Prima pagina format PDF | Forum | Editorial | Arhiva | Redactia | Angajari | Contactati-ne | Oferta publicitate

Prima pagină
Calendar
AZI e ziua ta
ANDO
AZI în cifre
Eveniment
Viața de lângă noi
Opinia ta contează
Politică
Externe
Comentariul zilei

Justiție

Sport
Finanțe/Bănci
Infobusiness
Starea economiei
Coșul zilnic
Utile

Sănătate

Dacă aveți timp
Fără drepturi de autor
Telecomanda
Vă dorim o zi bună
Pavel
Întrebarea de azi


 

A început vaccinarea antigripală!


Prevenția eficientă salvează sănătatea

     Toamna aduce cu ea și gripa. Protejarea și prevenirea sunt foarte importante pentu păstrarea sănătății.

     Vaccinarea antigripală gratuită 2006, care a fost declanșată în toată țara luni 16 octombrie, se adresează la două mari grupe: cele mai vulnerabile la gripă și cele care pot să transmită boala. Cei care fac parte din alte categorii, pot să cumpere vaccinul de la farmacie.

Cine beneficiază de gratuitate?
     Prioritate au grupele cele mai vulnerabile de a contacta boala, sau care prezintă un risc mai înalt la complicații ce pot să apară datorită gripei: persoane vârstnice cu vârste mai mari de 65 de ani, persoane adulte și copii din instituții de ocrotire socială, pacienții unităților care găzduiesc persoane de toate vârstele cu afecțiuni medicale cronice, adulți și copii cu afecțiuni medicale cronice pulmonare sau cardiovasculare, inclusiv copii cu astm, adulții si copiii care au necesitat dispensarizare medicală în ultimul an datorită unor boli metabolice cronice (inclusiv diabetul zaharat), disfuncții renale, etc., pacienții infectați HIV, copii și adolescenți supuși terapiei cu aspirină.
     În grupele care pot transmite gripa intră: medicii, cadrele sanitare medii si personalul auxiliar, atât din spitale cât și din unitățile sanitare ambulatorii, salariații instituțiilor de ocrotire și ai unităților de boli cronice, care prin natura activității vin în contact respirator cu pacienții sau asistații, persoane care acordă asistență celor cu risc înalt, membri de familie ai persoanelor cu risc înalt.

3 etape în care se realizează distribuirea
     Distribuirea vaccinului, respectiv vaccinarea se desfășoară în acest an în 3 etape, având în vedere că furnizorii tradiționali au întârziat, din motive tehnice, fabricarea și livrările de vaccin gripal.
     Cele trei etape au fost stabilite de Ministerul Sănătății astfel: între 10-14 octombrie, între 20-25 octombrie și între 5-10 noiembrie. Pentru prima etapă s-au pregătit 400 000 doze, care se vor adresa grupelor cele mai vulnerabile. În etapele 2 și 3 se vor vaccina persoanele din grupele de risc care nu au fost vaccinate în prima perioadă: persoane cu afecțiuni cronice, persoane peste 65 de ani, personal medical.
     În cursul lunii noiemzpanie de vaccinare suplimentară pentru care se vor achiziționa încă un million de doze de vaccin gripal. Aceasta se referă la vaccinarea persoanelor din zonele expuse la riscul apariției focarelor de gripă aviară.

Cum este indicat să se procedeze?
     Sunt persoane care deja se interesează de vaccin și îl caută în farmacii. Unele cumpără fără rețetă.
     Cel care este cel mai în măsură să recomande vaccinul antigripal este doctorul de familie, căci, vaccinul are atenționări și contraindicații privind administrarea. Este contraindicat de exemplu persoanelor alergice la proteinele din ouă, sau carne, celor cu stări febrile, sau alte complicații.

Cum s-au pregătit farmaciile?
     Din vizita făcută prin farmaciile bucureștene va informăm că în unele există deja Vaxigrip, vaccin fabricat în Franța, comercializat la prețul de 35,5 RON. Sunt multe, însă care au făcut comenzi și așteaptă să fie aprovizionate cât mai curând, vaccinul fiind în vamă.

Primii beneficiari
     Vaccinarea antigripală în Capitală a început, luni, cu copiii dintr-un centru de plasament, cele 400.000 de doze repartizate la nivel național pentru prima etapă a campaniei fiind deja distribuite pentru imunizarea cu prioritate a grupelor cele mai vulnerabile de a contacta boala.
     Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, prezent în Centrul de plasament Dorobanți, a declarat că întârzierea cu aproape o lună a preparării vaccinului, pentru sezonul 2006-2007, nu va afecta campania de imunizare din România, întrucât există contracte ferme pentru 1.850.000 de doze, iar în prezent este în derulare licitația pentru achiziționarea a încă un milion de doze.

Carmen Simion

Ziua Mondială a Vederii
pentru prima dată în România

     Ziua Mondială a Vederii s-a desfășurat la 12 Octombrie, la Palatul Parlamentului, având ca temă "Vederea slabă".

