| România este obligată să învingă Belarus |
Un pas greșit ne scoate din
cărți |

Pentru Mutu,
CE din 2008 poate fi ultima șansă
de a participa
la un turneu final
|
Naționala antrenată de Victor Pițurcă
susține, de la ora 20:15, al treilea meci din campania de calificare la Campionatul
European de peste doi ani, și are nevoie de victorie pentru ca distanța față de
Bulgaria să nu se mărească.
Prima reprezentativă de fotbal a României revine, după o
absență de patru ani, pe terenul din Ghencea. În această seară, de la ora 20:15,
echipa pregătită de Victor Pițurcă întâlnește Belarus în al treilea meci din
preliminariile pentru Campionatul European din 2008, organizat de Austria și Elveția.
Precedentul meci jucat de tricolori în Ghencea a fost înfrângerea cu Norvegia, 0-1, în
preliminariile pentru pentru CE 2004. În ceea ce privește meciul de diseară, Pițurcă
a declarat că va trebui făcut un marcaj "foarte atent" la jucătorii de
valoare ai formației oaspete. "Belarus este o echipă imprevizibilă, ce dispune de
3-4 jucători valoroși și de aici poate veni pericolul. Ei sunt în atenția noastră
și trebuie făcut marcajul foarte atent", a spus Pițurcă. În opinia
selecționerului, atacul este compartimentul forte al echipei Belarusului.
Pițurcă a precizat că, din informațiile ce le are, antrenorul
Belarusului, Iuri Puntus, va începe partida cu portarul Vladimir Gaev de la Dinamo.
"Este un portar bun, care a jucat titular în ultimul timp și a apărat bine, chiar
dacă a greșit la acea fază (n.r. - golul primit în partida cu Xanthi, din manșa retur
a primului tur al Cupei UEFA)", a menționat tehnicianul. Selecționerul a afirmat
că a discutat cu jucătorii care au dovedit că nu sunt în formă în ultima perioadă,
fără a le dezvălui însă numele acestora. "Am avut pe această temă o discuție
cu jucătorii care în ultimul timp nu au dat randamentul cu care eram obișnuiți. Alta e
concentrarea când vii la națională", a mai spus antrenorul, recunoscând că
pentru partida cu Belarus a apelat și la jucători care nu se află într-o formă
sportivă foarte bună.
Meciul de diseară este primul dintre cele două reprezentative,
formația baltică fiind a 77-a selecționată întâlnită de "tricolori".
Golgeterul grupei este bulgarul Martin Petrov, cu trei reușite. Cei mai selecționați
jucători din lotul României sunt Adrian Mutu - 48 și Cristian Chivu - 46. Jucătorul cu
cele mai multe goluri la națională este Mutu, cu 20 de reușite. Pentru meciul cu
Belarus Pițurcă a chemat și trei debutanți: Marius Popa (Poli Timișoara), Radu
Ștefan (Dinamo) și Costin Lazăr (Rapid).
Selecționerul Belarusului, Iuri Puntus, a declarat, pentru presa
din țara sa, că obținerea unui punct în meciul de diseară, este un obiectiv realist.
"Atmosfera de la București este infernală. Un punct la București și trei cu
Slovenia acasă sunt foarte bune pentru noi. Ne-am pregătit serios și vom încerca să
câștigăm în ambele meciuri, dar patru puncte constituie un obiectiv realist. Așa că,
un punct la București ar fi foarte bun. La București vom încerca să ne apărăm bine
și să lansăm atacuri rapide, de care sperăm să beneficieze atacantul
Kornilenko", a spus Puntus, potrivit ziarului Pressball. Și vedeta naționalei,
Aleksandr Hleb, crede că un punct în fața României este o performanță bună.
"Va fi greu să rezistăm românilor. Au jucători experimentați, tehnici. Dacă am
lua un punct, ar fi bine, nu suntem Brazilia sau Franța. Dacă am obține victoria, ar fi
senzațional", a precizat jucătorul lui Arsenal.
