Sindicatele sună adunarea |

Oferta Guvernului pentru
salariul minim pe 2008
va declanșa proteste fără precedent
|
Liderii celor cinci confederații
sindicale vor hotărî care sunt acțiunile de protest la care vor recurge, nefiind de
acord cu bugetul de stat pe 2008 și cu salariul minim propus de Guvern.
Aceștia intenționează să se întâlnească și cu
reprezentanții partidelor politice parlamentare pentru a le cere să modifice structura
bugetului.
Președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, ieri,
că în această săptămână membrii confederației urmează să se întâlnească cu
toate partidele politice parlamentare care susțin modelul social european. "Vom cere
partidelor politice să modifice structura bugetului de stat pentru anul viitor, în
sensul realizării protecției sociale și a muncii decente, nereducând contribuțiile
sociale la angajatori cu scopul transferării lor către lucrători", a precizat
Hossu.
Sindicaliștii Cartel Alfa atenționează clasa politică
asupra faptului că proiectul Legii bugetului de stat pe 2008 și propunerea privind
sala-riul minim pe economie nu vor permite României să se integreze în UE și să
realizeze munca decentă pentru toți cetățenii. "În apărarea interesului
lucrătorilor, Cartel Alfa este pregătită să își mobilizeze toate forțele pentru
organizarea unor ample acțiuni de protest, atât la nivel teritorial, cât și în
Capitală, în cazul în care Guvernul nu va modifica structura bugetului social", a
afirmat liderul sindical.
În opinia sindicaliștilor, proiectul de buget pentru anul
viitor îi va obliga pe salariați să suporte o creștere a fiscalității individuale,
coroborată cu pierderea unor drepturi pentru care au cotizat ani de zile, în timp ce
nivelul scăzut de salarizare va încuraja în continuare accentuarea migrației forței
de muncă. "Prin reducerile succesive ale contribuțiilor sociale propuse de Guvern
s-a dat peste cap raportul european, firesc de contribuție - o treime angajat, două
treimi angajator", a mai spus Hossu.
Sindicaliștii Cartel Alfa se arată indignați și de
propunerea Guvernului privind salariul minim pe economie. Acesta oferă, doar 500 de lei,
deși în 2005 se angajase în fața Parlamentului că va stabili, pentru 2008, un nivel
al salariului mi-nim de 654 de lei (adică 40% din salariul mediu pe economie). "În
con-dițiile în care prețurile din România sunt practic aliniate la cele europene
(unele sunt chiar mai mari), iar productivitatea în țara noastră este în creștere
constantă, considerăm că un salariu minim de 500 de lei este sub orice limită a
decenței", spune Hossu.
Membrii Cartel Alfa sunt de părere că, în forma în care
a fost propus, proiectul de buget pe 2008 va fundamenta o politică profund antisocială
cu efecte dramatice pe termen mediu și lung, iar menținerea salariului minim pe economie
la valoarea propusă de Guvern va spori numărul persoanelor aflate sub pragul de
sărăcie din România și va determina o creștere și mai accentuată a migrației
forței de muncă. |
Misiune dificilă pentru
medicii constănțeni |
| O
femeie din București care are o tumoare pe șold de aproximativ 50 de kilograme urma să
fie operată, ieri, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, intervenția
urmând să dureze aproximativ zece ore. Femeia,
în vârstă de 49 de ani, a spus, înaintea interevenției, că va fi operată la
Constanța întrucât niciun medic din Capitală nu a vrut să realizeze o astfel de
intervenție chirurgicală. Pacienta urma să fie operată la Spitalul Clinic Județean de
Urgență Constanța de o echipă condusă de șefului Clinicii de Chi-rurgie Cardiacă,
prof.univ.dr. Mircea Pătruț. "Pacienta are o tumoră gigantică, de aproape 50 de
kilograme, care este benignă. Această intervenție este extrem de periculoasă, pacienta
fiind în pericol chiar să își piardă piciorul. Chiar dacă operatia este riscantă,
vom încerca să facem totul să o salvăm, să-i redăm o viață normală", a
declarat doctorul Mircea Pătruț. Pacienta a povestit că tumora i-a apărut în urmă cu
doi ani, de mărimea unei măsline, iar de atunci a crescut continuu. Intervenția va dura
aproximativ zece ore, iar în sală vor fi prezenți, în total, 15 medici. În timpul
operației, pacienta va avea nevoie de cel puțin zece litri de sânge. Câteva zeci de
constănțeni care au aflat din presa locală despre acest caz s-au prezentat în ultimele
zile la Centrul Regional de Trans-fuzii pentru a dona sânge, astfel încât, cel puțin
din acest punct de vedere, nu va fi nicio problemă. |
Risc major de avalanșă în
Făgăraș |
|
Salvamontiștii au anunțat risc însemnat de avalanșă în Munții Făgăraș și îi
sfătuiesc pe turiști să evite zona de creastă și să anunțe orice intenție de a
porni pe vreun traseu montan. "Riscul este de gradul trei - risc însemnat, iar
ten-dința este de creștere. Aceasta este urmare a încălzirii vremii, ceea ce poate
duce la scurgeri de zăpadă de pe versanți", a declarat Adrian David, șeful
Serviciului Salvamont Sibiu. Potrivit acestuia, Creasta Făgărașului este închisă pe
toată durata iernii, la fel și traseele care duc de la cabanele Podragu, Bărcaciu și
Negoiu în creastă. |
"Gheață" în
clasă |
|
Aproximativ 350 de elevi din mai multe școli din județul Vrancea tremură de frig în
clase, fiind nevoiți să stea la ore îmbrăcați în haine groase și să poarte
mănuși pentru a nu le îngheța mâinile. Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ)
Vrancea, Iordache Bostan, a declarat, ieri, că situația este gravă, iar dacă
temperaturile se vor menține scăzute va cere conducerii Ministerului Educației să
întrerupă cursurile. Potrivit sursei citate, această situație critică există la
Școala nr. 2 din Mărășești și la școlile din Irești și Burca, din comuna Vidra.
