Editorial

15 minute pentru o cafea (de Valentin Stănilă)

     Indiferent de opinia noastră personală despre preşedintele Traian Băsescu, nu putem face (nu avem dreptul să facem) abstracţie de ceea ce reprezintă (sau s-ar cuveni să reprezinte) şeful statului. Din acest motiv, nu ne poate fi indiferent cum este tratat şi peste hotare, inclusiv de către persoane oficiale, deţinătoare ale unor înalte funcţii în diferite state, mai cu seamă în cele care au un cuvânt greu de spus în politica internaţională.
     Considerăm că - şi din această perspectivă - se poate aborda momentul cel mai puţin neplăcut, consumat la sfârşitul săptămânii trecute, la Berlin. Obiectivul principal al viziei de lucru în Germania ar fi trebuit să-l constituie (conform programului convenit) nu acordarea unei distincţii pentru activitatea sa în fruntea primăriei Capitalei sau o discuţie cu membrii unei comisii parlamentare (de lămurirea acestora ar fi avut cine să se ocupe din Parlamentul României, din Guvern, din tot felul de alte instituţii publice), ci întâlnirea - la o cafea, preţ de 15 minute - cu demnitarul de rangul executiv cel mai înalt din ţara gazdă, cancelarul Angela Merkel.
     Nu este nevoie să insistăm asupra faptului că sprijinul cel mai puternic pe care ţara noastră l-ar putea primi din partea Germaniei în toate aspiraţiile noastre majore - de la aderarea la 1 ianuarie 2007 la Uniunea Europeană, până la susţinerea financiară a altor mari proiecte - s-ar putea câştiga tocmai de la cancelarul federal. Pentru aşa ceva merită o deplasare a şefului statului român în Germania, fie şi numai sub "forma" unei vizite de lucru.
     Aici, se impune o paranteză. Nu suntem specialişti în materie de politică externă, dar ştim că există o anumită ierarhizare a vizitelor, în funcţie de importanţa lor. Una este o vizită de stat sau oficială (cu toate onorurile aferente) şi alta o simplă vizită de lucru. Întrucât, de când şi-a preluat mandatul de şef al statului, domnul Traian Băsescu n-a făcut (după ştiinţa noastră) nicio vizită de stat sau oficială în Germania se poate considera că şi o vizită de lucru ar fi însemnat ceva pentru intensificarea relaţiilor bilaterale şi pentru conlucrarea celor două ţări în rezolvarea unor cerinţe actuale şi de perspectivă ale vieţii internaţionale.
     Bănuim că acceptarea formulei de contact reprezentate de vizita de lucru şi a programării unei convorbiri cu Angela Markel într-o pauză de cafea de numai 15 minute a fost rezultanta unei analize atente a avantajelor şi dezavantajelor pentru ţară. Pentru noi novicii, care ţinem la prestigiul României şi al şefului statului (repetăm, indiferent ce persoană deţine această înaltă demnitate), nu ni se pare o manieră tocmai onorabilă o întâlnire doar la o cafea.
     Ce se poate discuta, fie şi într-un separeu în numai 15 minute? Saluturile protocolare ar fi ocupat câteva minute bune (iar dacă s-ar fi recurs la traducere, timpul efectiv rezervat convorbirii s-ar fi înjumătăţit).
     În memoria unora dintre noi (mai ales a celor care au făcut o adevărată pasiune pentru citirea memoriilor unor se mai păstrează momentele penibile ale întâlnirilor "la o cafea" pur şi simplu, pe aleile care duceau spre sediile unor reuniuni oficiale între Nicolae Ceauşescu şi Leonid Brejnev şi, apoi, Mihai Gorbaciov. În condiţiile în care Ceauşescu era tot mai izolat pe plan internaţional încerca să speculeze orice ocazie pentru a se înfăţişa - cel puţin în ochii concetăţenilor - ca o personalitate de prim rang a vieţii politice internaţionale. Astfel de întâlniri, filmate îndelung simultan de mai mulţi operatori (ca să rezulte un "subiect" cât mai lung) erau însoţite de texte kilometrice în care se inventariau toate temele posibile şi imposibile de pe agenda perioadelor respective ceea ce ar fi presupus ore de discuţii. Nu vrem să facem nici o paralelă forţată între situaţii fundamental diferite, însă sensibilitatea noastră faţă de modul în care este primit sau privit şeful statului român în lume a rămas intactă. Ba, poate, chiar a sporit, pe măsură ce actele de politică externă au devenit mai transparente şi, deci, accesibile pentru muritorii de rând.
     În ceea ce priveşte pe doamna Merkel, desigur, nu putem să nu luăm în seamă obligaţiile sale în urma tragicului accident de cale ferată din Germania. Dar, ne întrebăm: oare ce s-ar fi schimbat dacă îşi "consuma" şi cele 15 minute pentru convorbirea programată cu şeful statului român? Hai, să nu zicem 15 minute, ci doar 10 minute. Aici se află ceva care ne scapă. Oficialii de la Bucureşti sunt datori să ne ofere explicaţia reală. Să nu rămânem - şi noi - precum domnul preşedinte Băsescu "cu ochii în soare".