Editorial

Rezistenţă la... rezistenţă (de Valentin Stănilă)

     În maniera neglijentă (inclusiv la capitolul stil) în care - de obicei - se exprimă public, ministrul Justiţiei a urat noului procuror general al României să reziste la... rezistenţa unor componente ale sistemului în ceea ce priveşte continuarea şi aprofundarea reformelor. Fireşte, rezistenţa este strict necesară, dar ea nu poate - în cazul cel mai bun - decât să oprească deteriorarea situaţiei; este nevoie de mult mai mult, adică de capacitatea, de voinţa de a înfrânge... rezistenţele şi de a face ca lucrurile să evolueze în direcţiile dorite, necesare, posibile, dezirabile.
     Nu ne propunem, acum, tratarea temelor referitoare la Ministerul Public şi cu atât mai puţin la nivelul întregii justiţii. Un document "strecurat" în pre-să, prin care se sintetizează constatările unui expert al UE - document apărut şi el întâmplător, fireşte, taman în aceste zile - a semnalat atâtea disfuncţionalităţi grave în sistemul judiciar încât ţi se face părul măciucă.
     Alta este tema noastră, una sugerată de simultaneitatea numirii şi instalării noilor şefi la trei instituţii extrem de importante, atât pentru siguranţa naţională, cât şi pentru cea a cetăţeanului. Este, acum, cât se poate de clar că, în vederea înlocuirii şefilor incomozi sau nefolositori principalului factor de putere de la ora actuală, s-a recurs doar la pretexte şi că avem de-a face cu o veritabilă strategie de acaparare, de facto, a pârghiilor esenţiale de exercitare a autoritarismului în conducerea statului. Faptul că noul şef al SRI - de exemplu - a provenit din PSD nu poate constitui un contraargument. Nu ştim toate dedesubturile acestei opţiuni, dar, dacă ar fi existat cea mai mică urmă de îndoială că persoana în cauză ar fi stricat planul de ansamblu în vitutea căruia se acţionează pas cu pas în sensul dorit, nici vorbă n-ar fi fost de numirea sa în fruntea SRI.
     Observăm că, în viziunea şefului statului şi a locotenenţilor săi, între care ministrul Justiţiei, "sistemul ticăloşit" are componente aflate în diferite stadii de evoluţie. Despre Justiţie şi-a expus părerea încă de la preluarea mandatului. Au urmat criticile severe la adresa Guvernului şi a anumitor ministere, remarcile acide referitoare la partide şi lideri (astfel încât n-a fost iertată clasa politică în totalitatea ei), iar mai recent a intrat în vizor învăţământul. Prin urmare, după părerea preşedintelui, aproape nimic nu funcţionează bine, iar cauzele se limitează - de regulă - la persoanele aflate în fruntea diverselor instituţii. Această "viziune" a căpătat accente de-a dreptul hilare prin caracterizarea drept performant a actualului Guvern în condiţiile exprimării unor nemulţumiri virulente faţă de prestaţia primului-ministru. Oare acesta (premierul) nu face parte organică din subsistemul atât de des şi de necruţător repudiat de preşedinte?
     Aşa cum îşi atribuie sieşi un rol mesianic, în acelaşi spirit (dar la un nivel mai coborât) consideră că, prin schimbarea unor şefi de instituţii, mai ales în domeniile care îi asigură supremaţia în luarea deciziilor pe scena politică a ţării, este suficient pentru înfrângerea rezistenţei sistemului, Sigur, prima condiţie (de fapt, condiţia fundamentală) constă în îndeplinirea ordinelor (mă rog, sugestiilor) controceniste ale principalului centru de putere efectivă din România zilelor noastre. Orice derapaj de la conduita supunerii totale a fost şi va fi - cu siguranţă - sancţionat într-un fel sau altul. Avem suficiente precedente pentru a susţine o asemenea afirmaţie. Nu este neapărat nevoie să se recurgă la destituiri; în multe situaţii, căderea în disgraţie (bine instrumentată şi prin mass-media) se dovedeşte arhisuficientă.
     Încrederea aproape mistică în posibilităţile nelimitate ale unui şef, la mai toate nivelurile autorităţilor publice, de a schimba stările de fapt şi stările de spirit - potrivit unei unice dorinţe - nu reprezintă altceva decât manifestarea autenticului autoritarism. Nu sistemul legislativ şi instituţional se cer reformate, pe fond (cum s-ar cuveni), ci sunt vizate doar practicile care pot să înlăture rezistenţele aflate în contrasens şi contratimp cu amintita dorinţă unică.
     De altfel, revenind la procurorul general, nu putem să nu reţinem că şi-a propus să înceapă cu "analiza personalului", ceea ce indică înscrierea sa - din start - pe direcţia stabilită în principalul centru de putere. "Omul potrivit pentru locul potrivit"? Poate. Dar depinde pentru cine potrivit şi în al cui folos.