Prima pagină format PDF | Abonamente | Editorial | Arhiva | Angajări | Redacția | Oferta publicitate

Prima pagină

TOPUL SĂPTĂMÂNII

Calendar
AZI e ziua ta
ANDO
AZI în cifre
Viața de lângă noi
Opinia ta contează

Actualitate

Externe

Sport

Demnitarul de serviciu

Revoluția Română
Finanțe/Bănci
Infobusiness
Starea economiei
Coșul zilnic
Femina
O zi în jurul lumii
Dacă aveți timp
Fără drepturi de autor
Telecomanda
Vă dorim o zi bună
Pavel
Întrebarea de azi


 

90 de milioane euro pentru cei 37 de km ai sectorului Drajna-Fetești

Autostradă până la Cernavodă


Permierul Tăriceanu și ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, au inaugurat ieri noul tronson al autostrăzii București-Constanța

     Tronsonul Drajna-Fetești al Autostrăzii Soarelui a fost inaugurat, ieri, cu trei zile mai devreme decât data anunțată inițail, respectiv 1 mai. Cei 37 de kilometri au costat peste 90 milioane euro, din care 46 milioane din fonduri ISPA ale Uniunii Europene, restul sumei fiind asigurată de la buget.

     Prezent împreună cu ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, la ceremonia de deschidere a circulației pe noul tronson al autostrăzii București-Constanța, premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a arătat nemulțumit de termenele prea lungi de execuție a lucrărilor la întregul proiect și a solicitat reducerea acestora.
     "Din ce s-a gândit până acum, termenul este foarte lung, chiar dacă pe traseu sunt și lucrări de artă. Este obligatoriu ca termenele să fie scurtate", a spus Tăriceanu. Premierul a recomandat ministrului Transporturilor să accepte la licitațiile de atribuire a contractelor de modernizare a infrastructurii rutiere doar firmele care au respectat termenele de execuție la proiectele anterioare, iar companiile care nu și-au onorat angajamentele să fie eliminate. "În această perioadă în care ne grăbim să terminăm cât mai mulți kilometri de autostradă, nu putem sta după câțiva care nu au capacitatea să lucreze în termen", a spus Tăriceanu.

"Ca după război"
     Premierul a declarat că este "rușinos" faptul că autostrada București-Constanța arată, din cauza furturilor, "ca după război", la doi ani după deschiderea primelor tronsoane și i-a cerut noului șef al Companiei de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR), Mihai Grecu, să supravegheze autostrăzile, împreună cu Poliția.
     "Este responsabilitatea voastră să întrețineți autostrăzile, inclusiv gardurile la care locuitorii din zonă au o mare bucurie să le rupă pentru a trece cu căruța, caii, câinii, oile, bicicleta și camionul.
     Ori avem autostradă și atunci trebuie să asigurăm condiții de siguranță la viteza legală cu care se circulă, ori nu o botezăm autostradă, ci îi spunem drum județean cu patru benzi", i-a spus premierul șefului CNADNR.

Mai mulți bani pentru Bechtel
     Totodată, Tăriceanu a cerut Bechtel să arate că poate să lucreze la autostrada Transilvania în ritmul solicitat, precizând că Guvernul a asigurat deja în buget, pentru acest an, fonduri totale de 184 de milioane de euro. "Anul acesta avem pentru autostrada Transilvania 184 milioane euro prevăzuți în buget, așa încât mă aștept ca Bechtel să ne arate că poate să lucreze. Noi bani avem, ei trebuie să arate că au capacitate de lucru", a spus Tăriceanu. Ludovic Orban a precizat că va propune Guvernului suplimentarea de la buget cu 278, 2 milioane lei a fondurilor pentru lucrările la autostrada Brașov-Borș. În acest sens, va fi amendată legea bugetului Ministrul Transporturilor s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu reprezentanții Bechtel, cărora le-a solicitat să identifice soluții pentru accelerarea lucrărilor la autostradă pe baza unui grafic detaliat. El a mai arătat atunci că este necesar ca toate costurile să fie estimate pe fiecare sector de autostradă în parte. Proiectul construirii autostrăzii Transilvania, pe relația Brașov-Borș, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde euro, acordat companiei Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autoritățile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă. Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit inițial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an.

Oana Voinea

Ministrul Turismului, pe litoral

     Ministrul pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, s-a întâlnit, în stațiunea Mamaia, cu reprezentanții agenților economici și ai administrațiilor locale de pe litoral, pentru a identifica problemele începutului de sezon estival.

     "O parte din aceste probleme, care aparțin în mod direct de noi am găsit și soluții în timpul discuțiilor, altele urmează să le corijăm pe parcurs, cel târziu până anul viitor, prin acte legislative cu sprijinul Guvernului și al Parlamentului. Vreau să subliniez că pentru mine turismul litoral constituie o prioritate, de aceea vom avea un secretar de stat pe turism, iar eu am un consilier personal pentru acest sector", a declarat Ovidiu Silaghi. Ministrul a declarat că s-a ajuns la o soluție de compromis cu Primăria Constanța, pentru aprobarea planului de urbanism în stațiunea Mamaia.
     "Dăm asigurări că operatorii de plajă vor putea amenaja toate facilitățile necesare acestui sezon estival, inclusiv barurile de pe plajă și, de asemenea, am asigurat hotelierii că va fi soluționată și problema zgomotului excesiv produs de terasele și barurile din stațiuni", a spus Silaghi.

