Editorial

Priorităţile politice (de Valentin Stănilă)

    Iată, s-a mai descoperit o prioritate: modificarea Constituţiei. Dacă stăm strâmb şi judecăm drept, în ultimul timp ni s-au prezentat atâtea "priorităţi politice" încât însăşi noţiunea menită să stabilească ierarhizări, în funcţie de importanţă şi de urgenţă, îşi pierde orice sens. Într-adevăr, ce fel de priorităţi legislative sunt acelea care alcătuiesc o listă de peste 100 de proiecte? În ce măsură se mai poate vorbi despre priorităţi guvernamentale din moment ce fiecare minister (şi sunt peste 20 în total) a identificat, separat, circa 30-40, în medie? S-ar putea da şi alte exemple de înşiruire a unor obiective, fără niciun criteriu şi, în ultimă instanţă, fără noimă.
    S-a demonstrat, la diferite niveluri şi în varii domenii, că există o capacitate managerială limitată de concepere şi aplicare a unor programe şi proiecte. Ne referim, de această dată, exclusiv la obiective dezirabile. Bunăoară, în sfera socială ( o alegem pe aceasta pentru că "doare" cel mai mult), sunt extrem de multe cerinţe nerezolvate. Şi sunt vizate în majoritatea situaţiilor, destine umane. Numeroase astfel de situaţii se perpetuează şi, inevitabil, se agravează odată cu trecerea timpului.
    Una dintre cauzele prelungirii "agoniei" constă tocmai în faptul că ani în şir s-a considerat că se pot "ataca" frontal toate ţintele politice de pe o arie extrem de largă. Din păcate, a fost o orientare dintre cele mai păguboase. Nu numai puţinătatea resurselor, ci şi amintita capacitate limitată a managerilor au împiedicat înregistrarea de rezultate pozitive semnificative. Până la urmă, s-a ajuns la concluzia corectă că se cer stabilite câteva priorităţi şi, pe această bază, să se repartizeze forţele şi mijloacele (în special financiare) pentru rezolvări de fond, în perioade rezonabile. Că de la concluzie la fapte a fost un drum lung este o altă "poveste".
    Să ne întoarcem, însă, la preocupările legate de modificarea Constituţiei. Nu numai câteva partide parlamentare, dar până şi aproape inexistentul PNŢCD s-a trezit şi revendică schimbări importante în legea fundamentală a ţării. Avem de-a face cu încă un exemplu de inadecvare politică, de falie între agenda unor partide şi agenda cetăţeanului. În sprijinul acestei aserţiuni se pot cita numeroase fapte şi date. Să ne rezumăm la câteva.
    Mai toată lumea îşi aminteşte că, la scurt timp după instalarea sa la Palatul Cotroceni, potrivit programului anunţat prin formula "preşedinte-jucător", noul şef al statului a adus în discuţie modificarea Constituţiei, cu toate că, în programul său electoral, aceasta n-a fost inclusă printre priorităţi. Mai toate "sugestiile" lui Traian Băsescu se îndreptau spre "ideea" proclamării unei republici prezidenţiale în care domnia sa să aibă puteri mult mai mari decât se prevede în Constituţia în vigoare. Pericolul a fost semnalat prompt, inclusiv în acest spaţiu al ziarului nostru. În urma reacţiilor negative, predominante, tema a fost pusă la conservare. Între timp, s-au petrecut multe, mai ales în zona raporturilor dintre şeful statului şi şeful Guvernului. Tot felul de hachiţe, de ieşiri temperamentale, de idiosincrazii, de lovituri sub centură între cei doi protagonişti au fost puse pe seama ambiguităţilor de ordin constituţional referitoare la relaţiile dintre autorităţile publice. Ca şi cum legea-legilor ar putea să conţină reguli de bună-purtare precum cele care vizează limbajul civilizat, respectul reciproc, cordialitatea, solidaritatea şi multe asemenea trăsături de caracter şi manifestări publice la care actualul preşedinte al ţării este teribil de deficitar. Lupta surdă şi dură a lui Traian Băsescu pentru acapararea, în manieră autoritaristă, a principalelor zone de comandă în stat s-a lovit şi se mai loveşte de obstacolul numit Constituţie. În consecinţă, un astfel de obstacol se cere înlăturat. Cel mai bine a dat expresie acestui deziderat preşedintele PD, Emil Boc. Nimic surprinzător în această luare de poziţie. Ceea ce miră este modul în care unele partide şi liderii lor au căzut în capcană. Fie că nu văd, fie că nu vor să vadă, au intrat într-un joc plin de mari riscuri. Există o stare de spirit a populaţiei favorabilă politicii de "mână forte", pe fond, antidemocratică. Acceptarea modificării Constituţiei este, din acest unghi de abordare, o reacţie populistă. Când te ia valul este posibil să se întâmple orice.