Prima pagină format PDF | Forum | Editorial | Arhiva | Redacția | Angajări | Contactați-ne | Oferta publicitate

Prima pagină
Calendar
AZI e ziua ta
ANDO
AZI în cifre
Actualitate
Viața de lângă noi
Opinia ta contează
Justiție
Externe
Sport

Demnitarul de serviciu

Jurnalul Marthei Bibescu
Bucureștii de altă dat'
Finanțe/Bănci
Infobusiness
Starea economiei
Coșul zilnic

Utile

Dosariada

Dacă aveți timp
Fără drepturi de autor
Telecomanda
Vă dorim o zi bună
Pavel
Întrebarea de azi


 

STEAUA, în templul REAL-ului

Jucați cu tupeu!


Dică, Oprița și ceilalți steliști
au șansa unică în viață să facă
un meci mare
pe stadionul Santiago Bernabeu

     Campioana României este în fața ultimei șanse, doar teoretice, din păcate, de a se califica în optimile Ligii Campionilor, iar misiunea ei este cât e poate de dificilă: returul împotriva lui Real Madrid.

     Se spune că speranța moare ultima, dar printre steliști s-a instalat resemnarea în ceea ce privește calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Cu trei puncte după tot atâtea meciuri, singura șansă a roș-albaștrilor de a trece de faza grupelor este să câștige două din următoarele trei partide pe care le mai are de jucat și, în plus, Real Madrid să nu ia punct în meciul de pe teren propriu cu Olympique Lyon. Ceea ce este, să recunoaștem, foarte greu de realizat.
     Totuși, aventura europeană a campioanei României poate continua, dacă echipa antrenată de Olăroiu termină pe locul 3.
     Conștienți de faptul că numai printr-o minune pot câștiga, diseară, pe stadionul Santiago Bernabeu, steliștii și-au schimbat strategia și vor, acum, să nu se facă de râs. Pentru asta, este nevoie să joace deschis. Adică așa cum s-a întâmplat la București, dar după ce scorul luase proporții, iar tabela arăta 3-0 pentru Real Madrid. În ultima jumătate de oră a partidei de acum două săptămâni, elevii lui Cosmin Olăroiu au jucat altceva. Acțiunile periculoase au fost mai numeroase, Real Madrid nu prea a mai trecut de mijlocul terenului (ce-i drept, nici nu prea avea de ce să o mai facă la acel scor), dar este bine de ținut minte că, din momentul în care roș-albaștrii nu au mai fost stresați de rezultat, am văzut altceva. La fel trebuie să se întâmple și diseară. Steaua nu mai are ce să piardă. Locul 3 în grupă este, în proporție de 90 la sută, ca și acontat (despre modalitatea în care campioana României poate termina pe ultima poziție vom vorbi altă dată). Cu mai mult tupeu decât au avut în partidele de pe teren propriu jucate împotriva lui Olympique Lyon și Real Madrid, Steaua va obține, în mod sigur, mai mult decât o înfrângere la 3 goluri diferență. În plus, sunt șanse să câștige respectul suporterilor spanioli și să facă să se vorbească despre ea altfel decât "echipa care a ratat calificarea în finala Cupei UEFA din sezonul trecuit, deși în minutul 60 al meciului retur avea un avantaj de trei goluri".
     Este unică șansa de a juca un meci oficial pe celebrul stadion Santiago Bernabeu din Madrid. Din acest motiv, toți cei care vor fi folosiți diseară, de antrenorul Cosmin Olăroiu, trebuie să profite cât mai mult de această ipostază. Din păcate pentru el, căpitanul Stelei, Mirel Rădoi, nu doar că nu va juca din cauza accidentării, dar nici măcar nu a făcut deplasarea cu delegația. În același "lot" au fost incluși Victoraș Iacob, Vasilică Cristocea și Klemi Saban, toți cu probleme medicale. Toți aceștia, dar mai ales primii doi, se află într-o situație mai mult decât dureroasă. Au așteptat și și-au dorit enorm să ajungă cu Steaua în grupele Ligii Campionilor, și acum se văd în situația în care nu pot evolua din cauze medicale. Dacă Iacob are oareșce șanse să prindă returul cu Dinamo Kiev, în ultima etapă a fazei grupelor, se pare că Rădoi nu va mai intra pe teren în acest an. Antrenorul lui Real Madrid, Fabio Capello, a declarat că formația sa trebuie să continue să joace la același nivel ca în partidele cu Steaua, de la București, din Liga Campionilor, și cu FC Barcelona, din campionatul Spaniei.
     Partida de diseară începe la ora 21:45 și poate fi urmărită, în direct, la Pro TV.

