Editorial

Doamna ministru este deprimată
(de Valentin Stănilă)

     Nu, nu avem în vedere personajul din celebra piesă a dramaturgului sârb Branislav Nusic şi nici personaje asemănătoare. Ne referim, acum şi aici, la autohtona noastră doamnă ministru Anca Boagiu. În condiţiile în care trecerea sa pe la Ministerul Transporturilor (scurtă) şi la Ministerul Integrării Europene (ceva mai lungă, în urma revocării lui Emil Dinga) nu a lăsat urme notabile, discursul de la sfârşitul săptămânii trecute, în faţa pediştilor din Galaţi, are toate şansele s-o facă vedetă într-un posibil şi strict necesar dicţionar al gafelor politice.
     După ce l-a "botezat" pe preşedintele PD cu prenunele şefului statului şi a recunoscut că "gura păcătosului adevăr grăieşte", a trecut la atacarea adversarului politic principal, PSD, prin următoarea mărturisire: "Eu, când văd roşu înaintea ochilor, mă deprim (!) complet" (aceasta apropo de culoarea roşie prin care pesediştii doresc să-şi sublinieze identitatea de stânga). Mă rog, nu putem împiedica deprimarea doamnei ministru când vede roşu, însă cei de faţă (şi foarte mulţi telespectatori) au constat că înverşunata duşmană a roşului era îmbrăcată într-un taior de culoarea care o deprimă complet!
     Se va spune, poate, că n-are rost să ne "legăm" de astfel de detalii, că - în definitiv - nu s-a înregistrat altceva decât o măruntă probă de demagogie ieftină, de inadecvare la obiect. Este şi nu este aşa. Cum bine se ştie, "diavolul se ascunde în detalii".
     Remarcile doamnei ministru au fost prilejuite de acordarea unui statut onorabil pentru PD în PPE. Bucuria i-a anihilat însă doamnei ministru până şi instinctul de conservare (evitarea unor situaţii penibile), însă - pe fond - o astfel de exteriorizare a sentimentelor indică prezenţa marcată şi marcantă a cameleonismului politic.
     Doamna ministru a intrat în PD în perioada în care acest partid afişa o orientatre social-democrată, modernă şi se mândrea foarte cu statutul de membru în Internaţionala Socialistă, ale cărei simboluri sunt puternic impregnate de culoarea care o deprimă. Se pare, deci, că reacţia este de dată recentă din moment ce, pe atunci, afişa convingeri "roşii", adică social-democrate. Dar sunt persoane care îşi schimbă orientările precum toaletele. Chestie de gust şi de maniere.
     Printr-o mişcare rapidă, aproape de la o zi la alta, liderii PD au schimbat macazul şi - fără consulta-rea masei de membri - au pretins că a devenit ins-tantaneu "popular", adică un partid de centru-dreapta, dacă nu chiar de dreapta radicală. O asemenea metamorfoză este imposibilă în cazul unor oameni care se prezentau ca adepţi sinceri, deplin convinşi ai unei doctrine de stânga.
     Ea se explică doar prin considerente net oportuniste. A considera că o relativă consacrare în PPE a "schimbării la faţă" a PD reprezintă un motiv de bucurie este egal cu recunoaşterea propriei inconsistenţe politice, a cărei expresie definitorie o constituie absenţa oricăror convingeri ideologico-doctrinare.
     Unii au spus că, în condiţiile de la noi, a devenit caraghios să se discute despre identităţi doctrinare. Posibil, însă acest fapt nu schimbă cu nimic evaluările precedente. Cum liderii actuali ai PD n-au crezut în ideile, în valorile, în principiile social-democraţiei, tot aşa nu cred nicio iotă din ideile, valorile şi principiile popularilor europeni. A fost şi este o opţiune tipic conjucturistă, vidă de idei, valori şi principii.
     În ceea ce o priveşte pe doamna ministru, s-ar fi cuvenit să explice măcar propriilor colegi de partid de ce nu există, în momentul de faţă, o strategie post-aderare, de ce Comisia Europeană a dat, chiar în aceste zile, un avertisment serios în legătură cu întârzierea prezentării strategiei privind dezvoltarea regională, precum şi cu alte restanţe, mari şi grave, în procesul de integrare a României în UE. Într-o stare semigenerală de confuzie privind situaţia care se va crea după 1 ianuarie 2007, MIE a avut şi are principala răspundere pentru promovarea unui climat favorabil integrării, cu toate costurile şi beneficiile acestui proces. Faptul că o asemenea răspundere nu este onorată cum se cuvine nu o "deprimă", însă deloc. Asta da tărie de caracter!