| Lefegiu la Președinție, instituție
echidistantă politic conform Constituției, consilierul prezidențial pe probleme
economice face politică fără rețineri |
Stolojan lansează ofensiva
anti-Tăriceanu |
"Domnul Tăriceanu nu are nicio
altă scăpare decât să dea drumul reformării administrației publice", spune
despre premier fostul lider liberal
|
Consilierul prezidențial Theodor Stolojan a
declarat, într-o emisiune televizată, că obiectivul său nu este să fie premier, ci ca
România "să aibă parte de o guvernare în folosul cetățenilor".
Întrebat dacă ar fi un bun prim-ministru, Stolojan a
răspuns că nu acesta este obiectivul său, ci că își doreșete o guvernare în
folosul cetățenilor României.
Stolojan a spus că vrea ca PNL "să nu mai scadă din
credibilitate", ci să redevină ceea ce a fost în 2004: "o forță politică
puternică, de dreapta, în alianță cu PD". El consideră că este privit "ca
un om care a muncit mult ca PNL să crească de la 7% la 20%". "Altfel nu îmi
explic încrederea care îmi este acordată în sondaje", a spus Stolojan.
El i-a criticat pe membrii guvernului care au
"bagatelizat" proiectul președintelui Băsescu pentru perioada post-aderare,
care viza descentralizarea administrației și reforma instituțiilor.
"Putem discuta despre cei care sunt în jurul domnului
Tăriceanu și au bagatelizat proiectul domnului președinte Băsescu în legătură cu
perioada post-aderare, invocând prioritatea aderării la UE", a spus Stolojan. El a
precizat că, în calitate de om politic, are două obiective: să lupte pentru
menținerea Alianței DA, "pentru că românii au încredere în ea și poate
câștiga alegerile în 2008" și ca PNL să realizeze că pierde din credibilitate,
să înțeleagă de ce și să ia măsurile pentru a stopa declinul.
Consilierul a spus că face aceste declarații ca membru PNL,
fondator al Alianței DA împreună cu Traian Băsescu și care a muncit ca PNL să aibă
poziția de lider în Alianță, în momentul în care vede "niște eforturi distruse
de actuala conducere a PNL".
"Nu eu am luat decizia de a nu fi un partener al domnului
Băsescu, ci domnul Tăriceanu. Nu eu am luat decizia să numesc PD ca adversar al PNL,
cum fac unii din conducerea PNL. Nu am ce să îi fac domnului Tăriceanu dacă el așa
consideră", a spus Stolojan
El a declarat că dorește să creeze în PNL un curent de opinie
conform căruia "ceva trebuie făcut în partid, pentru că așa nu se mai
poate".
Consilierul prezidențial crede că, dacă, în prezent, există
o frână în dezvoltarea României, aceasta este administrația publică.
"Domnul Tăriceanu nu are nicio altă scăpare decât să
dea drumul reformării administrației publice. E inconsecvent să critici sistemul de
administrație de pe vremea lui Năstase și să te opui reformei și descentralizării,
când președintele propune așa ceva", a spus consilierul prezidențial.
Întrebat dacă nu se află într-un conflict de interese din
cauza dorinței de a reveni în PNL și poziția de consilier la Cotroceni, Stolojan a
spus că, atunci când va veni momentul în care va simți că este o incompatibilitate
între cele două ipostaze, va lua decizia corectă.
Până în toamnă, gata cu proiectul
Consilierul prezidențial a anunțat că, în toamnă, va lansa,
împreună cu grupul său de suținători liberali, o platformă politică în cadrul
partidului.
Stolojan speră că proiectul său va duce la eliminarea
grupurilor de interese din PNL. El spune că va fi susținut de mai mulți liberali din
țară, nemulțumiți de Călin Popescu Tăriceanu.
"Ceea ce nu vom accepta este să lăsăm ca un grup
restrâns să folosească valorile liberale pentru interese personale sau de grup, ca un
paravan. Nu vom accepta și vom lupta pentru el. Când? După septembrie, încolo, atunci
când vom prezenta o platformă politică cu acest grup, pentru că e modalitatea
prevăzută de statutul PNL", a afirmat Stolojan.