Gigi Grigorescu
gigi.grigorescu@azi.ro

Lui Becali i-a dispărut optimismul

     Ca niciodată, patronul Stelei, Gigi Becali, s-a arătat pesimist înaintea meciului. Dacă în alte cazuri latifundiarul din Pipera miza pe victoria echipei sale indiferent de adversarul întâlnit, de această dată Becali a surprins pe toată lumea, declarând că nu-și face prea mari iluzii în privința unui rezultat bun al "roș-albaștrilor" în fața "galacticilor". "Am plecat la Madrid cu copiii, cu familia. Merg ca într-o scurtă vacanță. Mă voi plimba, voi face cumpărături și, mai departe, ce-o vrea Dumnezeu. Am mai spus, doar o minune ar face să obținem un rezultat bun", a declarat ieri, înainte de îmbarcarea în aeronava ce urma să-l transporte în capitala Spaniei. Avionul a fost închiriat de finanțator special pentru a-și duce toată familia la Madrid. Două avioane cu suporteri au plecat ieri dimineață spre Madrid. Împreună cu fanii, în aeronave au mai urcat Helmuth Duckadam și soțiile fotbaliștilor. (Mugur Băileșteanu)

Carlos, susținut din Portugalia

     Sindicatul Fotbaliștilor Profesioniști din Portugalia (SJPF) a anunțat că îl sprijină pe portarul echipei Steaua, Carlos Alberto Fernandes, după ce președintele Gigi Becali a declarat că va plăti 100.000 de dolari clubului care va dori să-l achiziționeze pe lusitan.

     SJPF condamnă declarațiile "incredibile" ale lui Becali și a anunțat, pe site-ul oficial, că va face demersuri pe lângă federația română, pe lângă sindicatul fotbaliștilor din România și chiar pe lângă FIFA pentru lămurirea acestei situații. "SJPF ia în considerare și posibilitatea de a aduce cazul la cunoștința FIFA, deoarece consideră, și pe bună dreptate, că, prin declarațiile lui Becali au fost lezate cele mai elementare drepturi ale lui Carlos - ca om și ca sportiv -, adică respectul onoarei, renumelui și demnității fotbalistului", se arată în comunicat.
     Gigi Becali a anunțat că oferă 100.000 de dolari clubului care îl va achiziționa pe Carlos, acuzat de prestație slab după meciul tur împotriva lui Real Madrid din Liga Campionilor. Oficialul stelist a uitat însă, de paradele portughezului din meciul cu Dinamo Kiev, cât și de faptul că lusitanul a ajutat campioana României să se califice în Liga Campionilor, să ajungă în semifinala Cupei UEFA, cât și să câștige campionatul. Această afirmație este considerată de SJPF "o profundă lipsă de respect față de jucător - până acum idolatrizat - care îi pune la îndoială profesionalismul".
     "Colegii și antrenorul mă susțin și cred că aceste declarații au apărut pentru că sunt străin și pentru că vina trebuia să fie dată pe cineva", a afirmat Carlos. Declarația lui este eronată, dacă observăm că francezul Thereau este aclamat la scenă deschisă de suporterii steliști, acesta nefiind un caz singular. Este adevărat că greșelile unui portar sunt ușor sesizabile și mai mult contestate, acest post impunând o anume consecvență. Sindicatul Fotbaliștilor Profesioniști din Portugalia notează că "declarațiile lui Becali, nu surprind foarte mult, după campania de presă împotriva jucătorului portughez". După meciul cu echipa spaniolă, din Grupa E a Ligii Campionilor, Becali l-a criticat vehement pe Carlos, a spus explicit că în iarnă va renunța la serviciile portarului lusitan și a lăsat să se înțeleagă că portughezul "prestează" mai mult prin baruri și discoteci. În plus, portarul și-a exprimat dorința de a părăsi campioana României în iarnă.
     În partida de aseară, de la Madrid, împotriva Realului, Carlos ar putea fi titular, la decizia antrenorului Olăroiu. Patronul Stelei a declarat, ieri, că este relaxat, nu și optimist, echipa din Ghencea având nevoie de un miracol pentru o victorie în fața celei mai în formă echipe din Spania. Becali a precizat ieri că "mi-e indiferent cine va fi titular în poartă", referindu-se la posibila selecție a lui Carlos, susținut și de gloria Stelei, Helmut Ducadam.

