Prima pagină format PDF | Forum | Editorial | Arhiva | Redacția | Angajări | Contactați-ne | Oferta publicitate

Prima pagină
Calendar
AZI e ziua ta
ANDO
AZI în cifre
Eveniment
Viata de lânga noi
Externe
Sport
Demnitarul de serviciu
Bucureștii de altă dat`
Finanțe/Bănci
Starea economiei
Coșul zilnic
Utile
Justiție
Dacă aveți timp
Fără drepturi de autor
Telecomanda
Vă dorim o zi bună
Pavel
Întrebarea de azi


 

Peste o mie de persoane la funeraliile lui Constantin Rădulescu

Orașul Târgoviște a fost ieri în doliu


La Mitropolia Târgoviște, unde a fost oficiată slujba de înmormântare, s-au strâns sute de târgovișteni

     Peste o mie de persoane au luat parte, ieri, la înmormântarea lui Constantin Rădulescu, tânărul împușcat în cap, în urmă cu mai bine de două săptămâni, de președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN).

     Cortegiul mortuar a plecat de la casa tânărului însoțit de zece preoți și sute de membri ai familiei, prieteni și vecini și s-a oprit la fostul loc de muncă al lui Constantin Rădulescu, Direcția pentru Protecția Copilului Dâmbovița, unde a fost oficiată o slujbă religioasă.
     La Mitropolia Târgoviște, unde a fost oficiată slujba de înmormântare, s-au strâns sute de târgovișteni, iar zeci de coroane au fost depuse lângă sicriul tânărului. Constantin Rădulescu a fost înmormântat la Cimitirul Suseni din Târgoviște.
     Amintim că tânărul a murit la sfârșitul săptămânii trecute, după ce în ultimele zile fusese menținut în viață doar cu ajutorul aparatelor. El a fost internat în Spitalul de Urgență Floreasca din București în 25 iunie, având în creier aproximativ o sută de alice, și a fost supus mai multor intervenții chirurgicale.
     Autorul agresiunii, Alexandru Rădulescu, președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, a fost acuzat de tentativă de omor calificat și încălcarea regimului armelor și munițiilor. El a fost arestat preventiv, iar cazul este investigat de procurori ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului instanței supreme.
     Spitalizarea, timp de două săptămâni, a lui Constantin Rădulescu se ridică la 580 de milioane de lei vechi.
     Medicul Bogdan Opriță, purtătorul de cuvânt al spitalului bucureștean, a declarat că devizul va fi prezentant instanței. Dacă Rădulescu va fi găsit vinovat, atunci el va fi obligat să achite contravaloarea facturii, în baza prevederilor Legii asigurărilor sociale de sănătate și a Contractului Cadru. Dacă nu va fi găsit vinovat, atunci statul este cel care va suporta cheltuielile.

S-a aruncat în râpă în timp ce era fotografiată

     O femeie din localitatea Sânmartin s-a sinucis, marți seară, aruncându-se într-un crater vulcanic din satul Betfia, în timp ce prietenul ei o fotografia.

     Un echipaj al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) Oradea și o echipă formată din zece salvamontiști au avut nevoie de aproape trei ore pentru a recupera corpul femeii dintr-o prăpastie adâncă de aproximativ 70 de metri, situată în satul Betfia, din comuna Sânmartin.
     Doctorul Hadrian Borcea, șeful echipajului SMURD, a spus că au aflat despre producerea evenimentului de la un bărbat care a alertat telefonic Serviciul. Potrivit medicului, bărbatul a declarat că a plecat împreună cu prietena sa la craterul de la Betfia să facă fotografii. La un moment dat, femeia s-a urcat pe o stâncă, iar bărbatul a apucat să-i facă o singură fotografie. Când se pregătea să apese din nou pe declanșatorul aparatului, femeia s-a aruncat în râpă.
     Intervenția echipajelor a fost deosebit de dificilă, deoarece craterul vulcanic de la Betfia are pereții extrem de abrupți.
     După aproape trei ore, salvamontiștii au reușit să aducă la suprafață femeia, însă medicii nu au putut decât să constate decesul, provocat de multiplele fracturi suferite în timpul căderii.
     Mai mulți localnici din Sânmartin au declarat că femeia avea 41 de ani și că era divorțată de un an.
     Deși ipoteza sinuciderii este cea mai probabilă, polițiștii bihoreni au declanșat o anchetă pentru a descoperi împrejurările producerii evenimentului și motivele care ar fi putut-o determina pe femeie să se sinucidă.

