Editorial

     În sfârşit, s-a găsit o explicaţie fundamentală a actualei vânzoleli de pe scena politică a ţării: imperfecţiunile Constituţiei. Se afirmă, cu multă seninătate, că "în situaţia în care ar fi fost delimitate cum se cuvine (?!) ariile de responsabilitate în sfera executivă, lucrurile ar fi stat cu totul şi cu totul altfel". Adică, bine spre foarte bine. Departe de noi gândul că legea fundamentală în vigoare n-ar avea hibe, dar cutezăm să punem o întrebare simplă: bălăcăreala, în direct, pe postul public de televiziune (de exemplu) ar fi fost imposibilă dacă în Constituţie s-ar fi stabilit mai bine răspunderile şefului statului şi, respectiv, ale premierului? Când avem de-a face cu un personaj precum Traian Băsescu, pus mereu pe scandal, nepăsător faţă de regulile elementare de civilizaţie, nici toate constituţiile de pe lume n-ar fi reuşit să-i pună frână. De altfel, desconsiderarea legii-legilor face parte din comportamentul său programatic de "preşedinte-jucător".
     În definitiv, ce a vrut şi ce vrea să însemne această sintagmă ("preşedinte-jucător")? Nimic altceva decât justificarea intenţiei şi, apoi, a practicii de a depăşi cu mult cadrul constituţional care prevede pentru şeful statului doar dublul rol, cel de "reprezentant al statului român" şi de "garant al independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării". Iar mijloacele de acţiune necesare pentru îndeplinirea acestui dublu rol sunt sintetizate de obligaţia de a veghea la respectarea Constituţiei (ceea ce, trebuie să recunoaştem că, raportată la realitate, această obligaţie pare o crudă ironie) şi la buna funcţionare a autorităţilor statului (o altă ironie crudă, date fiind faptele bine cunoscute). Ca pârghie principală (şi de fapt unică) este indicată "funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate".
     Problema este următoarea: toate acestea sunt suficiente pentru exercitarea mandatului prezidenţial sau nu? Unii pot considera că este bine aşa cum stipulează legea fundamentală, alţii pot fi de părere că atribuţiile se cer diminuate, după cum ar putea să existe adepţi ai punctului de vedere contrar, respectiv ar pleda pentru lărgirea considerabilă a atribuţiilor şi a mijloacelor de acţiune. Nimic anormal în toate acestea. Însăşi Constituţia actuală stabileşte modalităţile (mecanismele) de modificare a prevederilor ei. Dar, până se vor opera modificările (dacă se vor opera), preşedintele şi tot restul suflării acestei ţări se află, necondiţionat, în postura de a respecta cu sfinţenie litera şi spiritul Constituţiei. Dacă tema noastră nu s-ar pune în aceşti termeni, ar însemna să accentuăm haosul, domnia bunului plac întrucât "exemplul preşedintelui jucător", aşa cum este oferit de Traian Băsescu, ar îndreptăţi ca pe orice alt cetăţean să acţioneze cum îl taie capul, fără obligaţia de a respecta măcar reglementările de bază care fac funcţional un stat de drept.
     Aici se află miezul întregii chestiuni şi orice altă abordare nu poate decât să stimuleze anarhia, debandada, liberul arbitru, ceea ce a fost, este şi va fi catastrofal pentru orice ţară, pentru orice naţiune.
     Odată clarificate aceste aspecte, putem să ne întoarcem la ceea ce nu este prevăzut (şi nici nu poate să fie prevăzut) în Constituţia unei ţări. Cum ar suna articolele prin care să se instituie obligaţia demnitarilor, începând - fireşte - cu cei din vârf, de a nu minţi, de a nu recurge la schimburi de replici mahalageşti, la datul poalelor peste cap, de a se îmbrăca decent, de a nu se scobi în nas în public şi multe asemenea reguli care ţin de ceea ce se numeşte "codul bunelor maniere"? Ajungem de-a dreptul ridicoli dacă imputăm Constituţiei astfel de "omisiuni". Dar, se pare că - întrucât ridicolul n-a omorât, până acum, pe nimeni - nu sunt puţini aceia care continuă să susţină aberaţia cu amintitele imperfecţiuni ale Constituţiei. Ceea ce nu s-a făcut în "cei şapte ani de acasă" este greu să se recupereze de-a lungul unei întregi vieţi. Dacă ne place ca preşedintele, premierul, alţi demnitari să se poarte aşa cum am avut nefericita ocazie să vedem în de-acum celebra emisiune de la TVR, nu ne rămâne decât să ne asumăm toate consecinţele. Şi dacă revenim la Constituţie, cum ne place un preşedinte "reprezentant al statului român" necivilizat, abuziv şi predispus la pierderea autocontrolului, sursă nesecată de scandaluri, specialist în "dat în stambă" în tot felul de cârciumi? Dacă ne place (cu adevărat), dacă apreciem că în acest mod ne reprezintă, atunci ne merităm din plin soarta.