Lucia Ionescu

David Beckham continuă la Real Madrid

     Mijlocașul englez David Beckham a declarat că dorește să rămână la Real Madrid, deși, recent, și-a exprimat frustrarea în legătură cu faptul că nu este titularizat de antrenorul Fabio Capello, iar presa internațională susține că acesta ar putea părăsi clubul spaniol.
     "Nu studiez nici o posibilitate de transfer în acest moment, eu și familia mea suntem foarte fericiți la Madrid", a declarat Beckham, într-o conferință de presă. Jucătorul de 31 de ani este sub contract cu echipa din capitala Spaniei până la 30 septembrie 2007, iar în prezent se află în negocieri pentru o eventuală prelungire a acestei înțelegeri. Deși președintele Ramon Calderon s-a declarat convins că fostul căpitan al reprezentativei Angliei își va prelungi în cele din urmă contractul cu Real Madrid, negocierile par să fi intrat în impas, după ce Beckham s-a arătat nemulțumit de faptul că nu este folosit nici de Capello, nici de selecționerul Angliei, Steve McLaren.
     "Vreau să rămân la Real pentru că am încredere în proiectul clubului și îl respect pe antrenor", a precizat Beckham, adăugând că este convins că formația spaniolă va reuși să câștige în acest sezon un trofeu. Beckham a adăugat că nu ar dori să părăsească Real Madrid "pe ușa din dos" și că îl va convinge pe Capello că poate redeveni titular. David Beckham s-a transferat la Real Madrid în iulie 2003, de la Manchester United, iar de atunci echipa spaniolă, câștigătoare a nouă trofee ale Ligii Campionilor, nu a mai obținut nici un trofeu. David Beckham era anunțat titular în meciul de aseară, urmând ca, în funcție de prestația sa, Capello să se decidă asupra viitorului lui "Becks" la madrileni. (J.R.)

Lyon, la un punct de optimi

     În celălalt meci al Grupei E, din care face parte și Steaua, echipa franceză Olympique Lyon dă piept pe teren propriu cu formația ucraineană Dinamo Kiev. Campioana din hexagon are nevoie de un singur punct pentru a se califica, dar noi, românii, sperăm să câștige, pentru ca Dinamo Kiev să nu intre nici măcar în lupta pentru locul 3, care dă dreptul de a participa, în 16-imile ale Cupei UEFA.
     Și Manchester United (În Grupa F) este aproape de calificare, un punct cucerit azi fiind echivalent cu intrarea în posesie a biletelor pentru faza următoare. Lupta pentru locul 2 se va da între Benfica și Celtic, cu mențiunea că scoțienii au un avans de cinci puncte în fața lusitanilor. O remiză în acest meci echivalează cu prima mare surpriză a fazei grupelor, deoarece Benfica va mai avea numai șanse teoretice să urmeze pe Manchester în optimi.
     În Grupa G, lider surprinzător este ȚSKA Moscova, care azi va avea o misiune dificilă în deplasrea de la Londra. "Tunarii", care în ediția trecută au jucat finala Ligii Campionilor, nici nu concep să fie eliminați, motiv pentru care țintesc victoria. Cum, de obicei, când doi se ceartă al treilea câștigă, FC Porto poate prinde locul 2 în clasamentul final al grupei, dar pentru asta trebuie să câștige, azi, în Germania. Hamburg mai are doar șanse teoretice de calificare, dar speră să prindă locul 3.
     În Grupa H, AC Milan este cu un picior în optimile de finală, iar dacă va câștiga azi, pe teren propriu, se poate gândi, deja, la tragerea la sorți. Lille are 5 puncte, dar dacă pierde la Atena își complică situația, deoarece Anderlecht nu și-a pierdut speranțele în ceea ce privește continuarea drumului în Ligă. (Gigi G.)

