Editorial

Polul de centru-dreapta (de Valentin Stănilă)

     Ironizaţi sau nu, ignoraţi sau nu, liderii PNL, PNŢCD şi AP au dus până la capăt prima fază a demersului lor îndreptat spre crearea unui pol de centru-dreapta. Dincolo de textul Acordului şi de declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu, Marian Miluţ şi Emil Constantinescu, acest moment poate fi apreciat obiectiv dacă se ţine seama nu numai de context, adică de perioada în care a fost înregistrat, cât şi de posibilele evoluţii de pe scena politică românească. Nu ne propunem, aici, o analiză pe această temă destul de complicată, ci doar să reţinem câteva elemente care contrastează cu alte "întâmplări" de pe scena politică dâmboviţeană.
     Înainte de toate, apare limpede faptul că numărul şi forţa partidelor care au semnat acordul din 19 iunie a.c. sunt departe de a include dacă nu totalitatea, cel puţin, majoritatea componentelor politice revendicate de centru-dreapta. Dar, istoria cunoaşte multe situaţii în care formaţiuni modeste prin prisma numărului de membri, a reprezentării parlamentare (în cazul de faţă două partide nu sunt parlamentare), a accesului la mass-media au reuşit să crească fie şi numai prin simplul fapt că au demonstrat voinţa politică de a se uni, pe un fond general de dezbinare în societate, la un moment dat.
     În plus, există în privinţa noului pol de centru dreapta două elemente favorizante. Unul constă în faptul că PNL deţine pârghiile guvernării şi, prin urmare, reprezintă un centru de atracţie de necontestat, iar cel de-al doilea vizează faptul că toate cele trei partide au intrat în conştiinţa publică postdecembristă ca formaţiuni autentice de centru-dreapta. În consecinţă, unirea lor nu este considerată a fi "contra naturii", aşa cum s-a întâmplat în alte situaţii.
     În esenţă, despre aceasta este vorba, în primul rând. Cum totul se judecă prin comparaţii, nu putem să nu facem trimitere la celelalte două partide care se consideră - la rândul lor - de centru-dreapta, PD şi PLD. Care om - cât de cât informat - poate să afirme că PD este un partid de centru-dreapta? În aproape un deceniu şi jumătate de existenţă (de la ruptura pe care a provocat-o în vechiul FSN, în 1992), PD a încercat (şi în bună măsură a reuşit) să apară ca exponentul autentic în România al social-democraţiei moderne, de tip occidental. Primirea în Internaţionala Socialistă a consacrat acest statut. Au existat, chiar, perioade în care PD s-a comportat de-adevăratelea ca partid social-democrat. Era credibil în această ipostază. Virajul spre dreapta produs la vârf a avut mai multe conssecinţe, între care cea mai importantă a fost (şi este) eşecul de a se prezenta ca partid de centru-dreapta. Faptul că virajul nu a produs niciun seism în PD atestă că avem de-a face cu un partid format, în cea mai mare parte, din primari, din alţi aleşi sau numiţi în structurile locale ce se adaptează oportunist la "cum bate vântul". Din acest motiv, nu a fost şi nu poate fi credibil când se prezintă drept o structură bazată pe o anumită doctrină, pe o anumită ideologie. Chiar dacă va reuşi - într-un viitor imprevizibil - să coaguleze o structură de centru-dreapta (un alt pol din această parte a eşichierului politic, cu un asemenea rezultat nu va fi pus, în niciun caz, pe seama unei uniri de ordin doctrinar. Va fi expresia altor oportunisme, mai mult sau mai puţin conjuncturale.
     Cât despre PLD ce să spunem? Tot în planul percepţiei publice are numai dezavantaje, în raport cu identitatea doctrinară proclamată. Nu numai trecutul lui Theodor Stolojan şi al altor lideri ai PLD nu îi recomandă drept liberali autentici (precum Tăriceanu, de pildă), ci şi comportamentul din prezent. În aceeaşi percepţie publică, liberalii sunt oameni deschişi, apţi de dialog, de cooperare constructivă, nu încrâncenaţi, veninoşi, revanşarzi precum liderii PLD. Încercările lor de mariaj cu PD, inclusiv tentativele de fuziune, au arătat, indubitabil, că sunt dispuşi la orice compromis "doctrinar", că revendicarea apartenenţei la liberalism este doar de faţadă. Şi, nu în ultimul rând, se cere remarcat că electoratul nu-i agreează pe spărgătorii de partide. Din acest unghi de vedere şi PD a avut, vreme îndelungată, un handicap.
     În concluzie, dacă este să comparăm cele două "tabere" de centru-dreapta avantajul este net, în momentul de faţă, al alianţei PNL-PNŢCD-A.P.