Editorial

Lecţiile unui mesaj (de Valentin Stănilă)

     Studenţii în materie de politologie trebuie să-i fie recunoscători lui Traian Băsescu pentru lecţia oferită prin mesajul pe care l-a adresat Parlamentului în memorabila zi de 30 mai 2007. Fiecare frază reprezintă o sursă inestimabilă de "învăţătură de minte". Sigur, cei care vor să devină politologi au (presupunem) o predispoziţie specială pentru despicatul firului în patru; interesant ar fi dacă s-ar găsi, printre cei care au pus, cu adevărat, ştampila pe dreptunghiul cu NU la referendumul de la 19 mai, măcar câţiva treziţi la realitate de mesaj, în sensul recunoaşterii enormei greşeli pe care au săvârşit-o, fireşte, majoritatea lor cu bună credinţă. Dar, să trecem la concretizări. Dat fiind spaţiul de care dispunem ne vom rezuma la două.
     Iată ce a zis preşedintele, între altele, în mesajul său: "Sunt nevoit să reamintesc că democraţia este acel sistem politic în care voinţa populară se reflectă corect în compoziţia Parlamentului şi a Executivului". E adevărat, democraţia înseamnă mult mai mutl, dar să acceptăm (pentru demonstraţia "didactică") definiţia reducţionistă din mesaj. În noiembrie 2004, s-a exprimat voinţa populară prin alegerea actualului Parlament al României. Acest for a dat votul de învestitură unui Guvern bazat, după mărturisirea lui Traian Băsescu, pe "o soluţie imorală", dar votul parlamentarilor a fost considerat, în primul rând, de către şeful statului, drept sfânt. De ce un alt vot, al aceluiaşi parlament, bunăoară, la învestirea Guvernului Tăriceanu II, n-ar mai fi sfânt?
     Traian Băsescu afirmă că opiniile electoratului s-au schimbat între timp, fapt dovedit de referendumul din 19 mai a.c. Aici avem de-a face cu o mistificare evidentă: la 19 mai nu s-au votat candidaţi de partid pentru Parlamentul României, ci s-au exprimat, strict, opiniile despre menţinerea sau înlăturarea lui Băsescu din funcţia de şef al statului. Dacă democraţia înseamnă organizarea de alegeri ori de câte ori se schimbă opţiunile electoratului (presupunând că sondajele de opinie sunt corecte), atunci s-ar cuveni să se organizeze consultări populare cel puţin trimestrial, asemenea întâlnirilor promise de Traian Băsescu fanilor lui în Piaţa Universităţii. Este limpede că preşedintele Băsescu o întoarce cum îi convine în numele unei democraţii fanteziste (în cel mai bun caz), al unor interese reprobabile.
     Pentru a ne da seama de "democratismul" lui, să mai redăm un fragment din mesaj: "Liderii partidelor care au eşuat la referendumul din 19 mai vorbesc despre o reconciliere cu preşedintele. Vă atrag atenţia că e nevoie de o reconciliere a acestor partide cu propriul electorat". Fie şi aşa. Viitoarele alegeri vor demonstra măsura în care s-a realizat o asemenea "reconciliere", dar altceva este important în cele afirmate.
     Legitimitatea parlamentului actual, legitimitate pe care Băsescu, din neatenţie a recunoscut-o (vezi primul citat) îl obligă pe preşedinte să ţină seama de voinţa majorităţii senatorilor şi deputaţilor reprezentanţi, nu mai puţin legitimi, ai partidelor evocate.
     Traian Băsescu a refuzat reconcilierea cu ele. Niciun democrat autentic n-ar face un asemenea gest, dar Băsescu este - vorba adulatorilor lui - atipic. Aspectul de ordin practic ar fi următorul: ce variantă există, ca alternativă, la reconciliere? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: perpetuarea conflictului, acutizarea lui până la paroxism. Acum, partidele (cu excepţia PD) care au acceptat să participe la aşa-zisele consultări de la Palatul Cotroceni şi-au dat seama în ce capcană au căzut. Liderii lor au crezut că Traian Băsescu a învăţat ceva din tot ce i s-a întâmplat şi va căuta o cale raţională de reconciliere. De fapt, partidele au fost chemate la Cotroceni (convocate, de fapt) pentru a li se da un ultimatum: acceptă ce vrea jupânul sau nu acceptă.
     În această a doua variantă Măria Sa nu mai are ce să discute. A cerut capitulare necondiţionată şi n-a obţinut decât disponibilitatea interlocutorilor pentru reconciliere. Prea puţin pentru poftele lui Traian Băsescu. Dacă este să identificăm o lecţie din toate acestea, nu ne rămâne decât o constatare tristă: cu voia sau fără voia părţii de electorat care l-a susţinut, Băsescu este decis să meargă până la capăt pentru instituirea unui regim autoritaristo-populist. Acest "până la capăt" are o denumire clară: instituţionalizarea antidemocratismului.