Programul meciurilor de azi:
     Grupa E: Olympique Lyon (Franța) - Dinamo Kiev (Ucraina)
     Grupa F: Benfica (Portugalia) - Glasgow (Scoția), FC Copenhaga (Danemarca) - Manchester (Anglia)
     Grupa G: Arsenal (Anglia) - ȚSKA Moscova (Rusia), SV Hamburg (Germania) - FC Porto (Portugalia)
     Grupa H: AEK (Grecia) - Lille (Franța), AC Milan (Italia) - Anderlecht (Belgia)
     Toate partidele încep la ora 21:45.

Dinamo și Rapid joacă mâine în grupele Cupei UEFA

Cuvântul de ordine este victoria!


Antrenorul Mircea Rednic
a recunoscut că are amintiri plăcute de când juca în Turcia, dar mâine nu va ține cont
de trecut

     O singură zi le mai desparte pe reprezentantele noastre în Cupa UEFA, Dinamo și Rapid, de partidele pe care le vor susține în compania formațiilor Beșiktaș Istanbul, respectiv Hapoel Tel Aviv, în cadrul grupelor acestei competiții.

     Dinamoviștii vor disputa mâine seară, în fața turcilor de la Beșiktaș Istanbul, de la ora 20.00, în direct la TVR 1, prima lor partidă din această fază a competiției, spre deosebire de giuleșteni, care au bifat până acum un joc în cadrul Grupei G a Cupei UEFA (0-0, acasă cu PSG). În aceste condiții, elevii lui Mircea Rednic susțin la unison că această confruntare este deosebit de importantă în perspectiva calificării în 16-imile competiției și de aceea este musai să înceapă cu o victorie. "Toți jucătorii de la Dinamo vor rezultate și performanță pentru a spăla imaginea din sezonul trecut. Toate cele patru partide din Grupa B a Cupei UEFA sunt foarte dificile, dar trebuie să facem tot posibilul și să luptăm pentru imaginea clubului. Ținând cont de faptul că debutul este foarte important, contează mult să câștigăm contra celor de la Beșiktaș", este de părere atacantul Ionel Ganea. La rândul său, administratorul delegat al grupării din Șoseaua Ștefan cel Mare, Cornel Dinu, a declarat că supremația din campionat a elevilor lui Mircea Rednic trebuie confirmată și în Europa: "Nu pot să preconizez nimic în legătură cu forța de joc a celor de la Beșiktaș. Vom întâlni formații puternice din eșalonul mediu al fotbalului continental și este interesant de văzut dacă supremația din campionat va fi confirmată și în Europa".
     Apropiatul meci cu Beșiktaș îi trezește antrenorului "câinilor roșii", Mircea Rednic, amintiri plăcute din perioada în care era jucător și evolua în Turcia, la formația Bursaspor: "Țin minte că erau niște suporteri foarte fanatici, care creau o atmosferă fantastică. Însă nu-mi plăcea acel salut. Mă strigau fanii de la peluză, până ajungeam la ei mă strigau cei de la tribuna a doua și tot așa. Până la urmă le-am spus că în ritmul acesta nici nu mai apuc să mă încălzesc".
     Delegația formației Beșiktaș Istanbul sosește în România astăzi la prânz și va fi cazată la hotelul "Crowne Plaza". La ora 19.00, antrenorul "vulturilor", Jean Tigana, va susține o conferință de presă, după care jucătorii turci vor efectua antrenamentul oficial. Din lotul pe care Beșiktaș îl va deplasa la București nu vor face parte trei piese de bază ale echipei, și anume Nobre, Kleberson și Ali Gunes, toți trei fiind accidentați. Conform oficialilor turci, Beșiktaș va fi încurajată la București de aproximativ 1.000 de suporteri, care și-au rezervat bilete atât la Peluza I a stadionului Dinamo cât și la Tribuna 0. Cu toate că fanii "vulturilor" sunt cunoscuți drept unii recalcitranți, directorul executiv al "câinilor roșii", Cristian Borcea, a dat asigurări că la meci nu vor fi nici un fel de probleme între suporterii celor două echipe.

Giuleștenii au ajuns în Israel
     Delegația rapidiștilor a plecat aseară în Israel, unde mâine, de la ora 18.30 (în direct la Prima TV), echipa antrenată de Răzvan Lucescu va da piept cu Hapoel Tel Aviv în Grupa G. Spre deosebire de confruntarea precedentă, cu Paris Saint-Germain, unde s-au mulțumit din start și cu un rezultat de egalitate, giuleștenii afirmă acum la unison că nu vizează în "Țara Sfântă" nici un alt rezultat în afara victoriei: "Partida cu Hapoel este foarte importantă pentru noi. Dorim să ne facem jocul și să obținem toate cele trei puncte puse în joc. Sunt încrezător în capacitatea echipei mele de a câștiga, chiar dacă partida se va juca pe un stadion cu tribunele aproape de teren".