Fostul lider PNL a precizat că ceea ce îi unește pe
nemulțumiți este scăderea credibilității partidului. El a declarat că liberalii sunt
amenințați cu pierderea funcției sau cu excluderea din partid dacă susțin poziții
diferite de cele ale conducerii partidului.
Tot în septembrie, Stolojan promite că va prezenta și un
raport personal privind situația din PNL, după ce va finaliza discuțiile cu filialele
locale.
"Dacă PSD scapă de zgură, este un partid de luat în discuție"
Consilierul prezidențial a mai declarat că nu se poate
colabora, acum, cu actualul PSD, dar că, dacă formațiunea se reformează și scapă de
oamenii "care au probleme cu DNA", este "un partid de luat în
discuție".
El a precizat că, în septembrie, va prezenta, împreună cu un
grup din PNL, o platformă politică pentru reformarea și revigorarea partidului, însă
a precizat că, în prezent, cu PSD nu se poate colabora.
"Dacă PSD va scăpa de oamenii care l-au adus unde l-au
adus, care au probleme cu DNA, dacă face o reformă reală, dacă va scăpa de zgură,
atunci este un partid care poate fi luat în discuție", a spus Stolojan. El a
amintit că a fost cel care, în 2004, s-a opus propunerii lui Dinu Patriciu ca PNL să
"facă înțelegeri", după alegerile locale, cu PSD și speră ca liberalii să
înțeleagă prăpastia spre care îi îndreaptă actuala conducere a partidului.
El a criticat prestația premierului Tăriceanu, căruia i-a
acordat "nota șase", pentru mediocritate și inconsecvență.
"Nu aș critica tot Guvernul, pentru că există și
miniștri care și-au făcut treaba. Dar, pentru neimplicare și inconsecvență, îi
acord domnului Tăriceanu o notă de mediocritate, nota șase", a spus Stolojan.
El a criticat dur "gafele" ministrului Apărării,
Teodor Atanasiu, care, "în mod inadmisibil", se bucură încă de susținerea
partidului.
Stolojan consideră că membrii PNL își cenzurează, în
prezent, nemulțumirile din cauza comportamentului conducerii partidului.
"Știți ce li se spune unor membri PNL? Dacă susțin o
poziție pe care o susțin eu, atunci pierd funcții. Sau sunt sancționați pentru că au
alte opinii decât cele ale premierului Tăriceanu", a spus Stolojan. |
|
"Intențiile lui
Stolojan nu figurează
pe agenda PNL" |
Președintele Comisiei de Etică a PNL, Bogdan Olteanu, a declarat că nu a urmărit
fostului președinte liberal, Theodor Stolojan, cu privire la intenția prezentării unei
platforme de reformare a partidului, întrucât acestea nu figurează pe agenda sa.
Olteanu a precizat că intențiile anunțate de Stolojan nu au
fost discutate nici în cadrul actualei conduceri a PNL, care are priorități mult mai
importante și că nici el nu a urmărit recentele declarații ale fostului președinte
liberal.
Întrebat cum comentează acuzele lui Stolojan cu privire la
existența unor grupuri de interese în interiorul PNL, Olteanu a răspuns: "Nu
cunosc grupuri de interese în PNL, dacă le va găsi (Stolojan - n.r.), să ni le anunțe
și nouă". |
 |
Cronică de iulie (1941) |
Atenția opiniei
publice din urmă cu mai bine de jumătate de veac este reținută, în continuare, de
relatările, știrile, informațiile și comentariile care conturează zilnic
desfășurarea campaniei armatei române (începută pe 22 iunie) pe frontul din
Răsărit. Astfel, la începutul lunii iulie, trupele române, în ofensivă, reușesc, la
5 iulie 1941, să elibereze orașul Cernăuți. Această veste produce "un entuziasm
de nedescris în Capitală - scrie Timpul din 9 iulie. Edițiile speciale au fost smulse
cu înfrigurare din mâinile vânzătorilor. Fiecare din noi a trăit o clipă de mare
satisfacție și mândrie românească".
Căpitanul Constantin Virgil Gheorghiu, într-un reportaj de
război, apărut în Timpul din 22 iulie notează: "Suntem în Cernăuți de vreo
cinci ore. E a treia zi de la retragerea rușilor. Orașul acesta, altădată o podoabă a
Bucovinei, este acum o paragină. La fiecare pas ne cutremurăm de grozăviile și
barbariile devastării săvârșite de trupele comuniste.
