Cursul valutar:
1 EURO - 3,3222 RON; 1 DOLAR SUA - 2,4402 RON |
| Marile bănci au fost convinse să raporteze
și datele pozitive |
Fapte bune de la Biroul de
Credit |

Radu Ghețea a anunțat
că Biroul de Credit
va emite scrisori de bonitate, după ce băncile au fost de acord să transmită
și informații pozitive
|
Potrivit președintelui Asociației Române
a Băncilor, Radu Grațian Ghețea, Biroul de Credit va putea emite, în curând, scrisori
de bonitate pentru persoane fizice, după ce băncile au ajuns la un consens privind
transmiterea și a informațiilor pozitive despre clienții instituțiilor de credit.
"S-a ajuns la un consens, astfel încât și băncile mari,
care aveau o reținere în a transmite date pozitive, au anunțat că o vor face în
curând", a precizat președintele ARB.
În prezent, Biroul de Credit furnizează informații referitoare
la restanțele persoanelor fizice care au contractat credite de la bănci și societăți
financiare sau au achiziționat un produs în sistem leasing.
Valoarea totală a restanțelor la împrumuturile contractate de
populație a ajuns, la sfârșitul anului trecut, la 419,1 milioane de lei, cea mai mare
pondere fiind deținută de creditele de consum. Comparativ cu valoarea înregistrată în
iunie 2006, de 220 milioane de lei, majorarea este de circa 90%, însă împrumuturile
restante au o pondere foarte redusă în creditul neguvernamental, care însuma aproape 92
miliarde lei la finele anului trecut.
Numărul de rapoarte eliberate de Biroul de Credit a depășit 10
milioane, la finele lunii martie 2007, după ce a trecut de cinci milioane anul trecut,
evoluția fiind determinată de creșterea activității de creditare a persoanelor fizice
și de integrarea în sistem a unor noi participanți. În ultimele cinci luni,
restanțele celor care contractaseră credite de mică valoare au crescut, dar numărul
restanțierilor a scăzut. Potrivit datelor BNR, la sfârșitul lunii februarie,
restanțele la creditele cu valori mai mici de 20.000 de lei totalizau 313,5 milioane de
lei, cu 6,5% mai mult față de luna precedentă. La sfârșitului lunii februarie, soldul
total al creditului de consum era de 32,5 miliarde de lei.
Normele de creditare, "exercițiu pentru Basel II"
Radu Ghețea a anunțat că, săptămâna viitoare, conducerile
BNR și cele ale băncilor comerciale se vor întâlni pentru a discuta pe tema noilor
norme de creditare a populației.
Hotărârea a fost luată după o întâlnire avută de Consiliul
de Administrație al ARB cu prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu. Oficialul BNR a
arătat că noile norme de creditare reprezintă "un exercițiu pentru implementarea
Basel II", regulament la care băncile comerciale va trebui să treacă, de la 1
ianuarie 2008. Basel II introduce noi criterii de identificare a riscului și de calcul al
capitalului minim necesar acoperirii riscurilor generate de activitatea desfășurată de
o instituție de credit.
La începutul lunii martie, BNR a eliminat obligativitatea
avansului pentru creditele acordate populației, care se situa la 25% din suma
împrumutată în cazul celor ipotecare și la 30% pentru creditele de consum, precum și
valoarea maximă a gradului de îndatorare a persoanelor fizice. Regulamentul privind
limitarea riscului de credit la împrumuturile destinate persoanelor fizice a intrat în
vigoare la jumătatea lunii martie. |
Creditele imobiliare se vor
moșteni |
|
Președintele Institutului Bancar Român (IBR), Petru Rareș, a estimat că,
în următorii ani, sectorul de retail bancar din România va fi caracterizat de
creșterea perioadei de rambursare a împrumuturilor, de dezvoltarea accelerată a
cardurilor de credit și a canalelor alternative de distribuție.
"Având în vedere gradul redus de intermediere bancară, vom asista în următorii
doi-trei ani la creșterea accelerată a retailului din România", a explicat Rareș.
El consideră că maturizarea pieței de retail bancar se va face rapid, iar cardurile de
credit reprezintă următoarea etapă a dezvoltării acestui sector. O altă direcție de
dezvoltare o va constitui și creditul ipotecar, care, în prezent, are o pondere redusă
în totalul împrumuturilor. "Împrumutul ipotecar va prinde, pe baza reducerii
dobânzilor, creșterii perioadei de rambursare și a veniturilor determinată de avansul
economic fără precedent", a anticipat Rareș. În opinia acestuia, băncile vor
începe să dezvolte credite ipotecare pentru mai multe generații din aceeași familie
și să pregătească pachete de refinanțare a împrumuturilor.