     Ziua Mondială a Vederii este un eveniment care se bucură, în întreaga lume, de sprijinul autorităților fiind organizat în multe cazuri, împreună cu Parlamentul sau Executivul unei țări.
     În acest an, pentru prima dată, țara noastră a intrat în sfera de interes a organizațiilor internaționale de prevenire a orbirii. A fost un prilej pentru a informa publicul asupra cauzelor principale care duc la orbire, asupra creșterii numărului de persoane care își pierd vederea și asupra prevenirii orbirii, dar și pentru a influența Ministerul Sănătății în derularea unor programe care să prevină orbirea.
     Atât Prof. Dr Benone Cristocea, cât și Dr. Șelaru au subliniat importanța vederii, și au făcut referire la cele mai frecventă cauză a orbirii : "Degenerescența maculară legată de vârstă (DMLV) " - o boală ireversibilă de care suferă în prezent 500 000 de români și la care sunt expuse în special persoanele de peste 50 de ani.
     Boala își face semnalată apariția prin simptome ca: este nevoie de mai multă lumină la citit decât înainte,de mai mult efort pentru a vedea fețele oamenilor, liniile drepte apar deformate, obiectele distorsionate, sau mai mici, apar pete albe, sau negre în câmpul vizual central.
     Principalii factori de risc, în afară de înaintarea în vârstă, sunt dieta inadecvată, fumatul, expunerea prelungită și cumulativă la lumină puternică, factori care pot fi corectați printr-un regim sănătos de viață.
     Prevenția eficientă poate salva privirea și se recomandă: examene oftalmologice regulate, ochelari pe timpul verii, sau iarna când este zăpadă, ochelari cu lentile speciale pentru cei care lucrează mai multe ore la calculator, înlocuirea monitoarelor vechi cu cele LCD, evitarea fumatului, controlul greutății, o alimentație bogată în fructe, legume(în special cele cu frunza verde: spanac, varză, broccoli), consumul de pește, reducerea grăsimilor, aport de zinc, vitamine antioxidante C și E, iar pe timp îndelungat luteină și zeaxantină - doi carotenoizi de importanță majoră în funcția vizuală.
     12 Octombrie este ziua ]n care cei care văd trebuie să privească mai departe și să înțeleagă mai mult... pentru că sunt foarte mulți cei care nu văd. (C.S.)

Un test pentru depistarea tuberculozei
mai rapid și mai ieftin

     Conform cu un studiu publicat în New England Journal of Medicine,diagnosticarea tuberculozei se poate face mai rapid și mai ieftin prin testul intitulat MODS (microscopic-observation drug-susceptibility), conceput de o echipă de cercetători din mai multe țări printre care SUA, Marea Britanie și Peru. Față de testele tradiționale, este mult mai precis, și necesită în medie doar șapte zile de cultură a bacteriei față de 13 și 26 de zile necesare celor două teste de cultură existente pe piață. El detectează și rezistența bacteriei la antibioticele utilizate pentru tratarea acestei infecții. În cazul testelor tradiționale, cel mai adesea, medicii află abia după câteva luni dacă bacteria care provoacă tuberculoză este sau nu rezistentă la antibioticele utilizate.

Peștele și sarcina

     Studiile arată că peștele gras poate ajuta la creșterea în greutate a fătului și la îmbunătățirea abilităților cognitive, datorită concentrațiilor mari de acizi grași Omega-3. Pe de altă parte, consumul excesiv de pește poate crește riscul de naștere prematură, conform unui studiu realizat de o echipă de cercetători din Statele Unite. Un alt studiu realizat în 1997 a scos la iveală faptul că fetușii expuși la mercur au dificultăți în procese precum învățarea, memorarea și atenția. Mercurul există în mod natural în mediul înconjurător, fiind eliminat în aer ca urmare a poluării și apoi transportat în mare prin intermediul ploii. Peștii prădători, cum ar fi rechinul, tonul, peștele spadă, pot conține mari cantități de mercur pentru că se hrănesc cu pești mici. În concluzie, conform acestor cercetări,în perioada de sarcină, femeile ar fi bine să manifeste prudență în consumul unor specii și să evite excesul de pește, datorită cantităților de mercur, care pot afecta sistemul nervos al nou-născutului.

Femeile care nasc târziu și bolile cardiovasculare

     Conform unui studiu realizat de cercetători din North Carolina, femeile care nasc la vârste înaintate sunt predispuse bolilor de inimă. Potrivit studiului, femeile în vârstă care se decid să aibă un copil sunt mult mai vulnerabile în fața bolilor de inimă, întrucât arterele nu mai sunt la fel de flexibile ca la tinerețe, iar inima are o capacitate redusă de a trece cu bine peste stresul provocat de sarcină. În cadrul studiului, au fost analizate 12 milioane de femei gravide, constandu-se că atacurile cardiace afectează aproximativ șase din 100.000 de femei. Cercetătorii au precizat că riscul unui atac cardiac în timpul sarcinii la femeile de 40 de ani este de 30 de ori mai mare decât în cazul mamelor de 20 de ani. La femeile de 30 de ani acest risc este de șapte ori mai mare.

Copyright 2005 Cicero Group. Conceput de Andreipac. Întreținut de Gabriela Tudose și Gigi Grigorescu. Toate drepturile rezervate.