Editorial

     Dacă vom parafraza celebra expresie "la război, ca la război" ne va fi, probabil, mai uşor să pricepem ceea ce se întâmplă, începând din această săptămână, în viaţa publică dâmboviţeană. Campania (unii îi zic electorală, dar este impropriu) premergătoare referendumului de la 19 mai a.c. a demarat în "trombă", cu toate ingredientele în materie, deşi este evident că majoritatea protagoniştilor, în primul rând preşedintele suspendat, se află încă foarte departe de momentul conturării unei strategii clare, coerente. Deocamdată, asistăm la atacuri reciproce, la înmulţirea acuzaţiilor, la exercitarea factorului emoţional.
     Cert este un singur lucru. Nu ne plictisim. Distracţia naţională numită preţios "vizionarea emisiunilor de televiziune" cunoaşte, în prezent şi, cu siguranţă va cunoaşte mai abitir în perioada următoare o deplasare tot mai accentuată spre emisiunile informative şi de aşa-zisă dezbatere. Un prolog concludent ne-a fost oferit în săptămâna pe care o vom încheia mâine. O cantitate uriaşă de vorbe dintre cele mai grele se revarsă dincolo de sticla televizorului, producând cele mai diverse reacţii, de la interesul sincer de a pricepe mesajele transmise până la lehamitea faţă de performanţele demagogice, populiste, moralizatoare, patriotarde ale majorităţii politicienilor participanţi. Nici cu analiştii "de marcă" nu ne este ruşine la toate aceste capitole, ca şi la multe altele.
     Până în prezent, s-au format două principale "şcoli de gândire" - una care consideră că abia în timpul campaniei pentru referendum se vor definitiva poziţiile celor care se vor afla în faţa urnelor, iar alta bazată pe convingerea că opţiunile s-au cristalizat în perioada anterioară şi numai evenimente ieşite din comun ar mai putea determina schimbări. Probabil, adevărul se poate descoperi undeva între aceste extreme deoarece o vastă experienţă naţională şi internaţională relevă că intenţiile de vot sunt influenţate, într-o foarte mare măsură, de campaniile premergătoare fiecărei consultări populare, fie că este vorba despre referendumuri, fie despre alegeri propriu-zise. Dacă n-ar fi aşa, nu s-ar chetui fonduri urieşeşti, nu s-ar consuma energii considerabile în astfel de acţiuni de amploare. Este suficient că ne gândim ce s-a întâmplat în fazele finale ale campaniilor electorale de la noi, la sfârşitul lui 2004, în special în cele două tururi de scrutin pentru alegerile prezidenţiale, pentru a ne da seama că este posibil ca în numai câteva zile să se inverseze până şi tendinţele manifestate de foarte mult timp, proces aflat în bună parte sub influenţa propagandei electorale.
     Dar, oare, toată această zbatere nu se va dovedi inutilă în condiţiile în care cel puţin două articole din Legea referendumului (art. 3 şi 10) fac imposibilă, practic, validarea acestei consultări populare (obligativitatea prezentării la urne a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al alegătorilor şi demiterea doar cu voturi, într-un sens sau altul, echivalente tot cu jumătate plus unu din numărul total al alegătorilor), astfel încât efectul poate fi prevăzut cu certitudine încă de pe acum? Chiar dacă aserţiunile celor care consideră că referendumul va fi anulat (neomologat), campania nu se va dovedi inutilă. Nu ne putem "plânge" în cazul României, că avem de-a face cu o populaţie integral matură din punct de vedere politic capabilă să manifeste suficient discernământ, să opteze în deplină cunoştinţă de cauză, inclusiv atunci când trebuie să alegă între DA şi NU. Din acest motiv orice act, fie el şi de cea mai proastă calitate propagandistică, apt să clarifice unele lucruri (oricât de puţine), să determine o mai bună cunoaştere a unor noţiuni, însuşirea unor reguli democratice, refuzul formulelor prefabricate, al clişeelor publicistice agasante şi obsedante poate să lumineze multe minţi, să diminueze câte ceva din cantitatea de confuzie care ne sufocă în prezent. Se va spune că, în timpul campaniei, se va revărsa multă murdărie, că vom asista la acţiuni dintre cele mai reprobabile. Cu certitudine că aşa se va întâmpla. Dar, există şi o şansă să învăţăm să preţuim cinstea, sinceritatea, moralitatea şi, nu în ultimul rând, competenţa acolo unde sunt şi, mai ales, să vedem unde nu sunt.