* Nu există nicio garanţie privind reîntoarcerea, sub formă de pensie, a sumelor cotizate - nici măcar o actualizare a lor cu nivelul anual al inflaţiei * Ceea ce e sigur: fondurile private îşi vor "trage" comisioanele şi, ce mai rămâne, vor da sub formă de pensii * Fondurile private primesc bani în mână de la 3 milioane de cotizanţi, neexistând vreo obligaţie de a le returna peste 30 de ani! * Sistemul aplicat în România n-a reuşit nicăieri în lume; * Deficitul bugetar va creşte exact cu sumele dirijate spre fondurile private; * Statul se va împrumuta, pentru a acoperi deficitul, tocmai de la... fondurile private de pensii! * Singura soluţie în actualul stadiu: interzicerea caracterului obligatoriu al contribuţiei! * Pensiile private să rămână doar o opţiune facultativă a fiecăruia *

     Liviu Voinea, director de cercetare al Grupului de Economie Aplicată (GEA), ne-a acordat un interviu în care evidenţiază carenţele şi riscurile sistemelor de pensii private din România. GEA este o organizaţie non-guvernamentală independentă şi apolitică, fondată în 2004, care reuneşte unii dintre cei mai prestigioşi economişti români, activând în domeniul cercetării şi în cel academic.

     Există garanţii serioase că banii depuşi în sistemul pensiilor private vor da randamentul preconizat?
     Nu există nicio garanţie reală. În prezent se prevede doar o garanţie nominală (valoarea nominală a contribuţiilor) minus comisioanele de ad-ministrare. Dar, în 30 de ani, cât durează între mo-mentul contribuţiei şi momentul plăţii pensiei, la o inflaţie anuală de 2-3% (presupunând că intrăm în zona euro şi vom avea şi noi o astfel de inflaţie mică), valoarea reală a contribuţiilor nominale se injumătăţeşte.
     Deci, eu depun azi 10 lei, şi peste 30 de ani mi se garantează că voi primi înapoi 5 lei minus 1 leu comision...Aceasta este o mare afacere pentru administratorii fondurilor de pensii, dar nu şi pentru contribuabili.
     Se mai intenţionează să se introducă o marjă de variaţie în jurul randamentului mediu al pieţei, iar limitele marjei să fie supravegheate de comisia naţională de resort (pensii private); deci, o garanţie indirectă că un fond nu va evolua mult mai rău decât media celorlalte fonduri. Dar, randamentul mediu al pieţei poate fi sub dobânda medie, sub inflaţie, sau în caz de recesiune poate fi chiar negativ.
     În opinia mea, ar trebui garantată valoarea reală a contribuţiilor, deci măcar o garantare cu inflaţia (inflaţia din România).

     Cu toate astea, cotizanţii nu sesizează că nu există asemenea garanţii, asimilând contribuţia la pensii cu un fel de economisire...
     Fondurile de pensii sunt, într-adevăr, un mecanism de economisire. Însă, dacă tot sunt forţat să contribui la ele, nu vreau să mă îmbogăţesc din asta, dar măcar să nu fiu furat - adică măcar să primesc inapoi, la limită, ceea ce am de-pus. Desigur, asta ar reduce profitabilitatea fondurilor de pensii, pentru că ar fi obligate să constituie provizioane pentru sumele res-pective, dar grija mea nu este pentru profitul altora, ci pentru siguranţa mea; iar fondurile au oricum destule oportunităţi de profit, având în vedere că li se pune pe tavă o masă de contributori de peste 3 milioane de oameni.
     Acestea sunt, de altfel, cele mai mari afaceri - acolo unde încasezi azi şi trebuie să plăteşti peste 30 de ani; în 30 de ani se pot schimba atât de mul-te, dar banii daţi astăzi rămân daţi.

     Credeţi că pensiile private ar trebui să fie exclusiv facultative, iar, în consecinţă, contribuabilii să nu mai fie forţaţi să cotizeze prin pilonul 2?
     Pilonul 2 este un experiment al Băncii Mondiale, încercat doar în Estul Europei şi în unele ţări latino-americane. În Chi-le a fost un eşec, în Ungaria nu s-a atins randamentul scontat după primii 6-7 ani de funcţionare, iar până la urmă niciun sistem din Estul Europei nu a ajuns la maturitate, ca să se poată numi succes - adică nu s-au plătit încă primele pensii din acest pilon 2. Cred că obligativitatea pensiilor private încalcă nu doar bunul simţ, ci şi Constituţia; în special articolele referitoare la interzicerea discriminării (aici avem o discriminare bazată pe vârstă) şi la obligativitatea contribuţiei prin taxe şi impozite la bugetul de stat (ori, aici avem o contribuţie prin taxe şi impozite la bugetele unor fonduri private).
     Statul s-a transformat, dintr-un prost administrator de pensii publice, în cel mai mare a-gent de vânzări al pensiilor private. Şi dacă acestea ar fi fost facultative, şi ar fi fost stimulate prin măsuri fiscale, nu era o problemă; dar, obligativitatea este un element inacceptabil.
     Principiul greşit, care stă la baza sa, este acela că statul ştie mai bine de-cât noi cum să întrebuin-ţeze banii noştri; şi în acest caz, soluţia statului este să dea banii noştri spre administrare unor fonduri private. Dar, lasaţi-mă pe mine să fac ce vreau cu banii mei; statul să îmi ia contribuţii mai mici, şi eu să redistribui surplusul cum doresc, inclusiv - dacă vreau - către fonduri de pensii private facultative.

     Pensiile private vor genera un deficit împovărător la bugetul de stat?
     Deficitul bugetar cre-at de pensiile private va fi de aproximativ 0,4% din PIB în 2008 şi va ajunge să depăşească 1% din PIB anual pe termen mediu. Acest deficit îl vom plăti tot din buzunarul nostru, pentru că statul se va împrumuta pentru a acoperi deficitul, deci va creşte datoria publică.
     Perversitatea sistemului este atât de mare, încât principalii cumpărători de titluri de stat vor fi chiar fondurile de pensii; altfel, acestea nu ar fi avut în ce să investească. Deci, statul ne ia banii şi îi dă în administrare fondurilor private; pentru a plăti aceleaşi pensii în sistemul public, care va fi văduvit de resurse, se va împrumuta tot cu banii noştri, pentru a finanţa încă o dată fondurile de pensii. În concluzie, se va crea un deficit bugetar de durată şi va creşte cu acelaşi procent şi datoria publică, an de an.

     Ce alte observaţii mai aveţi privind riscurile sistemului pensiilor private?
     Un studiu publicat în revista "Manchester School" arăta că, pe o analiză a fondurilor de pensii facultative listate la bursa din Londra, riscul de a primi mai puţin decât valoarea nominală a contribuţiei este de 10%; iar şansele de a obţine randamentul promis, sau chiar peste acesta, sunt sub 10%.
     Pentru pensii facultative - este OK, un risc asumat, dar pentru cele obligatorii - nu este firesc ca statul să dea banii mei pe mâna unor privaţi şi aceştia să nu îmi ofere garanţii reale. Iar atunci când fondurile private vor fi incapabile să ofere randamentele scontate, cine va fi sub presiune să le suporte de la buget?
     Evident, tot statul, adică noi toţi.

Andrei Costa