Nu despre
"Securitate" (am pus ghilimele pentru a se înțelege că despre instituție este
vorba) aveam de gând să scriu astăzi, cu toate că - direct și indirect (asta-i
situația!) este implicată, într-un fel sau altul. Indiferent câte dezvăluiri vor mai
apărea (tăvălugul a devenit extrem de greu de oprit în momentul de față), cazul Mona
Muscă este suficient, chiar arhisuficient, pentru a avansa în clarificarea unei teme
extrem de importante care ține, cu adevărat, de purificarea morală a societății
noastre.
Pentru ceea ce dorim să supunem atenției cititorului, reamintim
o declarație relativ recentă a împricinatei și consemnăm câteva ecouri ale
"cazului" în mass-media.
Doamna Muscă a afirmat, nu cu mult timp în urmă, că n-avea
nici o problemă cu "Securitatea" și că "nu-mi amintesc că am semnat un
angajament". Două minciuni flagrante. Cine poate să creadă, de pildă, că nu-și
amintește de un act deosebit de important, superangajant cu care, acum, se laudă chiar,
echivalându-l cu un gest patriotic? Minciuna este dovedită. În această privință, pot
exista multe interpretări. Restul, aproape că nici nu mai contează. Un politician prins
cu minciuna s-a descalificat definitiv și irevocabil.
Și acum, ceva mai pe larg, despre unele comentarii. Primul, la
care se cuvine să ne referim, îi aparține istoricului Stejărel Olaru, cunoscut pentru
intervențiile sale publice neobișnuit de vehemente la adresa tuturor acelora, care,
într-un fel sau altul, au colaborat cu instituții ale regimului înlăturat în
decembrie 1989, nu numai cu "Securitatea". Ca și noi toți, puși în situația de a
constata că doamna Muscă a mințit, istoricul Stejărel a declarat că nu putea evita
să se pronunțe. Aceasta, cu minima condiție dezirabilă de a fi credincios valorilor pe
care le proclamă. Ei, bine, încă o dezamăgire. Antepronunțându-se asupra ceea ce va
decide Colegiul CNSAS, domnul Stejărel Olaru consideră că nu este posibil să decidă
că Mona Muscă a făcut poliție politică. După știința noastră, una dintre
caracteristicile principale ale unui istoric autentic o reprezintă rigoarea. Or, în
situația dată, există prea multe elemente care atestă natura reală a colaborării
respectivei doamne cu "Securitatea".
Este interesant de remarcat, în aceeași ordine de idei, că au
făcut declarații publice deputații PNL Cristian Boureanu și Raluca Turcan, declarații
care pot fi apreciate, în cel mai bun caz, expresii ale solidarității de grup (sau de
gașcă, dacă termenul vi se pare mai potrivit) în slujba unor comportamente mai mult
decât reprobabile. Ar fi prea puțin dacă vom spune că aveam de-a face cu o
"solidaritate" greșit înțeleasă. Nu. Aici se manifestă, în cel mai deplorabil
mod, vidul de principii, fariseismul politic.
Lovit "în moalele capului" grupul reacționează irațional,
doar-doar ar mai putea salva ceva. Când una dintre exponentele lui de marcă s-a dovedit
a fi cu totul și cu totul altceva decât a vrut să pară (sau s-a încercat să se
prezinte de către cei aflați în spatele întregii afaceri) se impunea o poziție
tranșantă, măcar de delimitare, dacă ruptura li s-a părut prea riscantă, prea
costisitoare.
Cât despre unii comentatori de presă (mai ales din rândurile
celor care au monopolizat televiziunile) ce să mai spunem? Au căzut cu succes la testele
numite consecvență, obiectivitate, echidistanță, principialitate. S-a văzut și se
vede clar - chiar dacă admitem prin absurd că exprimă propriile convingeri - că,
mai presus de toate, se află interesele diferitelor grupuri pe care le slujesc anumite
mijloace de informare în masă. Cei care au pariat pe Mona Muscă și pe grupul din care
face parte încearcă să mai atenueze câte ceva din șocul produs de dosarele aflate la
CNSAS. În ceea ce îi privește, n-am avut și nu riscăm să avem vreo surpriză. Așa
au procedat până acum, așa vor acționa și în viitor. Partea bună a lucrurilor
constă în faptul că, în împrejurările date, micșorează considerabil numărul
cititorilor, radioascultătorilor și telespectatorilor creduli, captivi, hipnotizați. |