 |
Ana Maria Apachiței
|
Sportiva Ana Maria Apachiței a fost desemnată,
sâmbătă, de către Federația Română de Canotaj, cea mai bună canotoare a anului
2006. Ceremonia de premiere s-a desfășurat la Baza de la Snagov. Legitimată la CS
Dinamo București, Apachiței este maestră emerită a sportului și este unul dintre
sportivii care au luptat, întotdeauna, pentru păstrarea tradiției de învingătoare
impusă de "generația Lipă" în lumea canotajului. |
Vasilica Mihai
|
Directorul Finanțelor Publice Constanța a
accidentat grav două persoane, soț și soție, în noaptea de sâmbătă spre duminică,
pe DN3, în dreptul localității constănțene Valul lui Traian. Cei doi au fost loviți
în plin, în timp ce traversau șoseaua, de autoturismul condus de Vasilica Mihai.
Aceasta susține că i-a avertizat cu farurile și a claxonat. Femeia este în comă, iar
soțul său este internat cu multiple fracturi. |
 |
- Îmi plac mai
tinerii mei colegi. Ambițioși și motivați
- Citesc în ziare că argeșanul Robert Turcescu, ajuns vedetă
de Capitală, vrea să sară de la statutul de realizator al unei emisiuni TV, la postul
lui Sorin Ovidiu Vântu, la acela de formator de cadre. Zice că a pus la punct un ONG
intitulat Societatea Jurnaliștilor Profesioniști și își propune să facă el un
recensământ al colegilor de breaslă. "Societatea va fi o organizație de elite,
și nu una de masă", a decretat hotărât pe treabă Turcescu, pentru HotNews, după
cum scrie "Ziua". Ceea ce, într-o logică simplă, ne duce mintea că personal
se crede membru al respectivei elite. Ce membru? Lider! Însă nimic nu e pe gratis. Nici
măcar bunele intenții. Ne lămurim citind în continuare că "anul 2007 va aduce
presei din România atât oportunitatea obținerii unor fonduri importante pentru formarea
jurnaliștilor, cât și apariția unei provocări majore. Vom încerca să accesăm
aceste fonduri pentru a ajuta la profesionalizarea breslei". Asta era, tată! Banu'!
- I-am sugera lui domnu' Robert s-o ia alături și pe fiica mai
mică a lui Traian Băsescu, proaspăt om politic, s-o instruiască
- "Trebuie să stai în jurul oamenilor, să vezi cum se
comportă cu tine, poți să ai și eșecuri, poți să ai și succese. Pot să fie oameni
care nu vor să vorbesc cu tine... nu vor să vorbească cu tine" (Elena Băsescu,
ziarul "Ziua", 15 decembrie a.c.). Un fel de Vanghelie Almanahe, pe feminin
- Călin Popescu Tăriceanu s-a dus la Bruxelles, pentru a
participa la sărbătoarea ce consemnează integrarea europeană a României la 1 ianuarie
2007, sprijinit în cârjă. Imaginea este absolut sugestivă pentru tot ce înseamnă
acest moment în viața noastră. Cam așa, sprijiniți în cârjă, am fost primiți în
marea familie europeană. Însă nu asta vroiam să spun
- L-am privit pe Tăriceanu sprijinit de cârjă, stând alături
de viteazul Traian (Puțin cocoșat, probabil încă nerecuperat complet după operația
la coloana vertebrală, dar oricum în putere.) și cu turta dulce în mână. Mă
gândeam că, dacă nici acum nu poate să-i rupă Băsescu și ălălalt picior
premierului, ca să scape de el, așa cum își dorește deja de mult timp, păi nici n-o
mai poate face
- Dl prof.dr. univ. Vladimir Tismăneanu n-are simpatii politice.
Numai idiosincrazii anti-comuniste. Primul ziar căruia dânsul i-a încredințat raportul
pe baza căruia președintele țării, dl Traian Băsescu, va condamna, în fața
Parlamentului României, fostul regim de tristă amintire este cel al dlui Dinu Patriciu.