Școlile nu au căldură de mai bine de două săptămni, deși reprezentanții
autorităților locale au promis că problemele vor fi rezolvate. Bostan a spus că în
unele cazuri părinții au adus radiatoare de acasă pentru a încălzi clasele. |
Jos balconul! |
|
Balconul unui a-partament de la etajul opt al unui bloc din centrul municipiului Bârlad
s-a prăbușit, ieri, căzând peste două autoturisme parcate în fața imobilului,
fără a exista victime. Incidentul s-a produs în blocul aflat în fața Primăriei
Bârlad, iar zona a fost izolată de polițiști. Pompierii sosiți și ei la fața
locului au intervenit pentru a desprinde restul bucăților din balcon, ci pentru a
preveni producerea altor incidente. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de
Urgență susțin că balconul, care era închis cu sticlă și cornier, a căzut din
cauza construcției deficitare, precum și a greutății. |
Tortul cu... surprize |
|
Șase copii cu vârste cuprinse între trei și cinci ani din municipiul Vaslui au ajuns,
luni seara, la spital cu toxiinfecție alimentară, după ce au mâncat la grădiniță
tort adus de părinții unuia dintre ei. Potrivit șefului secției de boli infecțioase a
Spitalului Județean de Urgență Vaslui, Otilia Bălănescu, copiii vărsau și aveau
dureri abdominale, fiind duși la spital cu o ambulanță chemată de educatoare.
"I-am reținut pe copii în spital pentru a li se recolta probe de sânge. Starea lor
de sănătate este bună în momentul de față și așteptăm rezultatele de laborator
pentru a vedea ce tip de bacterii a determinat apariția toxiinfecției alimentare",
a declarat Otilia Bălănescu. Conducerea Grădiniței nr. 19 "Micuța Picasso"
din Vaslui, de unde provin copiii, consideră că vina pentru producerea toxiinfecției
alimentare aparține asistentei medicale din grădiniță, care nu a verificat tortul adus
de acasă de unul din părinți, pentru o aniversare. |
L-au prins pe violatorul din
lift |
|
Un violator în serie a fost prins, luni seara, de polițiștii bucureșteni, bărbatul
fiind reținut după ce au fost probate cinci dintre faptele sale și s-a constatat că
acesta fusese eliberat din închisoare înainte de termen, el mai având de executat
aproape doi ani de închisoare pentru tâlhărie. Purtătorul de cuvânt al Poliției
Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat că polițiștii de la Secțiile 7 și 8
și cei de la Serviciul Investigații Criminale, din Capitală, au început
investigațiile după ce, în ultima lună, au fost primite mai multe plângeri de la
victime ale violurilor. "Bărbatul intra după femei în scara blocului sau în lift,
le amenința cu un cuțit, le lua banii sau bunurile de valoare, apoi le viola sau le
supunea la perversiuni sexule. Deja au fost probate cinci dintre faptele sale, victimele
au între 16 și 19 ani. Este audiat în continuare de polițiștii bucureșteni pentru
stabilirea întregii activități infracționale", a explicat comisarul Christian
Ciocan. Polițiștii l-au identificat pe autorul acestor fapte - Ionuț Cătălin Stan (23
de ani), eliberat din închisoare cu 600 de zile înainte de termen, condamnat pentru
tâlhărie. |
 |
Fără apă |
|
Luni la prânz s-a spart conducta principală de aducțiune aflată la ieșirea din
Miercurea Ciuc spre Ciceu, care alimentează cu apă zona de sud și centrală a
orașului. Din această cauză circa 1.500 de apartamente nu au apă, nici caldă dar nici
rece. Am auzit vorbindu-se despre această conductă că ar fi fost propusă pentru
înlocuire, căci este atât de uzată încât se poate sparge la orice șoc, chiar și la
trecerea unui tractor. Pentru că înlocuirea ei nu se poate face, încă, și de data
aceasta spărtura va fi peticită. Până când o mai ține și cu peticele... Treaba-i
că n-avem apă de 24 de ore! - Radu Fermegi - Miercurea Ciuc |
Scuze "subțiri" |
|
L-am auzit pe ministrul Sănătății spunând că menținerea plafoanelor la farmacii
(pentru medicamentele gratuite și compensate) și în anul 2008 este un efect al faptului
că sistemul informatic al medicilor de familie nu este pus la punct. Chiar dacă nu mă
pricep eu foarte bine la problemele organizatorice, tot îmi dau seama că scuza aceasta
nu are nicio legătură cu subiectul în sine. Un lucru îl știu și îmi este clar:
cetățenii plătitori de asigurări de sănătate trebuie să-și poată primi
tratamentul, în orice zi a lunii s-ar prezenta la farmacie. Și asta nu are nicio
legătură cu lipsa calculatoarelor din cabinetele medicilor de familie. Este vorba numai
de fonduri. Fonduri care există pentru că se colectează lunar. - Cristina
Pascu - București |
Vama sufocată |
|
La fiecare început de săptămână, la vama Nădlac, la trecerea spre Ungaria, este
nebunie. Se stă la coadă ore în șir. Avem și noi, transportatorii, grafice de drum,
avem ore prestabilite la care trebuie să facem livrări. De ce nu se iau măsuri de
fluidizare a traficului în zonă? Situația nu este accidentală, ea se repetă la
fiecare început de săptămână. - Miron Suharu - Giurgiu |
|