Editorial

Amestecarea borcanelor (de Valentin Stănilă)

     Unul dintre analiştii la modă a făcut, în ultimul număr al revistei "22", următoarea remarcă: "Toate partidele politice s-au pus de acord pentru a utiliza noul context internaţional şi pentru a promova interesele naţionale, existând un consens în chestiunea participării României în războiul împotriva terorismului. Consensul s-a destrămat săptămâna trecută. Tăriceanu, urmaşul Brătienilor, a decis, peste noapte, că România s-ar putea retrage de pe frontul din Irak".
     În textul citat avem, într-un număr relativ redus de cuvinte, unul dintre cele mai concludente exemple în care se amestecă borcanele. Pentru farmecul unui simplu exerciţiu, propunem cititorilor "disecţia" respectivului text.
     La început se afirmă că "toate partidele politice" au acceptat participarea României la războiul împotriva terorismului. Aserţiunea este (cel puţin) nenuanţată. Chiar unele partide parlamentare (care, oricum, nu sunt "toate partidele politice") nu au adoptat aceeaşi poziţie faţă de terorismul internaţional, iar în privinţa participării unor unităţi militare româneşti pe "frontul din Irak", s-au pronunţat împotrivă.
     Despre ce "context internaţional" vorbeşte, în continuare, autorul? Faptul că nu-l defineşte sau nu se referă la un minim de condiţii de loc şi de timp reprezintă altă metodă de încurcare a borcanelor. Unul a fost contextul internaţional din perioada imediat următoare atacului terorist din 11 septembrie 2001, context care a determinat participarea armată a cca. 40 de state pe teatrul de operaţiuni din Irak şi altul este cel de acum, când au mai rămas pe poziţie doar şapte state. Retragerea propriilor trupe a fost anunţată - în ultimul timp - şi de alte guverne, după cum însuşi preşedintele SUA a vorbit despre "un calendar al retragerii". Contextul internaţional nu este dat odată pentru totdeauna, când privim lucrurile ceva mai restrâns decât la "scara întregii istorii". Au loc schimbări numeroase, la intervale scurte şi, de aici, nu numai necesitatea reviziuirii politicilor la nivel tactic, ci şi strategic.
     În ceea ce priveşte "promovarea intereselor naţionale", se cuvine să remarcăm, din nou, că nu "toate partidele" le percep în acelaşi mod, că există diferenţe sensibile, unele chiar opuse. Nu este nevoie să intrăm în detalii. Este suficient să urmărim discursurile unor lideri de partid pentru a ne da seama de acuitatea acestui adevăr. Prin urmare, nici aserţiunea citată în precedentul paragraf nu rezistă, chiar la o sumară analiză.
     În limitele menţionate putem, totuşi, vorbi despre un anumit "consens în chestiunea participării României la războiul împotriva terorismului".
     Adică, există un număr semnificativ de partide care s-au pronunţat şi se pronunţă în favoarea aceste participări (să o numim aşa, deşi se impun şi aici unele nuanţări). Acum ajungem la mistificarea cea mai mare din textul cu pricina. Propunerea (nu "decizia", întrucât însuşi autorul foloseşte expresia "s-ar putea") de retragere a militarilor români din Irak este considerată drept echivalentul consensului privind participarea României la războiul împotriva terorismului. Oare acest război se reduce la participarea pe teatrul de operaţiuni din Irak? Nu avem spaţiul necesar pentru inventarierea tuturor formelor de participare la războiul antiterorist, aşa că ne limităm la a reaminti prezenţa trupelor româneşti pe diverse teatre de operaţiuni, în special în Afganistan, care constituie cea mai bună dovadă de implicare în acţiunile internaţionale de combatere a devastatorului flagel.
     Şi apoi, pentru amuzament: numai Tăriceanu este "urmaşul Brătienilor"? Ne îngăduim să spunem că suntem cu toţii, cetăţenii României, mândri de opera lor istorică, urmaşi ai iluştrilor bărbaţi de stat, nu numai membrii PNL de astăzi.
     Fapt este că nu s-a "evaporat" consensul privind participarea României la războiul împotriva terorismului. Sunt doar păreri diferite, într-un nou cotnext, referitoare la formele şi dimensiunile acestei participări. Amestecarea borcanelor în acest caz, ca şi în multe altele, nu este decât o diversiune. Se încearcă din răsputeri culpabilizarea celor care au păreri diferite faţă de cele ale actualului şef al statului, considerat infailibil, indiferent de ce zice şi face. Nu ştim dacă este o reeditare a cultului personalităţii, dar - cu certitudine - avem de-a face cu o operaţiune care n-are nimic comun nici cu Adevărul şi nici cu Dreptatea.