Unificarea practicii judiciare rămâne, încă, o problemă nerezolvată la nivelul sistemului judiciar românesc. Mai-marii justiţiei o recunosc ca atare, mai ales de când experţii Uniunii Europene au punctat urgenţa adoptării unor măsuri în acest sens. Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cazul "Păduraru versus statul român", a condamnat România la Strasbourg, atrăgând atenţia asupra necestăţii unificării practicii judiciare.

     Consiliul Superior al Magistraturii pune în discuţie un prim proiect de act normativ care vizează unificarea practicii prin înfiinţare unor "complete de divergenţă" sau "complete de interpretare". Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii ne-a explicat, în cadrul unui interviu, importanţa creării unor astfel de complete de judecată la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Domnule judecător Iulian Gâlcă, ce vizează măsurile preconizate de CSM în vederea unificării practicii judiciare?
     În urma discuţiilor avute încă de anul trecut despre necesitatea unificării practicii judiciare, noi am gândit că nu este suficientă procedura regăsită în Codurile de procedură civilă şi penală, respectiv deciziile date în interesul legii. În prezent, deciziile în interesul legii se dau după ce se produc anumite fenomene în sistem. Trebuie să fie mai multe hotărâri care să fie contradictorii şi numai după aceea vine Înalta Curte şi se pronunţă, printr-o hotărâre în care spune: "Asta este corectă. De acum încolo, aşa trebuie să procedăm!". Dar e posibil ca, un an sau poate mai mult de un an, instanţele să se fi pronunţat în mod diferit în sute de speţe. Şi dreptatea, cum a fost, atunci, împărţită?... În sute de feluri. Ei, mecanismul ăsta pe care noi îl gândim este făcut să nu permită pronunţarea unor hotărâri greşite, ca să se vină pe urmă cu un recurs în interesul legii. Deci, este un mecanism care devansează posibilitatea pronunţării unor hotărâri greşite.

Explicat mai pe înţelesul justiţiabilului, ce presupune această procedură?
     Explicat mai simplu... în faza de recurs, deci când o instanţă judecă recursul, hotărârea dată este irevocabilă sau definitivă, după caz. În civil, este irevocabilă, iar în penal, este definitivă. Fie ca să nu pronunţe o hotărâre irevocabilă sau definitvă pe o anumită chestiune de drept care este discutabilă, fie că pe parcursul judecăţii există contrarietate între hotărârea de fond şi apel, fie că instanţe din ţară sau chiar o instanţa de la Înalta Curte îşi pun problema cum să fie interpretată o normă de drept, sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Apar situaţii în care judecătorul îşi poate pune problema: "Oare cum să interpretez această normă de drept în contextul în care există o normă generală, o normă specială sau există o normă europeană?". Şi, în această situaţie, poate să suspende judecata în recurs, sesizează Înalta Curte cu interpretarea doar a problemei de drept, nu a situaţiei de fapt, speţa rămânând mai departe în competenţa instanţei de recurs. Înalta Curte interpretează norma de drept şi spune: "Aşa trebuie interpretată!". Această interpretare va fi unitară pentru toate instanţele, iar instanţa de recurs, după ce primeşte această interpretare, va continua judecata ţinând cont de decizia dată de Înalta Curte.

Ăsta ar fi rolul principal al "completelor de divergenţă"?
     Aşa-zisele complete de divergenţă. Noţiunea nu e tocmai fericit aleasă. S-ar putea numi complete de interpretare, pentru că avem complet de divergenţă şi pentru altă procedură, dar denumirea, până la urmă, nu are nici un fel de relevanţă. Cel mai mult ne interesează unificarea practicii judiciare, chiar la Înalta Curte. Pentru că nu e nici acolo un mecanism de unificare a practicii judiciare. Şi ei dau soluţii diferite, uneori chiar în acelaşi complet. Or nu trebuie să permitem aşa ceva. Trebuie să găsim norme care să conducă obligatoriu la păstrarea unei practici unitare. Practica Secţiei Civile trebuie să fie cunoscută de toţi judecătorii de la Înalta Curte. Şi, dacă s-a dat o decizie, atunci ea trebuie însuşită, sau, dacă într-o decizie cineva vrea să modifice practica, trebuie să respecte un mecanism. Şi mecanismul ăsta trebuie să fie foarte bine ordonat în reguli. Sunt "compromisuri" pe care noi le-am acceptat, de-a lungul timpului, mai uşor. Nu mai merge!