Linia de tramvai 41, blocată de un sinucigaș

     Circulația tramvaielor liniei 41 din București a fost întreruptă, ieri, după ce un tânăr care a vrut să se sinucidă a rămas blocat în interiorul unui stâlp de susținere a rețelei electrice, pompierii reușind să-l scoată doar după ce au turnat pe el o sticlă cu ulei alimentar.

     În jurul orei 8.00, pompierii de la descarcerare au fost solicitați să scoată un tânăr din interioul unui stâlp din metal. Tânărul căzuse aproximativ doi metri în interiorul stâlpului, aflat între liniile de tramvai de la intersecția străzilor Brașov cu Timișoara.
     După ce a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică, pompierii au ajuns la bărbat cu o scară și au încercat să-l scoată din interiorul stâlpului. Pentru că nu reușeau să-l tragă afară din stâlp, pompierii au cumpărat o sticlă de ulei de floarea soarelui, pe care l-au turnat pe acesta. Așa a alunecat și au reușit să-l scoată din tub.
     Potrivit pompierilor, nu se știe cum a ajuns tânărul în stâlpul respectiv, care are o înălțime de aproximativ opt-nouă metri. Bărbatul era îmbrăcat sumar și foarte "amețit", neputând să comunice cu echipa de intervenție. Tănârul a fost preluat de o ambulanță care l-a transportat la Spitalul Universitar de Urgență.

Insurecția Mirandolinei

     O femeie în vârstă de 43 de ani din Roznov, județul Neamț, l-a bătut gospodărește și apoi l-a mușcat de nas și de gât pe șeful Postului de Poliție Transporturi Feroviare din localitate. În timp ce aștepta un tren în gara orașului, Mirandolina Vinca a provocat un scandal cu țipete și înjurături, luându-se la ceartă cu fiica și cu mama ei, care o însoțeau. Alertat, agentul șef Cornel Imbrea a intervenit pentru a aplana conflictul, moment în care cele trei femei au lăsat baltă disputa dintre ele și l-au atacat pe omul legii lovindu-l cu poșetele în cap. Mirandolina Vinca nu s-a mulțumit însă doar cu atât și, supărată că polițistul nu se lăsa doborât, l-a mușcat pe acesta de câteva ori de nas și apoi de gât. Aflat în vădită inferioritate, șeful Poliției TF a bătut în retragere și, după ce a scăpat cu greu din încăierare, a reușit să le potolească pe agresoare cu ajutorul colegilor săi. Femeile au fost duse ulterior la sediul poliției orașului, unde li s-au întocmit dosare penale pentru tulburarea liniștii publice și ultraj. (A.M. PRESS)

Soțul uneia dintre bătrânele eliberate va fi arestat

     Judecătoria Huși a emis ieri mandat de reținure pentru Toader Macarie, soțul unei dintre cele două femei eliberate prin decret prezidențial. Ca și cele două femei, bătrânul de 69 de ani a primit o amendă de 600 de lei pentru tulburare de posesie, amendă pe care n-a achitat-o. Judecătorii au transformat amenda penală în zile de detenție. După ce mandatul emis de magistrați va ajunge la Poliția din comuna Vetrișoaia, bătrânul va fi reținut și dus apoi la Penitenciarul din Vaslui. Astăzi amenda a fost achitată de rude ale bătrânului. Avocatul bătrânului va depune o contestație pentru a cere anularea mandatului, având în vedere că amenda a fost achitată ulterior.

A început iar isteria alarmelor cu bombă

     Sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost evacuat, ieri, în jurul orei 11.00, în urma unei alarme cu bombă. În urma verificării sălilor de judecată, a arhivelor și a birourilor judecătorilor și angajaților instanței supreme, pirotehniștii au decis că aceștia își pot relua lucrul, întrucât alarma a fost falsă. Comisarul Stelian Manea, din cadrul Serviciului Pirotehnic a afirmat că alarma, dată din Sibiu, a fost falsă, echipele pirotehniștilor verificând întrega clădire din strada Batiștei, din centrul Capitalei. Un apel la 112 - numărul unic de urgență - a anunțat, ieri, la prânz, că o bombă este amplasată în sediul instanței supreme din strada Batiștei. Jandarmii i-au evacuat pe judecători, arhivari și grefieri, fiind scoși din sălile de judecată și justițiabilii. Ei au fost îndrumați către trotuarul de vis-a-vis de sediul instanței. Cu o zi în urmă, un apel similar s-a înregistrat la Poliția Capitalei în legătură cu amplasarea unui colet exploziv în incinta Stadionului Național "Lia Manoliu". După o oră de căutări pirotehniștii s-au retras, anunțând că nu au găsit niciun dispozitiv exploziv în complexul sportiv.