Autoritatea Veterinară, reorganizată

     Proiectul prin care atribuțiile Autorității Veterinare privind domeniul sanitar-veterinar vor fi preluate de Ministerul Agriculturii, iar cele legate de siguranța alimentară vor fi transferate Ministerului Sănătății va fi definitivat până la 9 mai, termen stabilit de Guvern.

     Executivul a solicitat ca până la ședința de Guvern din 9 mai să fie elaborat proiectul privind transferul atribuțiilor Autorității Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), a declarat, ieri, ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeș.
     Referitor la cerința autorităților europene privind existența unei instituții independente în domeniul sanitar-veterinar, Remeș a afirmat că oficialii de la Bruxelles doresc "un buget independent și intangibil în domeniu.
     "Cei de la Comisia Europeană au solicitat altceva, anume ca bugetul pentru asigurarea activităților sanitar-veterinare să fie independent și intangibil", a spus Remeș. ANSVSA este în subordinea Guvernului și în coordonarea Ministerului Agriculturii, iar Autoritatea "le păcălește pe amândouă (cele două instituții, n.r.)", a spus Remeș, referindu-se la evitarea controalelor.
     Reprezentanții ANSVSA au afirmat că au fost luați prin surprindere de această decizie și nu au fost înștiințați oficial de schimbare.

Imobiliarele, supraevaluate

     Prețurile proprietăților imobiliare din România sunt superioare altor state europene, a declarat reprezentantul FMI în România și Bulgaria, Juan Jose Fernandez Ansola, dând exemplul unui prieten care a închiriat o locuință în zona centrală a Parisului la un preț mai mic decât în București.

     "Comparând prețurile din România cu cele din statele din regiune, apar niște lucruri care mă surprind. Față de Sofia, prețurile în București sunt duble", a afirmat reprezentantul Fondului Monetar Internațional (FMI) la un seminar organizat de Institutul Bancar Român.
     Ansola a dat exemplul unui prieten care a căutat o locuință, pentru închiriere, în Paris, în momentul în care și Ansola încerca să găsească o casă în București. "Prietenul meu a închiriat același tip de casă ca și mine, dar la Paris, lângă Arcul de Triumf, la un preț mai redus decât cel plătit de mine", a spus Ansola.
     Oficialul FMI a arătat că înainte să lucreze în București a deținut funcții și în alte state din regiune, dar că nu a văzut "nimic similar" din punctul de vedere al prețurilor la imobiliare. Potrivit acestuia, creșterea prețurilor este determinată de oferta redusă.

Coșul zilnic, de dr. Teodor Brateș

"Prețul" populismelor

     Acum, când Parlamentul a adoptat câteva reglementări din sfera socială, s-au înmulțit și acuzațiile de "populism". Deoarece "populist" apare deseori ca un echivalent al lui "popular", se cuvine reamintit că primul termen indică o atitudine politică de esență demagogică deoarece este bazată pe promisiuni, pe aprecieri care n-au un suport în resurse, în posibilitățile reale ale societății.
     Bunăoară, se face mult caz (recurgându-se la eticheta de "populism") în legătură cu proiectul de lege potrivit căruia ar urma să se instituie o subvenție care să reprezinte jumătate din chiria plătită de familiile tinere de până la 35 de ani care (atenție!) au venituri sub cele medii lunare pe economie. O discuție serioasă pe această temă se poate desfășura doar dacă se prezintă un calcul (evident, estimativ) referitor la suma totală pe care o presupune o astfel de măsură.
     Putem, însă, lua în considerare un fapt care nu poate fi negat de nimeni. Se cunosc chiriile medii (cu tendințe de creștere), ca și posibilitățile de acoperire a nevoilor pentru "coșul zilnic" atunci când veniturile unei familii formate din două persoane nu depășesc 900 de lei (9 milioane de lei vechi).
     Este limpede că la un asemenea volum de venituri, plata chiriei implică o restrângere dramatică a cheltuielilor pentru alte necesități vitale.
     Incontestabil, în privința familiilor vizate de proiectul de lege la care mă refer, avem - cum se spune - o mare problemă. Cum procedăm? Ne facem că nu vedem? Inițiativa legislativă are, cel puțin, meritul de a fi semnalat existența amintitei probleme.
     Dacă luăm în calcul elementele cunoscute, ne dăm seama că n-ar fi un capăt de țară alocarea din buget a sumelor aferente, mai ales că zilnic aflăm că milioane și milioane de lei, strânse din taxe și impozite, se irosesc, pur și simplu. În cazul dat, se pot obține resursele financiare numai și numai prin reducerea pierderilor, nu neapărat prin redistribuire.
     Putem să considerăm că un asemenea mod de abordare este "populist"? Realitățile cu care se confruntă familiile tinere cu venituri mici și mijlocii sunt mult prea dureroase pentru a nu fi percepute la întreaga lor gravitate. Dezinteresul față de ele (inclusiv prin acuzația de "populism") nu va rămâne, desigur, nesancționat.

Copyright 2005 Cicero Group. Conceput de Andreipac. Întreținut de Gigi Grigorescu. Toate drepturile rezervate.