
|
| Adrian Năstase a fost trimis în judecată |

|
| Rădoi a revenit cu gol după cinci luni |
|
| Un nou acord UE - Rusia |

|
| Liberalii nu vor Congres extraordinar |
|
Horoscop
sexy |
 |
| Antena 1 are cea mai sexy
prezentatoare de horoscop Cristina Dochianu. Fost manechin, studentă la Facultatea de
Comerț din cadrul ASE, Cristina a cochetat cu modelingul, dar a preferat să acorde
prioritate învățăturii. Crede în horoscop, dar e conștientă că nimeni nu-și poate
schimba destinul. |

|
Doamna ministru este deprimată
(de Valentin Stănilă) |
|
Nu, nu avem în vedere personajul din celebra piesă a dramaturgului sârb
Branislav Nusic și nici personaje asemănătoare. Ne referim, acum și aici, la autohtona
noastră doamnă ministru Anca Boagiu. În condițiile în care trecerea sa pe la
Ministerul Transporturilor (scurtă) și la Ministerul Integrării Europene (ceva mai
lungă, în urma revocării lui Emil Dinga) nu a lăsat urme notabile, discursul de la
sfârșitul săptămânii trecute, în fața pediștilor din Galați, are toate șansele
s-o facă vedetă într-un posibil și strict necesar dicționar al gafelor politice. (continuare) |