Meciul va fi condus de o brigadă de arbitri din
Spania, avându-l la centru pe Alberto Undiano Mallenco și poate fi urmărită, în
direct, la TVR 1. |
Sperăm în victoria Olandei |
Celelalte două meciuri din Grupa G sunt Bulgaria - Olanda și Slovenia - Luxemburg.
Ambele întâlniri au favorite certe, Olanda, respectiv, Slovenia. În condițiile în
care indiferent câte mătănii am face, Slovenia nu are cum să se încurce de amatorii
din Luxemburg, nu ne rămâne decât să sperăm că se vor confirma calculele hârtiei
și naționala Olandei va pleca acasă cu toate cele trei puncte. În această situație,
România va trece pe locul 2 al grupei dacă învinge Belarus. Selecționerul Olandei,
Marco van Basten, nu a revenit asupra deciziei de a nu-l mai convoca în prima
reprezentativă pe Ruud van Nistelrooy, la care a renunțat după Campionatul Mondial din
Germania. Cu toate acestea, are destui jucători la dispoziție care să înscrie în
poarta vecinilor noștri de la sud de Dunăre.
În ceea ce privește celelalte meciuri de azi, din
preliminariile CE 2008, capul de afiș pare a fi Italia - Ucraina, fie și pentru faptul
că naționala țării gazdă, care este și campioană mondială, dă senzația că și-a
revenit după euforia cuceririi trofeului. De partea cealaltă, Ucraina lui Șevcenko
țintește a doua calificare consecutivă la un turneu final, după ce a fost prezentă
și la CM din vară, din Germania. Franța va merge în Scoția fără atacantul Govou și
portarul Barthez. Primul s-a accidentat și este indisponibil și pentru meciul de
miercuri, împotriva Insulelor Feroe. Fotbalistul lui Olympique Lyon are probleme la
genunchi și la glezna stângă, locul lui fiind luat de Anelka. În ceea ce-l privește
pe Barthez, el și-a anunțat retragerea din activitate. Programul
partidelor de azi, din preliminariile CE 2008: Grupa A: Kazahstan - Polonia,
Armenia - Finlanda, Serbia - Belgia, Portugalia - Azerbaidjan; Grupa B:
Feroe - Lituania, Scoția - Franța, Italia - Ucraina, Grupa C: Moldova -
Bosnia, Ungaria - Turcia, Grecia - Norvegia; Grupa D: Țara Galilor -
Slovacia, Cehia - San Marino, Cipru - Irlanda; Grupa E: Rusia - Israel,
Anglia - Macedonia, Croația - Andorra; Grupa F: Suedia - Spania,
Danemarca - Irlanda de Nord, Letonia - Islanda; Grupa G: Bulgaria -
Olanda, Slovenia - Luxemburg. |
Dinamo va juca în Ligă pe
Ghencea |
Președintele Consiliului de Administrație
al Stelei, Gigi Becali (foto), a declarat va permite echipei Dinamo să joace pe arena din
Bulevardul Ghencea, dacă se va califica în grupele Ligii Campionilor și nu va putea
evolua pe propria arenă.
"Am vorbit cu Cristi Borcea, cu Vasile Turcu ca, dacă va ajunge în grupele Ligii
Campionilor, și nu va avea stadion unde să joace, Dinamo să vină în Ghencea. Vreau
să îngrop securea războiului odată pentru totdeauna, vreau să fie liniște în
fotbalul românesc. Ar fi incredibil ca Dinamo să joace în Liga Campionilor prin
străinătate. Dacă Dinamo nu ar putea juca în România în Ligă, vestea asta ar face
înconjurul Europei, ar fi o rușine pentru România. Sper să înțeleagă și fanii
steliști", a spus el. Întrebat dacă Dinamo ar accepta, deși Borcea a spus recent
că mai bine echipa Dinamo ar juca în Pakistan, decât să vină în Ghencea, Becali a
răspuns: "Evident, normal că vor". Referitor la acest subiect, acționarul
Vasile Turcu a precizat că a fost surprins de propunerea lui Becali. "Într-adevăr
a propus acest lucru și nu pot decât să-i mulțumesc. M-a invitat la el în casă,
însă nu pot da un răspuns ferm. Trebuie să discutăm toți cei din conducere, să
vorbim și cu suporterii și vom lua o decizie. Sincer, m-a surprins propunerea lui, se
vede că este un om politic", a spus Turcu. |
Becali se voia acționar la
Poli |
|
Primarul orașului Iași, Gheorghe Nichita, a spus că Gigi Becali, președintele
Consiliului de Administrație al Stelei, a fost interesat să cumpăre acțiuni la Poli
Iași, însă a revenit asupra ideii de teama complicațiilor ce ar fi putut apărea.