"Adevărul" se cheamă el din '89 încoace, iar înainte era chiar
"Scânteia" Partidului Comunist Român (Păi, tocmai ăsta e clu-ul, ar zice
unii. Se poate.) Printre cei înfierați cu mânie proletară de Comisia Cotroceni nu se
numără, cum ne-am fi așteptat, întemeietorii comunismului pe meleaguri dâmbovițene,
ăia care au venit pe tancurile rusești și ne-au pricopsit. Nu. Exemplele cele mai
elocvente ale "ciumei roșii" sunt... Ion Iliescu, C.V.Tudor și Adrian
Păunescu (Vii și furtunoase aplauze! Pardon, hohote de râs)
- Măi, oameni cinstiți cum are Partidul Democrat nu găsești
în toată țara și nici în județul Hunedoara, cum zic șmecherii. Dl Marinescu-bideu e
unul dintre ei. Spune senatorul partidului lui Emil Boc cum s-a dus el să spună atât
președintelui țării, ministrului de Interne și unde s-o mai fi dus că niște jigodii
au îndrăznit să încerce să-l mituiască pe el. Ceva de neimaginat. De neimaginat,
într-adevăr, ce zice dl Marinescu, pentru cunoscători. |
Xantipa |
Zâne și îngerași în
Piața Universității |
|
Ieri, în jurul orei 12, Piața Universității răsuna de vocile unor micuți care
cântau colinde pe o scenă amplasată în fața Teatrului Național, într-o atmosferă
vie și în acord cu spiritul sărbătorilor de iarnă. Plini de viață și îmbrăcați
în Moși-Crăciuni, cei mici dansau și cântau pe muzica unor colinde, fie
tradiționale, fie "de import". În fața scenei, un public numeros, alcătuit
din bunici, părinți și copii, se bucurau de spiritul Crăciunului, făcând poze cu
zânele, îngerașii și celelalte personaje de poveste care erau întruchipate de actori.
Manifestarea, care face parte din programul "Cred în Moș Crăciun", inițiat
de ArCub, a început la ora 11.00 cu o animație cu măști și personaje din povești,
și a durat până la ora 14.00, cuprinzând recitaluri ale colindătorilor din Botiza -
Maramureș sau ale Corului "Dinu Lipatti". Programul va continua și astăzi, cu
alte concerte și manifestări, animate de aceleași personaje de poveste. (Radu
Nichitescu) |
Trăiește cu o inimă care
nu îi bate |
|
Un bărbat în vârstă de 65 de ani, cardiac, este primul canadian care trăiește fără
să-i bată inima, după ce i s-a implantat o inimă mecanică, ce pompează sânge
continuu. Specialiști din Spitalul Universitar
McGill, din Montreal, l-au operat pe Gérard Langevin, implantându-i o inimă mecanică
care este încă în probe clinice. Langevin, originar din Quebec, a suferit un atac de
cord grav și nu putea suporta o operație de transplant de inimă clasică. "Una
dintre particularitățile acestui aparat, numit <<Prietenul de suflet II>> al
Societății Thoratec, este că pompează sânge continuu, ceea ce face ca pacientul să
nu aibă pulsații", a precizat purtătorul de cuvânt al spitalului.
Langevin este "singura persoană din Canada care trăiește
fără a-i bate inima și fără tensiune arterială măsurabilă", a declarat
medicul care a condus operația.
Pompa cardiacă, cu o durată de viață de 12 ani,
funcționează datorită unei mici turbine alimentate de generatoare, care trimite
sângele în aorte.