De asemenea, canalele alternative de distribuție vor cunoaște o
creștere importantă, având în vedere că extinderea accelerată a rețelelor de
unități va duce la supraaglomerarea pieței. "Rețelele de ATM-uri și POS-uri se vor
dezvolta în următorii ani. În ultima perioadă, ritmul de creștere a ATM-urilor a fost
cuprins între 25 și 30%, iar, anul acesta, se va menține la același nivel", a
apreciat Rareș. |
 |
Specialiștii de partid iau
locul celor ai BNR |
|
Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, a declarat, ieri, că
reprezentanții Băncii Naționale a României (BNR) în Consiliul de Supraveghere al
Fondului Proprietatea (FP) vor fi înlocuiți cu specialiști agreați de partide. Decizia
este motivată de necesitatea obținerii de susținere în Parlament pentru actele
normative propuse în vederea schimbării legislației privind FP. Consiliul de
Supraveghere al FP are șapte membri, dintre care trei reprezentanți ai BNR, care s-au
retras deja din funcții. Ministrul și-a propus ca, până în data de 20 mai, să
introducă în Parlament, ordonanța de modificare a legislației privind Fondul.
"Ordonanța, probabil, nu va diferi mult de forma publicată a proiectului, pentru că
dorim să păstrăm această formulă de despăgubire integrală și rapidă a celor care
au până la un anumit plafon. În clipa de față, sunt două nivele, de 200.000 de euro
sau 500.000 de lei", a spus Vosganian. Care optează pentru o administrare privată a
FP, arătând că se va organiza o licitație la care să participe companii
internaționale de administare. |
RBS oferă 72 mld euro pentru
ABN AMRO |
|
Consorțiul de bănci condus de Royal Bank of Scotland pregătește o ofertă
nesolicitată de preluare pentru ABN AMRO, sporind presiunile asupra băncii olandeze
pentru anularea acordului cu banca britanică Barclays. Cu toate că accesul
necondiționat la evidențele financiare ale băncii olandeze i-a fost respins consorțiul
a informat, ieri, oficial conducerea ABN AMRO asupra intenției de a lansa o ofertă
publică de preluare. Consorțiul condus de RBS a prezentat, săptămâna aceasta, o
ofertă de 72 miliarde de euro pentru ABN AMRO, superioară prețului oferit de Barclays.
Preluarea ABN AMRO, indiferent care va fi numele cumpărătorului, va reprezenta cea mai
importantă tranzacție realizată vreodată în sectorul bancar. Dar oferta este
condiționată de păstrarea băncii americane LaSalle în structura instituției
financiare olandeze. Potrivit legislației olandeze, un investitor trebuie să convină
asupra unei oferte de preluare cu managementul companiei vizate, sau să informeze
conducerea cu șapte zile înainte de depunerea propriu-zisă a ofertei asupra
intențiilor sale. Investitorul nu poate anunța un preț fără să dea o șansă firmei
vizate să discute oferta timp de o săptămână. |
Noi maxime istorice pentru
BVB |
|
Indicele compozit al Bursei de Valori București (BVB) a urcat, ieri, la un nou maxim
istoric, de 5.943 puncte, însă lichiditatea a atins cel mai redus nivel din acest an,
după ce titlurile SIF au fost suspendate de la tranzacționare ca urmare a
desfășurării adunărilor generale ale acționarilor. Indicele BET-C a urcat cu 0,49%,
depășind astfel precedentul maxim de 5.937 puncte, atins în ședința de luni. Rulajul
bursei a totalizat doar 21,2 milioane de lei (6,4 milioane de euro). În lipsa SIF, au
fost în topul rulajelor, cu lichidități care însă nu au depășit cinci milioane de
lei, BRD, Rompetrol și Turism, Hoteluri, Restaurante (THR) Marea Neagră. Cele mai
importante zece companii listate la bursă, incluse în indicele BET, au câștigat 0,56%.
BRD a fost cel mai lichid emitent, cu un rulaj de 5,11 milioane de lei. |
Pagină realizată de: Radu Modoianu
radu.modoianu@azi.ro |
|