Prima pagină format PDF | Abonamente | Editorial | Arhiva | Angajări | Redacția | Oferta publicitate

Prima pagină
Calendar
AZI e ziua ta
ANDO
AZI în cifre

Eveniment

Viața de lângă noi
Opinia ta contează

Actualitate

Externe

Comentariul zilei
Sport

Demnitarul de serviciu

Revoluția Română
Finanțe/Bănci
Infobusiness
Starea economiei
Coșul zilnic
Utile
Sănătate
Dacă aveți timp
Fără drepturi de autor
Telecomanda
Vă dorim o zi bună
Pavel
Întrebarea de azi


 

Polul de centru-dreapta (de Valentin Stănilă)

     Ironizați sau nu, ignorați sau nu, liderii PNL, PNȚCD și AP au dus până la capăt prima fază a demersului lor îndreptat spre crearea unui pol de centru-dreapta. Dincolo de textul Acordului și de declarațiile lui Călin Popescu Tăriceanu, Marian Miluț și Emil Constantinescu, acest moment poate fi apreciat obiectiv dacă se ține seama nu numai de context, adică de perioada în care a fost înregistrat, cât și de posibilele evoluții de pe scena politică românească. Nu ne propunem, aici, o analiză pe această temă destul de complicată, ci doar să reținem câteva elemente care contrastează cu alte "întâmplări" de pe scena politică dâmbovițeană.
     Înainte de toate, apare limpede faptul că numărul și forța partidelor care au semnat acordul din 19 iunie a.c. sunt departe de a include dacă nu totalitatea, cel puțin, majoritatea componentelor politice revendicate de centru-dreapta. Dar, istoria cunoaște multe situații în care formațiuni modeste prin prisma numărului de membri, a reprezentării parlamentare (în cazul de față două partide nu sunt parlamentare), a accesului la mass-media au reușit să crească fie și numai prin simplul fapt că au demonstrat voința politică de a se uni, pe un fond general de dezbinare în societate, la un moment dat.
     În plus, există în privința noului pol de centru dreapta două elemente favorizante. Unul constă în faptul că PNL deține pârghiile guvernării și, prin urmare, reprezintă un centru de atracție de necontestat, iar cel de-al doilea vizează faptul că toate cele trei partide au intrat în conștiința publică postdecembristă ca formațiuni autentice de centru-dreapta. În consecință, unirea lor nu este considerată a fi "contra naturii", așa cum s-a întâmplat în alte situații.
     În esență, despre aceasta este vorba, în primul rând. Cum totul se judecă prin comparații, nu putem să nu facem trimitere la celelalte două partide care se consideră - la rândul lor - de centru-dreapta, PD și PLD. Care om - cât de cât informat - poate să afirme că PD este un partid de centru-dreapta? În aproape un deceniu și jumătate de existență (de la ruptura pe care a provocat-o în vechiul FSN, în 1992), PD a încercat (și în bună măsură a reușit) să apară ca exponentul autentic în România al social-democrației moderne, de tip occidental. Primirea în Internaționala Socialistă a consacrat acest statut. Au existat, chiar, perioade în care PD s-a comportat de-adevăratelea ca partid social-democrat. Era credibil în această ipostază. Virajul spre dreapta produs la vârf a avut mai multe conssecințe, între care cea mai importantă a fost (și este) eșecul de a se prezenta ca partid de centru-dreapta. Faptul că virajul nu a produs niciun seism în PD atestă că avem de-a face cu un partid format, în cea mai mare parte, din primari, din alți aleși sau numiți în structurile locale ce se adaptează oportunist la "cum bate vântul". Din acest motiv, nu a fost și nu poate fi credibil când se prezintă drept o structură bazată pe o anumită doctrină, pe o anumită ideologie. Chiar dacă va reuși - într-un viitor imprevizibil - să coaguleze o structură de centru-dreapta (un alt pol din această parte a eșichierului politic, cu un asemenea rezultat nu va fi pus, în niciun caz, pe seama unei uniri de ordin doctrinar. Va fi expresia altor oportunisme, mai mult sau mai puțin conjuncturale.
     Cât despre PLD ce să spunem? Tot în planul percepției publice are numai dezavantaje, în raport cu identitatea doctrinară proclamată. Nu numai trecutul lui Theodor Stolojan și al altor lideri ai PLD nu îi recomandă drept liberali autentici (precum Tăriceanu, de pildă), ci și comportamentul din prezent. În aceeași percepție publică, liberalii sunt oameni deschiși, apți de dialog, de cooperare constructivă, nu încrâncenați, veninoși, revanșarzi precum liderii PLD. Încercările lor de mariaj cu PD, inclusiv tentativele de fuziune, au arătat, indubitabil, că sunt dispuși la orice compromis "doctrinar", că revendicarea apartenenței la liberalism este doar de fațadă. Și, nu în ultimul rând, se cere remarcat că electoratul nu-i agreează pe spărgătorii de partide. Din acest unghi de vedere și PD a avut, vreme îndelungată, un handicap.
     În concluzie, dacă este să comparăm cele două "tabere" de centru-dreapta avantajul este net, în momentul de față, al alianței PNL-PNȚCD-A.P.

Copyright 2005 Cicero Group. Conceput de Andreipac. Întreținut de Gigi Grigorescu. Toate drepturile rezervate.