"Am avut un dialog cu Becali, în urmă cu ceva vreme. I-am propus să devină
acționar la Poli, iar el a reacționat pozitiv. <<Știi
că mă bate un gând?>>, mi-a spus Becali. Ulterior
s-a răzgândit, pentru că a luat în calcul complicațiile și interpretările care ar
fi putut apărea în momentul în care ar fi avut două echipe în aceeași ligă", a
declarat Nichita. El a menționat că Poli Iași este în continuare de vânzare și
oricine este binevenit să investească în clubul din dealul Copoului, atât timp cât
are intenții serioase. "Nu dăm echipa oricui pune pe masă 1 milion de euro.
Trebuie să ne convingem mai întâi de buna lui credință. Îi vindem mai întâi 35 la
sută din acțiuni, îl primim în Consiliul de Administrație, vedem cum se comportă.
În cele din urmă, îi vom preda controlul, cu condiția să investească în continuare
în echipă", a explicat primarul. În prezent, gruparea aparține Consiliului Local
și are datorii de peste 200.000 euro la jucători, furnizori și bugetul de stat. |
Poli Timișoara și-a pierdut
palmaresul |
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunțat
că anulează echipei finanțate de Marian Iancu palmaresul participărilor în cupele
europene. TAS i-a dat câștig de cauză lui Claudio Zambon, care a finanțat Poli la
Timișoara între anii 2000 și 2002. Zambon a obținut de la Tribunalul de Arbitraj
Sportiv de la Laussane dreptul asupra palmaresului extern al formației care elimina din
Europa echipe ca Atletico Madrid și Celtic Glasgow, iar în 1992 remiza, 1-1, în fața
lui Real Madrid. Patronul actualei echipe din Liga I, FCU Poli Timișoara, Marian Iancu
(foto), susține că Zambon nu are acte care dovedesc posesia asupra palmaresului echipei
Politehnica Timișoara, formație mutată de italian la București și care activează în
acest moment în Seria a II-a a Ligii a III-a. "Acest Zambon a făcut tot felul de
năzbâtii pe la Lausanne, pe la federație și a luat bani pe Codrea și pe nu mai știu
care, dar nu mă interesează. Sunt mulți oameni implicați, care trebuie să ne ajute
în recuperarea palmaresului", a declarat Marian Iancu. Zambon îi cere lui Iancu
daune de un milion de euro și renunțarea la numele de Poli Timișoara.
Tensiunea dintre cele două tabere este în continuă creștere.
Peninsularul nu este încă mulțumit sută la sută și spune că vrea să ia și
denumirea formației. "Acesta este doar începutul. Abia acum vine bomba. Nu mă
opresc aici. Vreau să le iau și denumirea și să produc un cutremur în
Timișoara", a mărturisit Claudio Zambon. Altă ambiție a italianului este de a
muta echipa din Capitală la Timișoara, în locul actualei FCU Politehnica, din prima
ligă. |
Dinu Gheorghe și-a dat
demisia de la Rapid |

Cu Dinu Gheorghe (stânga) președinte, Rapid a realizat cele mai bune performanțe pe
plan european
|
Președintele Consiliului de Administrație
al Rapidului, George Copos, a făcut cunoscut faptul că președintele executiv al
clubului, Dinu Gheorghe, a renunțat la funcție, astfel că atribuțiunile lui vor fi
preluate de secretarul general Constantin Zotta.