Mugur Băileșteanu

Contract "pe viață" pentru Cristian Chivu

     Gruparea italiană AS Roma vrea să-i propună fundașului român Cristian Chivu prelungirea înțelegerii scadente în iunie 2008 cu patru sezoane, când căpitanul "naționalei" va împlini 32 de ani. Conform ziarului "Corriere dello Sport", discuția decisivă între impresarul Victor Becali și conducerea Romei va avea loc după Crăciun. Acelasi cotidian scrie că echipei din capitala Italiei i-au fost oferiți trei români, Ciprian Marica, Răzvan Raț (ambii de la Șahtior Donețk) și Radu Ștefan (Dinamo). "Corriere" a dezvăluit că directorul sportiv al Romei, Danielle Prade, s-a întâlnit cu Victor Becali și au pus bazele acordului care urmează a fi semnat până la sfârșitul anului, când este așteptat să participe la tratative și impresarul Ioan Becali.
     Radu Ștefan, convocat în premieră la națională la meciul cu Belarus, s-a arătat foarte entuziasmat. "Sunt onorat de ofertă. Chiar m-ați luat prin surprindere cu această informație. Este adevărat? Ar fi super, vă dați seama, mai ales că AS Roma este o echipă puternică. Dacă s-ar materializa și transferurile lui Raț și Marica, ar fi excelent. Deocamdată joc la Dinamo și gândul meu este legat de meciul cu Beșiktaș. Ne dorim o victorie, care ar fi foarte importantă pentru derularea grupei. Plus că și acest final al turului de campionat este important. Pentru restul avem timp de discutat", a declarat fundașul dinamovist de 20 de ani. (G.G.)

A murit Iosif Bukossy

     Iosif Bukossy, antrenorul care a avut curajul să-l promoveze pe Gică Hagi, și să vadă în el un mare fotbalist, ne-a părăsit. Omul despre care cel mai mare jucător român al tuturor timpurilor a spus că "a fost ca un al doilea tată pentru mine", a murit la București, la 69 de ani, din cauza unei infecții la ficat. La intervenția lui Hagi, Bukossy a făcut un control medical de rutină la București, unde i-a fost descoperită o inflamație la ficat. A fost operat la Spitalul Fundeni, dar a decedat la scurt timp după intervenția chirurgicală. Hagi a declarat că decesul i-a provocat un sentiment de mare tristețe, exprimându-și regretul că nu va putea participa la înmormânare, aflându-se în străinătate.
     Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Municipal din Constața, azi, la ora 13.00.

Ogăraru, la națională

     Selecționerul echipei naționale a României, Victor Pițurcă, a anunțat, ieri, lista "stranierilor" convocați în vederea partidei amicale cu Spania, programată pe data de 15 noiembrie, de la ora 23.00 (ora României), pe arena "Ramon de Carranza" din Cadiz. Printre "stranieri" se află și fundașul George Ogăraru, care a mai fost selecționat și în lotul lărgit al "tricolorilor" pentru partida cu Belarus, dar la care selecționerul a renunțat până la urmă pe motiv că fotbalistul nu era titular la Ajax Amsterdam. Lista jucătorilor de "afară" care vor fi chemați pentru partida cu Spania este următoarea: Ogăraru (Ajax), Chivu (AS Roma), Raț (Șahtior), Fl. Petre (ȚSKA Sofia), Codrea (Siena), Cociș (Șerif), Roșu (Huelva), Niculae (Auxerre), Marica (Șahtior) și Mutu (Fiorentina). Lotul va fi completat cu jucătorii din Liga I. (M.B.)