Aceste chestiuni sunt impuse şi de UE?
     Da, practica unitară este importantă. Şi pentru că, uneori, se susţine în doctrină că practica unitară l-ar priva pe judecător de independenţă, judecătorul care vine ulterior să judece, după ce s-a dat o decizie care, chipurile, ar fi obligatorie. Este o falsă problemă. Pentru că acea decizie nu aparţine altui sistem. Ea aparţine tot sistemului judiciar. În sistemul judiciar a fost dată, sistem care este independent. Independent în ansamblul lui şi pentru fiecare judecător în parte.
     Apoi, altă chestiune. Modul în care trebuie împărţită dreptatea este o chestiune destul de riscantă. Să spui că este dreptate dacă eu dau o soluţie aşa şi apare, într-o speţă similară, o altă soluţie altfel? Dreptatea trebuie să fie împărţită în mod just şi în mod unitar. O decizie dată în acest sens de ÎCCJ, care să interpreteze unitar legea va însemna aplicarea Dreptului în mod just pentru fiecare cetăţean al ţării. Că el e ieşean, sau timişorean sau clujean, va primi aceeaşi soluţie, aceeaşi interpretare.
     Problema asta a practicii unitare rezolvă şi probleme legate de încărcătura judecătorilor, deci de volumul de activitate, mai ales în instanţele de control judiciar. Pentru că, odată stabilită o anumită practică judiciară, mai puţine hotărâri vor fi atacate. Judecătorul va aplica legea în mod unitar, iar justiţiabilul va spune: "Domnule, a aplicat, este transparenţă! Este predictibilitate. Am prevăzut că asta e soluţia şi pot să închei cu justiţia". Dacă, însă, practica este neunitară şi sunt date soluţii şi aşa şi aşa... se întâmplă cum s-a întâmplat la Înalta Curte cu cazul ăla al doamnei Macovei. Un complet avea o anumită părere şi dădea anumite soluţii, alt complet dădea alte soluţii. Or, dacă toată justiţia română interpreta legea în mod unitar şi spunea: "Casele se restituie proprietarilor!", atunci nu mai erau apel, recurs şi instanţa supremă.

Când speraţi să puneţi aceste măsuri în practică?
     Noi aveam în planul de acţiune un termen pe care l-am depăşit. Obligaţia noastră era să elaborăm proiectul... şi, de acolo mai departe, vin alte responsabilităţi, pe filiera adoptării actului normativ. Ministerul să propună, Parlamentul să adopte. Sau se poate aborda şi o procedură parlamentară.
     Aceste măsuri se vor adăuga codurilor; când se va modifica Codul de procedură, se vor integra şi aceste dispozitii. Noi am vrea să se adopte într-o procedură separată, pentru că e foarte important să unificăm practica judiciară. Noi avem reticenţe, încă. De ce? Pentru că spunem că precedentul judiciar pe care şi-l însuşesc americanii şi englezii n-ar fi o treabă tocmai corectă, având în vedere principiul independenţei judecătorului. Nu ştiu dacă aşa trebuie să privim lucrurile. Ei sunt mult mai pragmatici şi un precedent judiciar odată bine soluţionat, deci o speţă foarte bine soluţionată, poate să constituie - şi ar trebui să constituie - un model pentru instanţe. Dar nu oricum. Vrea un judecător, eu nu vreau, nu sunt de acord... Să fie însuşită într-o anumită procedură de modificare a practicii.

Se pune în discuţie, acum, amânarea intrării în vigoare a noului Cod Penal...
     Da, eu am atenţionat încă de acum două luni, am trimis o adresă preşedintelui Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor, că modificările care se aduc Codului de procedură penală şi pe care noi le-am avizat nu rezolvă problema punerii în aplicare a Codului penal, care, în mod obligatoriu, intră în vigoare la 1 septembrie anul acesta. Numai dacă dau o altă lege sau o lege de abrogare. Sau să vină cu un nou Cod Penal. Noi nu avem a ne amesteca cum se gândeşte intrarea în vigoare a unei noi legi, dar i-am atenţionat că, dacă chiar vor să modifice Codul de procedură penală, ar trebui să gândim modul în care punem în aplicare Codul Penal care va intra în vigoare la 1 septembrie. Să-l abroge, n-am nimic împotrivă. Să rămână acest Cod Penal care funcţionează acuma, până se va elabora un nou Cod de prodedură penală, în paralel cu un nou Cod Penal. Alea trebuie să intre în vigoare odată. Pentru că, altfel, cum să pui în aplicare normele penale?

Dan Florea
dan.florea@azi.ro