Ședința Consiliului de Administrație a clubului Rapid a
avut parte de o demisie. Și nu una oarecare, ci a lui Dinu Gheorghe, care avea două
funcții: președinte executiv la club și director general al societății pe acțiuni.
"Dinu Gheorghe a venit la mine și mi-a spus că a obosit și că nu mai poate
continua. L-am înțeles. Asta e viața!", a declarat președintele Consiliului de
Administrație, George Copos. El a făcut cunoscut faptul că în ședința CA s-a
hotărât ca atribuțiunile lui Dinu Gheorghe, pentru funcția de director general, să
fie preluate de Constantin Zotta. "Dacă echipa va avea rezultate, este posibil să
rămână în această funcție", a mai spus Copos. Noul director general al
Rapidului, Constantin Zotta, a declarat: "Sunt în continuare secretar general la
Rapid, dar pentru o perioadă limitată am preluat și o parte din atribuțiile
directorului general". El regretă că Dinu Gheorghe a decis să părăsească
gruparea: "Domnul Dinu Gheorghe a contribuit mult la realizările noastre de până
acum".
Unul dintre sponsorii alb-vișiniilor, Constantin Tampiza, a
declarat la ieșirea din ședință: "Din câte am discutat cu Dinu Gheorghe mi-a
spus că este destul de decis să renunțe. Sunt în relații bune cu el și am discutat
mai mult". Tampiza speră ca Dinu Gheorghe să se mai gândească, însă consideră
că nu este de neînlocuit: "Nici un om nu este de neînlocuit. Este decizia
dânsului, dar vom vedea și vom discuta această problemă". Tampiza spune că nu se
pune problema ca antrenorul Răzvan Lucescu să părăsească gruparea: "Situația
lui este bună, e rapidist". Rămânerea lui Răzvan Lucescu pe banca tehnică a fost
confirmată și de Copos. "În noul său contract, pe care l-am discutat în sedința
Consiliului de Administrație, Răzvan a vrut să aibă și o clauză suplimentară pentru
continuitate. El are un caracter deosebit, este un om pe care îl apreciez și la care
țin foarte mult", a precizat Copos. Oficialul giuleștean a discutat cu tehnicianul
alb-vișiniilor, într-o întâlnire recentă, despre contractele jucătorilor:
"Trebuie să discutăm și contractele unor jucători, pentru că din păcate
lucrurile nu sunt în ordine. Mă refer la Maftei și alți câțiva, care comparativ cu
nou veniții au contracte mai mici. Trebuie să scoatem din buzunar câteva milioane de
euro, ca să asigurăm un buget bun pentru club", a spus principalul acționar al
Rapidului.
Tehnicianul Răzvan Lucescu a declarat, ieri, într-o
conferință de presă, că pentru el nu va fi ușor după demisia lui Dinu Gheorghe,
având în vedere că acesta de mult timp îi este un foarte bun prieten: "Îmi
doresc ca Rapid să treacă din nou de faza grupelor Cupei UEFA. Suntem pe locul 7 în
lume, și chiar dacă e o chestiune de statistică, tragem cu dinții să rămânem
aici". |
Cristiano Bergodi a ajuns în
cantonament |
Noul antrenor al lui CFR Cluj, Cristiano Bergodi, s-a
alăturat componenților formației clujene, aflați în cantonament la Vatra Dornei. El a
plecat de la aeroportul din Cluj direct la Vatra Dornei, unde echipa se afla în
cantonament începând de marți. Tehnicianul italian le-a fost prezentat jucătorilor de
președintele Iuliu Mureșan. Deoarece hotelul unde sunt cazați jucătorii nu mai avea
camere libere, tehnicianul italian a fost cazat la un alt stabiliment. Tehnicianul de 42
de ani a condus, ieri dimineață, primul său antrenament la CFR, iar azi va reveni cu
întreg lotul la Cluj. Bergodi îl înlocuiește în funcția de antrenor pe Dorinel
Munteanu, el semnând cu CFR Cluj un contract până la finalul sezonului, cu opțiune de
prelungire pe un an.