Am trecut pe la Liceul militar <Ștefan cel Mare>. Vroiam să
văd clădirea, sălile liceului acela unde am învățat clasa a VIII-a, [dar] clădirea
Liceului militar este distrusă de foc! M-am îndreptat spre reședința Mitropolitană,
care e cea mai frumoasă din țară și care avea o capelă de minunată artă: icoanele
erau de aur, totul lucrat de maeștri, iar interiorul bisericuței de la reședința
Mitropolitană din Cernăuți rivaliza în frumusețe cu cele mai artistice lăcașuri
ortodoxe. Bisericuța aceasta nu a fost numai devastată, prădată în ce a avut ea mai
prețios, dar a fost pângărită în cel mai scârnav chip".
La 16 iulie, unitățile Corpului 3 român și ale Corpului 54
german eliberează orașul Chișinău, capitala Basarabiei.
Să urmărim și alte consemnări din presa bucureșteană de
acum cinci decenii. Timpul din 13 iulie reproduce două documente publicate în ziarul
Journal de Géneve de fostul corespondent la Geneva al Agenției Havas, Henri Ruffin. Ele
dezvăluie politica de duplicitate a lui Stalin, în ajunul semnării, la 23 august 1939
la Kremlin, de către Molotov și J. von Ribbentrop, a Tratatului de neagresiune dintre
Germania și Uniunea Sovietică și a Protocolului adițional secret.
Mai întâi, este vorba de o declarație atribuită lui Stalin
înaintea Biroului politic cu privire la acordul încheiat în aceeași zi între cel
de-al treilea Reich și Rusia Sovietică. Ruffin spune că circumstanțele în care a
ajuns în posesia acestui document sunt secret profesional și nu pot fi destăinuite. El
arată, printre altele: "În aceeași seară în care Stalin se legas de Reich, a
simțit nevoia ca să justifice politica sa în fața membrilor Biroului politic. El a
declarat că dacă Sovietele ar fi încheiat o alianță cu Franța și Anglia atunci [în
cadrul tratativelor tripartite de la Moscova, din august 1939], Germania s-ar fi văzut
constrânsă să caute un cu puterile occidentale. În felul acesta însă, războiul ar
fi fost evitat. Dacă din contră, Rusia Sovietică ar accepta propunerea Germaniei [ceea
ce de fapt se semnase chiar în timpul nopții], atunci Germania va ataca fără
îndoială Polonia iar intervenția Angliei și Franței devine inevitabilă. În acest
fel, Europa Occidentală este sortită distrugerii. șanse să ne ținem de o parte și
să așteptăm în liniște momentul favorabil. Acesta este interesul nostru. Dictatura
partidului comunist este posibilă numai prin mijlocirea unui război mare. În plus, ar
fi interesant pentru Rusia Sovietică ca Germania să ducă război cât mai mult timp
posibil. Rămânând neutră, Rusia ajută Germaniei>".
Câteva zile mai târziu, continuă Ruffin, a fost publicat un
document senzațional. Era vorba de instrucțiunile date de Internațională Comunistă
[tuturor partidelor comuniste], spre a justifica raportul lui Stalin. Această
indiscreție a fost comisă de un ziar parizian aproape necunoscut Ordre Nationale, în
ziua de 14 decembrie 1939. Instrucțiunile erau destinate șefilor de secțiuni,
adjuncților lor și secretarilor generali ai partidelor comuniste din Franța și Belgia.
Notele erau datate: 25 noiembrie 1939. Planul lui Stalin era comentat astfel în aceste
instrucțiuni: "Singurul scop al politicii externe a Rusiei Sovietice rămâne
crearea regimul sovietic în toate țările capitaliste. Războiul european oferă
condițiile cele mai favorabile pentru dezlănțuirea revoluției internaționale". (Ioana
URSU, Ioan LĂCUSTĂ - "Magazin istoric", nr. 7/1991) |
Mulțumim redacției Magazin Istoric
pentru bunăvoința de a ne pune la dispoziție volumele. |
|