Mesajul pe care
președintele Traian Băsescu l-a adresat, luni, Parlamentului poate fi examinat din
foarte multe unghiuri de vedere. Desigur, există partea referitoare la evaluarea stării
instituțiilor publice din perspectiva exigențelor pregătirii țării pentru aderarea la
UE, fragment din mesaj care nu depășește, însă, limitele unei acțiuni de
popularizare la nivel mediu (pentru că tot a vorbit șeful statului despre mediocritate)
și, în consecință, n-are cum să stârnească valuri. Există, de asemenea, capitolele
consacrate direct și indirect domeniilor aflate în parohia PNL, cele mai criticate, spre
deosebire de laudele sau măcar de tăcerea cu care au fost tratate sectoarele conduse de
reprezentanții PD. În această privință, s-au consumat reacții destul de dure și
este de așteptat nu numai să continue, ci și să se și acutizeze. După cum există
și alte teme care oferă suficiente argumente pentru confruntări dure între diverse
formațiuni politice. Cu îngăduința cititorilor, ne vom referi, în cele ce urmează,
la o altă temă sugerată de mesaj.
Atât prin limbaj, dar, mai ales, prin fondul chestiunii, textul cu
pricina (interpretat "artistic") nu a fost expresia unei viziuni politice de
dreapta (mă rog, de centru-dreapta), așa cum a fost caracterizat programul actualei
puteri în timpul campaniei electorale. Deși a criticat unele abordări "de
stânga" ale actualei guvernări, Traian Băsescu s-a situat, cel puțin în analiza
stărilor de fapt din domeniile educației, sănătății și justiției, în zona
stângii politice.
Dacă ar fi să identificăm un centru de greutate al mesajului, atunci
- categoric - acesta este din domeniul politicii sociale, în sens larg, din perspectiva
cetățeanului. Sunt temele clasice ale stângii europene, unele dintre ele impuse de
partidele socialiste și social-democrate pe agenda UE și reflectate, cum nu se poate mai
clar, în noțiunea de "Europă socială".
Cu toate că nu este în firea noastră să recurgem la speculații,
putem afirma că este mai mult decât probabil că mesajul (adresat explicit cetățenilor
țării) s-a dorit a reprezenta un răspuns credibil la așteptările marii majorități a
populației, ajunsă la exasperare din cauza uriașelor dificultăți provocate de
stările de fapt din sănătate, din învățământ, din justiție. Traian Băsescu a
dorit să se prezinte ca un tătuc grijuliu, sensibil la suferințele norodului,
necruțător cu incompetenții, hoții, corupții, nesimțiții din respectivele domenii.
Unii i-au reproșat "limba de lemn". Păi, tocmai aceasta a urmărit, să
găsească modalitatea cea mai pertinentă, mai percutantă de a i se recepta mesajul în
mediile care formează cea mai mare parte a electoratului. Este limbajul pe care mai
toată lumea îl pricepe și care are toate șansele să ajungă acolo unde s-a dorit.
Faptul că Traian Băsescu a sintetizat, în esență, moțiunile
simple ale opoziției parlamentare este de necontestat.
A făcut-o în stilul său caracteristic, pentru că îl interesează
"legătura directă cu poporul" și altfel n-avea cum să ajungă mai repede și
mai profitabil la electorat. Se pune întrebarea: de ce moțiunile opoziției n-au avut,
în rândurile populației, ecoul scontat, în condițiile în care mesajul lui Traian
Băsescu are toate șansele să fie receptat cu un interes incomparabil mai mare?
Efortul de a răspunde la această întrebare merită să fie făcut,
în special de către liderii PSD. Preluarea de către șeful statului a temelor stângii
n-ar fi fost posibilă dacă forțele care se revendică de la acest curent doctrinar, în
primul rând PSD, nu s-ar fi complăcut - de prea multă vreme - cu situația în care
pierderea de credibilitate s-a înregistrat în ritmurile și proporțiile cunoscute. Nu
cunoaștem dacă șansa oferită de proiectul Polului Social (sau a oricărei alte formule
de același gen și cu același scop) mai poate fi invocată în condițiile în care unii
lideri ai PSD au făcut tot ce depindea de ei s-o irosească, dar este limpede că s-a
pierdut enorm prin modul în care au tratat și tratează posibilitatea unei reale
coagulări a stângii. Adică, a realizării unui obiectiv imposibil de atins cât timp
între protagoniști găsim exact persoanele pe care electoratul nu le percepe, nici în
ruptul capului, că ar fi de stânga, că le-ar păsa de soarta celor mulți. Se
întâmplă, acum, ceea ce s-a prevăzut, cu câteva luni în urmă, într-o luare de
poziție a ziarului nostru. Spațiul lăsat gol de partidele de stânga în electoratul
care, în mod natural, îi aparține se ocupă rapid de către alții, populismul
actualului președinte având, deocamdată, toate condițiile pentru un succes
răsunător. |
2005 Cicero Group.
Conceput de