Pe aeroportul din Cluj, Bergodi a declarat că vrea să
depășească performanțele realizate de Dorinel Munteanu. "Știu că Dorinel
Munteanu este un simbol pentru fani, dar sper să fac performanțe cel puțin la fel de
bune ca el. Vine o perioadă grea, în care vom întâlni Steaua, Dinamo și Rapid, dar
pentru mine cuvântul <<frică>>
nu există", a spus Bergodi. |
Dinamo joacă un amical cu
Șahtior Donețk |
În această seară, de la ora 19:00, liderul Ligii I, Dinamo, va întâlni, într-un meci
amical, ocupanta primului loc din Ucraina, Șahtior Donețk, formație antrenată de
Mircea Lucescu. Tehnicianul român a declarat că partida va fi una dificilă, deoarece
echipa din Ștefan cel Mare a câștigat 10 meciuri consecutive în campionat. "Mai
mult, echipa nu are decât doi jucători convocați la lotul național, în timp ce
Șahtior are 13. Meciul va fi foarte important pentru fundașii centrali Leonardo și
Cigrinski, dar și pentru Jadson și Vukic, care au ratat multe meciuri", a declarat
Lucescu. El s-a arătat bucuros că selecționerul Ucrainei, Oleg Blohin, a convocat
șapte jucători de la Șahtior la lotul național și a precizat că ar fi dorit să
dispute mai multe amicale, dar a fost refuzat de Lokomotiv Moscova, ȚSKA Moscova și
Spartak Moscova, precum și de cele trei mari grupări din Istanbul, Galatasaray,
Fenerbahce și Beșiktaș.
În ceea ce privește evoluția lui Dinamo în Grupa B a Cupei
UEFA, unde le va avea adversare pe Bayer Leverkusen, FC Brugge, Beșiktaș Istanbul și
Newcastle, Mircea Lucescu a declarat că echipa din Turcia trebuie să fie foarte atentă,
deoarece alb-roșii sunt mai puternici și mai experimentați ca oricând.
"Beșiktaș trebuie să fie atentă în Cupa UEFA. Fotbalul turc merge din ce în ce
mai slab", a spus Lucescu. El a reacționat la faptul că numele său este menționat
în presă din nou în legătură cu Fenerbahce, Galatasaray și Beșiktaș, acum, când
mass-media susține că Zico, Eric Gerets și Jean Tigana ar putea fi demiși.
"Înseamnă că am făcut treabă bună în Turcia dacă
își amintesc de mine în zilele proaste. Nu eram eu considerat omul rău? De ce își
amintește lumea acum de mine? Trebuie să spun că mă întristează că cei care în
zilele bune mă uită, în perioadele proaste vorbesc despre mine", a spus
tehnicianul, care nu se gândește să revină în Turcia. |
ȘTIRI
PE SCURT |
| Fotbal |
Bilete de 40 euro la meciul
FC Brugge - Dinamo |
|
Prețurile biletelor pentru meciul pe care Dinamo îl va juca, pe 23 noiembrie, în
deplasare, în compania lui FC Bruges, în etapa a 3-a a Grupei B a Cupei UEFA, vor fi
între 40 și 90 de euro. Clubul belgian a anunțat că vor fi puse în vânzare
miniabonamente, respectiv bilete pentru meciurile de acasă: cu Bayer Leverkusen, pe 19
octombrie, și cu Dinamo, pe 23 noiembrie. Vânzarea tichetelor va începe pe 5 octombrie.
