Editorial

Aceşti politicieni nervoşi... (de Valentin Stănilă)

     Emil Boc vorbeşte mai precipitat ca de obicei, Mircea Geoană nu-şi poate ascunde amărăciunea şi ridică tonul, Marko Bela nu mai reuşeşte să mimeze calmul său tradiţional, iar Theodor Stolojan se strâmbă, fără voia sa, tot mai des şi mai disgraţios, încleştându-şi maxilarele într-o poziţie de-a dreptul incomodă.
     Ce provoacă, oare, atâta nervozitate? Una dintre cele mai credibile explicaţii ar fi starea de incertitudine. Atât în privinţa rezultatelor alegerilor europarlamentare, cât şi a referendumului, dar, mai ales, în legătură cu tot ceea ce se poate întâmpla DUPĂ...
     A fost un film celebru "A doua zi după...". Sigur, nu se poate compara un cataclism nuclear (subiectul filmului) cu un dublu scrutin (fie el pe teme importante, chiar vitale la scara unei ţări, a unei naţiuni), dar faptul că majoritatea politicienilor a intrat, cu voie sau de nevoie, într-un joc foarte greu de controlat este de natură a determina transformarea incertitudinii în îngrijorare şi a îngrijorărilor în tot mai dese şi mai puternice accente nervoase. Până şi un demers publicitar care se dorea destins, amuzant, precum apariţia pe Internet a unui fel de clip electoral în care Traian Băsescu apare drept Mister Proper, nu poate ascunde starea de nervozitate a personajului principal, transmisă realizatorilor.
     Se spune - pe bună dreptate - că este infinit mai uşor să intri într-o încurcătură decât să ieşi din ea. Tot aşa se petrec lucrurile cu acţiunile care se vor finaliza (într-un fel sau altul) duminică, 25 noiembrie. Modul în care partidele au intrat în campania pentru alegerea europarlamentarilor a dat măsura exactă a deficitului lor cronic de capacitate de a concepe oferte politice la nivelul exigenţelor puse în faţa unui stat membru al Uniunii Europene.
     Prestaţiile de până acum ale majorităţii candidaţilor care s-au încumetat să apară în emisiunile televiziunilor au atestat dramatic nu numai absenţa unor "resurse umane" capabile să facă faţă cerinţelor mandatului de europarlamentar, ci inexistenţa uno cetăţeni care s-ar putea califica "la locul de muncă". Sau, poate, unele persoane (sau personalităţi chiar), cu calităţi reale, au fost respinse prin clasicele intrigi şi jocuri de interese oculte, de care nu este scutit, din păcate, niciun partid? Oricum, oferta politică şi umană s-a situat la un asemenea nivel, pe global, încât a reuşit să diminueze considerabil gradul de interes public faţă de alegerea europarlamentarilor.
     În privinţa referendumului, sursele de nervozitate sunt, deopotrivă, mai evidente şi mai puternice. În perioada în care s-a derulat campania oficială s-au emis atâtea păreri, care pun extrem de serios la îndoială nu numai oportunitatea referendumului, ci şi soluţia aleasă de preşedinte, încât se poate spune, cu certitudine (una dintre puţinele certitudini), că numărul adepţilor uninominalului tinde să se reducă semnificativ. Lumea a început să priceapă că a fost atrasă spre o capcană, că i s-a prezentat un produs cu defecte grave drept unul perfect, că - în niciun caz - uninominalul nu va determina reformarea clasei politice actuale, ci, dimpotrivă, prezintă mari pericole pentru pătrunderea în Parlament a unor indivizi incomparabil mai nepregătiţi, mai hămesiţi, mai duplicitari decât cei care ocupă, în prezent, fotoliile Legislativului.
     Recentele sondaje de opinie arată că lumea se dumireşte, că nu mai doreşte să fie prostită, iar acest fapt nu poate să nu provoace nervozitate în rândurile celor care au pariat pe un rezultat favorabiil lor la referendum.
     Cât despre ce va fi posibil (şi probabil) să se întâmple după 25 noiembrie, nici nu mai este nevoie să identificăm sursele nervozităţii. Mulţi politicieni îşi dau seama că viitorul lor poate să fie determinat, în chip decisiv, de rezultatele care se vor înregistra. Nu ne vom lansa în scenarii, aşa cum au procedat alte publicaţii, ci vom reţine doar faptul că atât absenteismul, cât şi distribuirea opţiunilor, fie între liste (partide), fie între DA şi NU (adepţii şi adversarii unui sistem electoral necunoscut de marele public) vor constitui motive serioase pentru reevaluări privind calităţile liderilor. Unii vor merge cu concluziile până la capăt, alţii vor prefera ambiguităţile, compromisurile vinovate. Abia atunci vom putea aprecia corect şansele procesului de reformare a clasei politice.