Craiova își amână meciul cu Poli

     Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că s-a înțeles cu președintele CA al clubului Poli Timișoara, Marian Iancu, pentru a amâna meciul direct din etapa a 15-a a Ligii I, care se va disputa cu o zi mai târziu. "I-am propus domnului Marian Iancu, și în trei secunde a fost de acord, ca meciul cu Poli Timișoara, ce inițial ar fi trebuit să se joace sâmbătă de la ora 14.00, să-l amânăm pentru duminică. Am luat legătura și cu televiziunea care transmite meciul și este de acord. Rămâne doar să stabilească ora", a declarat Mititelu. Acesta este de părere că oboseala și-ar fi spus cuvântul în cazul în care echipa sa ar fi jucat miercuri în Cupa României și sâmbătă în Liga I.
     "Văd că ne înțelegem mult mai bine cu străinii decât cu oltenii noștri. Dânșii și-au dat seama că este obositor să joci un meci de Cupă la mijlocul săptămânii, în această perioadă, când nici terenurile nu o să ne mai ajute foarte mult", a mai spus Mititelu.
     Să mai spunem că jucătorul Mădălin Ciucă a revenit la antrenamentele echipei după o lungă perioadă de indisponibilitate, accidentare survenită în urma meciului cu Dinamo 2 din sezonul trecut din Liga a 2-a: "Sunt sută la sută recuperat după operație, nu și din punct de vedere fizic", a declarat Ciucă, și se pare că într-o lună va fi apt de joc. (R.J.)

Jiul vrea jucători de la Poli Timișoara

     Patronul grupării Jiul Petroșani, Alin Simota, susține că a început negocierile pentru a transfera de la Poli Timișoara trei jucători. Sportivii vizați sunt fundașul Alexandru Bădoiu, mijlocașul Leondard Naidin și atacantul Cristian Silvășan. Simota a menționat că în perioada de transferuri din iarnă va încerca să aducă la Petroșani cel puțin cinci fotbaliști care să ajute formația hunedoreană să se mențină în primul eșalon. "Este clar că, pentru a se salva de la retrogradare, Jiul are nevoie de întăriri. Am demarat deja o campanie puternică de achiziții care se va finaliza în pauza de iarnă și care sperăm că se va concretiza în transferul a cel puțin cinci jucători care să pună umărul la salvarea Jiului de la retrogradare", a spus Simota.
     Dacă negocierile dintre Jiul și Poli Timișoara vor decurge așa cum se așteaptă oficialii hunedoreni, fundașul Alexandru Bădoiu ar reveni la Petroșani, după ce în vară semnase un contract pe cinci sezoane cu gruparea bănățeană. Bădoiu a confirmat interesul Jiului pentru readucerea sa la Petroșani. "Am aflat și eu de interesul clubului Jiul pentru transferul meu. Încă nu am aflat sub ce formă voi ajunge din nou la Jiul, însă cel mai probabil din iarnă mă voi întoarce", a spus Bădoiu. (L.I.)

Pandurii, speriați de "haită"

     Dinamo va întâlni în optimile Cupei României Timișoreana formația Pandurii Târgu Jiu, partidă ce se va desfășura pe 7 sau pe 8 noiembrie, pe teren neutru. Antrenorul oltenilor, Eugen Neagoe, s-a declarat terifiat de forța ofensivă a celei mai valoroase echipe din România, în fața căreia speră să "nu se facă de râs".
     Acesta consideră că Dinamo era cea mai dificilă adversară pe care Pandurii o puteau întâlni în optimile Cupei, dar speră într-o figură frumoasă a elevilor săi. "Mi-am pus mâinile în cap când am aflat că vom întâlni Dinamo. Cu siguranță este cel mai dificil adversar posibil, deoarece este echipa care a câștigat toate partidele de până acum, are 13 victorii și este în mare formă. Speranțe există întodeauna, dar asta depinde și de cum vom juca noi la ora respectivă", a declarat, cu teamă, tehnicianul.
     Eugen Neagoe a adăugat că, deși își dorea să ajungă cât mai departe în această competiție, șansele echipei sale de a câștiga partida sunt foarte mici, concentrându-se din acest moment mai mult asupra partidelor de campionat: "Nu ne punem foarte mari speranțe în Cupa României, dar vom face tot posibilul să nu pierdem sau să pierdem onorabil". Data exactă a partidelor și locul de disputare (teren neutru), vor fi stabilite în ședința Comitetului de Urgență al FRF de azi, în funcție de calendarul competițional al Ligii I. (R.J.)

Copyright 2005 Cicero Group. Conceput de Andreipac. Întreținut de Gabriela Tudose și Gigi Grigorescu. Toate drepturile rezervate.