Medalii pentru olimpicii de la Chimie

     Elevii români care au participat la cea de-a 38-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie, desfășurată între 2 și 11 iulie la Gyeongsan, în Coreea de Sud, au câștigat o medalie de argint și trei de bronz. Medalia de argint a fost câștigată de Răzvan Costin Cioc, absolvent al Colegiului Național "Dr. Ioan Meșotă" din Brașov. Medaliile de argint au fost obținute de Ștefan Andrei, absolvent al Colegiului Național "Mihai Viteazul" din Slobozia, Maria Alexandra Pătraș, absolventă a Liceului Teoretic "Ovidius" din Constanța, și de Ioan Teodor Trotuș, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național "Vasile Alecsandri" din Galați. (A.M.PRESS)

Se majorează punctul de pensie cu 5%

     Guvernul a decis ieri majorarea punctului de pensie cu 5%, începând cu 1 septembrie 2006, a anunțat ministrul Muncii, Gheorghe Barbu. "De creșterea valorii punctului de pensie vor beneficia aproximativ 4,4 milioane de persoane, inclusiv pensionarii ale căror pensii nu au fost majorate ca urmare a procesului de recalculare. În această situație sunt aproximativ 1.150.000 de persoane. Ministrul Muncii a precizat că a analizat, împreună cu Ministerul Finanțelor, execuția bugetului asigurărilor sociale. Din această analiză a rezultat că există o bună colectare și execuție a bugetului, fapt care permite majorarea punctului de pensie cu 5% începând cu 1 septembrie, și nu cu 3%, așa cum se stabilise anterior. Ministrul Barbu a adăugat că se ia în calcul, pentru anul viitor, majorarea punctului de pensie cu un procent mai mare decât cel estimat anterior de către Guvern, de 10-12%.

E o mare greșeală

     Pentru actuala situație din România, responsabilitatea politicienilor este imensă. Este o mare greșeală să lase lucrurile să meargă în virtutea inerției. Ne lipsește o clasă politică responsabilă și curajoasă, care să transforme România dintr-o țară balcanică periferică, într-o democrație autentică. Ne lipsește o societate civilă, independentă de interesele politice, care să reprezinte cu adevărat interesele societății. - Prof. univ. Rodica Munteanu, Brașov

Două zile în spital

     Urmare unui accident, am ajuns la spital în stare de șoc. Ore întregi n-am fost băgat în seamă. Situația din spitale este de neimaginat, un adevărat dezastru. Sunt revoltat. Am realizat că întreg sistemul sanitar este în colaps. Jur că nu voi mai călca într-un spital, de-ar fi să mor. - Tiberiu Lazarov, București

Falsele priorități

     Trăim într-o Românie în care oamenii politici ne țin ocupați cu dezbateri de conjunctură. Ne pierdem vremea prin talk-show-uri, monitorizând "conflictele dintre palate", în loc să examinăm sănătatea, învățământul, educația, economia sau agricultura dar și ineficiențele justiției. Cui să-i pese de adevăratele priorități? - Prof. Victor Levițchi, Lunca Câlnicului, Brașov

Semnale cutremurătoare

     În țara noastră, de la o vreme, tinerii se obișnuiesc cu necinstea înainte de majorat. Indolența fracționarilor de stat a devenit un mod de viață acceptat. Nepăsarea cadrelor medicale naște monștri, iar poliția nu este capabilă să garanteze siguranța cetățeanului nici pe carosabil, nici pe trotuar. Valorile morale și profesionale s-au prăbușit. Și atunci mă întreb dacă oamenii politici vor înțelege vreodată aceste lucruri? - Prof. univ. Nicolai Ipate, București

Copyright 2005 Cicero Group. Conceput de Andreipac. Întreținut de Dora Mitache, Monica Enășoiu și Gigi Grigorescu. Toate drepturile rezervate.