Până pe 12 octombrie, abonații clubului vor avea prioritate, urmând ca biletele
nevândute să fie puse în vânzare a doua zi. Tichetele pot fi achiziționate și prin
Internet. |
| Fotbal |
Ion Marin rămâne la Farul |
|
Directorul executiv al Farulului, Florentin Chiforeanu, a spus că Ion Marin rămâne în
funcția de director tehnic al echipei, urmând ca în pauza competițională să se ia o
decizie în privința noului antrenor principal, fiind vorba de o persoană din cadrul
clubului. Ion Marin s-a ocupat de Farul după demisia lui Momcilo Vukotici, în etapa a
8-a, în urma remizei, 1-1, pe teren propriu, cu FC Național. |
| Fotbal |
A decedat Traian Ionescu |
|
Fostul portar al naționalei României și antrenorul lui Dinamo, Traian Ionescu, a
încetat din viață la 83 de ani. S-a născut pe 17 iulie 1923 și a început fotbalul ca
portar la TC Târgoviște, în 1939. A mai jucat la Sporting Pitești, Vulturii Lugoj,
Juventus București, CCA și Câmpulung Molddovenesc. A bifat 98 de partide în prima
ligă, a câștigat un titlu și trei Cupe ale României și are cinci partide în
națională. Ionescu a debutat ca antrenor în 1957 la Petrolul Ploiești, iar după 3 ani
a ajuns la Dinamo, cu care a cucerit până în 1969 patru titluri și două cupe ale
României. În 1970 s-a dus la Fenerbahce, după care a revenit, un sezon, la Dinamo. A
mai antrenat Sportul, Olimpia Satu Mare, Jiul, FC Bacău, Steaua și Chimia Râmnicu
Vâlcea. |
| Fotbal |
Adrian Ilie a revenit la Jiul |
|
Jucătorul Adrian Ilie s-a întors la echipa Jiul Petroșani, dar s-a pregătit cu echipa
a doua, deoarece conducerea clubului a decis să nu-l ierte pentru că a părăsit
gruparea, după ce a fost sancționat din motive disciplinare. "Îmi pare rău că am
plecat de la echipă, dar am revenit pentru a avea o discuție cu conducerea în speranța
că mă va ierta pentru că nu m-am supus deciziei antrenorului. Nu a fost așa și mă
voi pregăti cu echipa a doua. Mi-aș fi dorit să joc în meciul cu Pandurii din
campionat, însă cred că sunt șanse mici. Eu mă consider nevinovat pentru acuzele ce
mi s-au adus (n.r.-că își pierdea noțile prin baruri)", a spus Adrian Ilie. |
| Fotbal |
UTA, în cantonament la Felix |
|
Prim-divizionara UTA se află într-un cantonament de o săptămână la Băile Felix,
unde va susține, mâine, un amical cu divizionara C Lotus Felix. Tehnicianul Marius
Lăcătuș are la dispoziție un lot de 19 jucători. Din cauza accidentărilor, lipsesc
Chiriță și Ștefan. De asemenea, Hora este convocat la naționala Under 19, iar Cohan
și Negru sunt în pregătiri cu echipa satelit, Gloria Arad. UTA va efectua, în perioada
cantonamentului, două antrenamente pe zi. |
| Handbal |
Victorie a handbalistelor
rapidiste |
|
Echipa de handbal Rapid a reușit a doua victorie în noul sezon al Ligii Naționale la
handbal feminin. Într-o partidă disputată, în sala Giulești, în compania echipei HC
Zalău în etapa a 6-a, Rapid s-a impus cu 27-26, după ce la pauză scorul fusese 14-14.
Oaspetele au condus în repriza a doua chiar și cu 3 goluri diferență, 17-20 și 20-23,
dar elevele lui Vasile Mărgulescu au revenit și au înscris golul victoriei cu un minut
înainte de final, prin Alina Dobrin. |
| Tenis |
Sezon terminat pentru Hewitt |
|
Tenismanul australian Lleyton Hewitt are probleme din luna august din cauza unei
accidentări la genunchi. El va fi indisponibil până la sfârșitul acestui sezon, a
anunțat ziarul Melbourne Herald-Sun. |
| Fotbal |
Încă o federație afiliată
la UEFA |
|
Comitetul Executiv al UEFA a acceptat afilierea provizorie a federației din Muntenegru, a
anunțat forul european într-un comunicat. Muntenegru, stat care s-a separat de Serbia
în 3 iunie și a devenit independent pe 21 mai, candidează și pentru aderarea la FIFA.
CM din Germania a fost ultima competiție jucată de o selecționată cu fotbaliști din
Serbia și din Muntenegru. |
Pagină realizată de Gigi Grigorescu
gigi.grigorescu@azi.ro |
|