la Livorno. (M.B.) |
Slalom |
|
* Columbianul Juan Pablo Montoya, fost pilot de Formula 1, a câștigat, în Florida,
pentru al doilea an consecutiv, cursa de 24 de ore de la Daytona, etapa inaugurală a
seriei Grand Am, campionatul american pentru mașini sport. Montoya, în vârstă de 32 de
ani, a fost, ca și anul trecut, coleg cu americanul Scott Pruett, la volanul unei mașini
Riley cu motor Lexus și a evoluat pentru echipa Chip Ganassi. Montoya participă în
prezent în campionatul NASCAR. În 2007, el a fost cel mai bun debutant, obținând prima
victorie la Sonoma în California. Se vede treaba că plecarea din Formula 1 i-a priit
sud-americanului, deși foarte mulți "specialiști" îi prevedeau o carieră lipsită
de succes * Jucătorii de la Manchester City au trăit o
adevărată duminică neagră: au fost eliminați în 16-imile Cupei Angliei de Sheffield
United, din liga a doua, și peste 2.000 de euro au fost furați din vestiarul lor.
"Furtul a avut loc în timpul după-amiezii, dar nu neapărat în timpul meciului. Banii
au fost furați din portofele, dar nu au fost furate și portofelele, iar suma furată
este cuprinsă între 1500 și 2000 de lire sterline (2000-2700 de euro)", a declarat un
purtător de cuvânt de la Sheffield United. Manchester City a fost învinsă cu scorul de
2-1. Cum vine vorba aceea, și bătuți și cu banii luați
* Jucătorul Giani Kiriță a fost integralist în partida
pierdută de Ankaragucu, acasă, cu 0-4, în fața echipei Galatasaray, în etapa a 20-a a
campionatului Turciei. Kiriță a fost notat cu două stele de ajansspor.com, fiind unul
dintre cei mai buni jucători ai formației sale, alături de Ibrahim Ege. Se vede treaba
că un fundaș poate fi cel mai bun om de la echipa lui, deși formația a pierdut cu 4-0
* Jucătorii echipei Rapid au vizitat, împreună cu
antrenorul Mircea Rednic și cu ceilalți membri ai staff-ului tehnic, Catedrala de la
Fatima, loc de pelerinaj pentru romano-catolici. Catedrala este construită pe câmpia
unde se spune că în 1917 Fecioara Maria și-a făcut apariția, martori fiind trei copii
portughezi. Rapidiștii au zăbovit timp de câteva minute la Catedrală, unde s-au rugat,
au făcut fotografii și au cumpărat suveniruri. Se spune că se îndepliesc dorințele
persoanelor care merg pe jos dintr-un anumit loc până la respectiva Catedrală. Oare ce
își doresc mai mult jucătorii rapidșit: să ia titlul sau să nu-i părăsească
George Copos?
* Fotbalistul Michael Essien are la Chelsea un salariu
săptămânal de 120.000 de euro, în timp ce tatăl său, James, pe care l-a văzut doar
o dată în ultimii 10 ani, trăiește în sărăcie într-un sat din Ghana, informează
Sunday Mirror. Essien conduce un automobil Porsche, preferă șampania care costă 535 de
euro sticla și poartă haine de firmă. În schimb, tatăl său, care are 76 de ani,
trăiește dintr-o pensie lunară de 20 de euro. Cei doi s-au văzut doar o dată în
ultimii zece ani ca urmare a unei rupturi în familie. "Eu vreau doar să mă lase să
fiu un tată adevărat pentru el. Vreau să merg la meciurile lui și poate dacă mi-ar
cumpăra un frigider la mâna a doua viața ar fi mai bună pentru mine. Michael s-a
descurcat foarte bine, sunt mândru de el. A dus până sus numele Essien. Când mă
trezesc, primul lucru pe care îl fac este să mă rog pentru el, să aibă evoluții
excelente în toate meciurile", a declarat tatăl jucătorului. Din păcate, însă,
există și astfel de fotbaliști, care nu se îndură să renunțe la 2-3 șampanii al
căror preț cumulat ar fi o adevărată avere pentru părinții lor
Gigi Grigorescu |
|