Purtătorul de cuvânt al societății Thoratec a declarat că
alți pacienți au suportat astfel de operații, însă au păstrat un minimum de
pulsații cardiace. "Cu această nouă inimă artificială, am multă energie și
respir perfect, chiar și când depun efort", a afirmat Langevin. "Nu regret
faptul că m-am supus acestei intervenții. Este cadoul meu de Crăciun", a declarat
acesta. |
 |
|
| Punctul pe Y (de Octavian
Andronic) |
Spionii și spionita |
Pe măsură ce unele ziare intră în posesia unor documente "pe surse", scurse
nu se știe cum din dosarele Parchetului, tabloul afacerii "spionajul economic"
începe să prindă contur, chiar înainte de a se contura vinovățiile ca atare. SRI-ul
n-a stat cu mâinile în sân și vreme de mai bine de un an i-a ascultat pe
protagoniștii afacerii, care se considerau la adăpost. În primul rând, pentru că
vorbeau pe cartele de mobil cumpărate din Austria și din Anglia, iar în al doilea
pentru că erau convinși că ce fac ei se făcea în mod curent în România marilor
privatizări. Stancev și Deniatov n-au făcut decât efortul de a-i boteza pe miniștrii
cu care lucrau (sau pe care-i lucrau) cu nume de alergători de Formula 1.
Bineînțeles că duelul se dădea, ca și în realitate, între
Schumacher și Hakinnen, care se întreceau să-l servească pe simpaticul bulgar cu tot
ce aveau la îndemână. Mai mult, Hakkinen (sau Schumacher?) care avea legături de
serviciu cu wireless-ul se mai interesa din când în când, pe filierele lui, dacă nu
cumva telefoanele le sunt ascultate. Cert este că cei doi "spioni" vorbeau
aproape în clar, lăudându-se cum îi amețesc ei pe fraierii ăștia de români și cum
le stă la picioare câte un întreg minister. Ba, mai mult, pentru ca lucrurile să
meargă unse, ei erau cei care le recomandau miniștrilor pe cine să ia de consilier
pentru că era băiat bun și-i ajutase. Transcripturile convorbirilor dau la iveală o
încrengătură de relații și interese prin care cei doi consultanți reușeau să
obțină toate datele necesare pentru care privatizările să se facă la prețul cel mai
mic și în favoarea cui hotărau ei. Aveau chiar și un soi de cod deontologic,
împărțind prada frățește între competitori. Cel mai șocant lucru ră-mâne însă
gradul de implicare, prin imprudență sau din nesocotirea unor reguli elementare, a celor
doi tineri miniștri, doi dintre fruntașii generației politice, care, după toate
aparențele, nu s-au sfiit să "pună botul" la momeala iscusit ambalată de
către consultanți.
Avem un caz limpede de spionaj. Dar de spionaj economic - un
sport care se practică pe scară largă în lumea civilizată unde competiția dintre
marii jucători economi atinge niveluri incredibile. Spionajul care se regăsește în
Codul nostru Penal este însă de alt tip: este spionajul politic pe care-l încrimina
statul socialist, proprietar general, care considera orice atingere adusă avutului
obștesc drept o crimă. Mă îndoiesc că în condițiile dreptului internațional cei
deja arestați, sau care urmează să fie inculpați, vor putea să și fie pedepsiți ca
atare. Pentru asta ar trebui să spioneze în favoarea unei "puteri" străine.
Or, ei nu spionau nici pentru statul bulgar, nici pentru cel rus și nici pentru cel
american. Ei spionau pentru companii transnaționale. Într-o asemenea zonă de regulă
principiul care se aplică este să te păzești tu însuți cât mai bine, să-ți iei
toate măsurile necesare pentru ca adversarii să nu te poată citi ca pe o carte
deschisă. Or, la urma-urmelor, consultanții n-au făcut altceva decât să bage degetul
în gură (și în buzunar) pentru a putea răsfoi mai ușor cartea cu secretele
privatizării.
Așa încât se poate pune pariu că nici bulgarul și nici
rusul-american n-or să facă mulți purici prin aresturile românești. Cât despre ai
noștri, în condițiile în care răspunderea ministerială este un concept golit de
conținut, nu vor avea, probabil, de suportat mai mult decât un soi de mustrare
părintească. Dar care se uită repede... |
 |
Ce titlu a primit Raed
Arafat? |
Pentru a răspunde fie puteți intra pe forum fie ne puteți
trimite un mail cu răspunsul dvs. aici |
|