Editorial

Un basm numit restructurare (de Valentin Stănilă)

     Cu o cadenţă uimitoare, PD (de fapt, liderii acestuia, pentru că este de discutat dacă se mai poate identifica existenţa unui partid autentic în cazul dat) aruncă pe piaţa mediatică tot felul de teme menite să-i asigure creşterea vizibilităţii. Cea mai recentă vizează restructurarea Guvernului.
     O foarte concludentă dovadă că avem de-a face cu o temă "inventată" ne oferă însuşi faptul că, de peste trei săptămâni, se tot examinează în diferite structuri de conducere ale ADA şi coaliţiei, iar în afară de "declaraţii de principiu" nu s-a prea avansat. Acum, cu grozăveala şi aroganţa caracteristice, liderii PD au stabilit un termen ultimativ pentru realizarea restructurării. Prin urmare, partenerii de coaliţie (dacă noţiunea de parteneri mai are o acoperire în fapte) sunt puşi într-o situaţie aproape fără ieşire: dacă nu acceptă restructurarea în formula pe care PD vrea s-o impună, se supun oprobiului public, ca frânari ai unui proces dorit de populaţie, iar dacă o acceptă, îşi taie singuri craca de sub picioare.
     Pentru a ne da seama că aistăm la o tentativă necurată este suficient să ne gândim la câteva date şi fapte. Nu încercăm - asemenea altor confraţi - să descoperim jocurile de culise, ci ne rezumăm la ceea ce se vede "cu ochiul liber".
     Liderii PD au adus drept argumente esenţiale în demersul lor restructurist atât necesitatea reducerii cheltuielilor guvernamentale (prin eliminarea unor instituţii, prin comasarea şi/sau diminuarea dimensiunilor personalului) cât şi cerinţa creşterii coerenţei, a gradului de coordonare a acţiunilor la nivelul administraţiei publice centrale. În principiu, nimeni nu poate să combată nici unul dintre aceste argumente. Exact pe această reacţie, previzibilă, au mizat şi "iniţiatorii" operaţiunii. Pe faţă, nimeni nu are curaj să se pronunţe contra restructurării.
     Dacă încercăm să analizăm lucrurile pe fond, avem prilejul să recurgem la o analogie. Încă din seara zilei de 22 decembrie 1989, prin comunicatul către ţară al CFSN, s-a lansat drept obiectiv "restructurarea economiei naţionale" şi aceasta nu numai pentru că tema era la mare modă (în ruseşte, perestroika nu înseamnă altceva decât restructurare), ci din nevoia stringentă, evidentă de a schimba radical modul ceauşist, aberant de structurare şi conducere a economiei ţării. În timp, cu toate că mari specialişti şi-au exprimat părerea avizată, restructurarea - ca o componentă obligatorie a reformei economice - a fost limitată la reducerea personalului, iar retehnologizarea - care ar fi dus la o adevărată restructurare prin adaptarea ofertei la cerinţele pieţei - a fost pusă, în cazul cel mai bun, pe planul al 20-lea. Cam aşa stau lucrurile şi în cazul restructurării Guvernului concepute de liderii PD. Ei propun, în esenţă, reducerea numărului ministerelor de la 23 la 16-18 şi desfiinţarea unor agenţii (autorităţi) care funcţionează, în diverse modalităţi, în coordonarea sau în subordinea unor membri ai Guvernului, inclusiv a primului-ministru. Nu ne-a fost prezentată, până acum, nici măcar o singură idee mai acătării despre ce ar putea în "viziunea" lor să determine creşterea performanţelor actualului Guvern, ceea ce ar fi de natură a veni în întâmpinarea aşteptărilor populaţiei.
     Sigur, tot teoretic, de principiu, reducerea numărului de entităţi din sistemul puterii executive centrale şi a personalului aferent poate să asigure cheltuieli mai mici. Dar, dacă ţinem seama de multe experienţe, unele foarte recente, ne dăm seama că nu prea se întâmplă aşa. "Talentul" unor demnitari şi funcţionari publici de a da iama în bugetul statului este de-a dreptul remarcabil, cu adevărat performant. Un aparat funcţionăresc din sectorul public mai ieftin nu este posibil decât în condiţiile unei reforme generale a clasei politice şi ale unei restructurări de substanţă, care să pornească de la ceea ce trebuie să devină statul român în condiţiile integrării în Uniunea Europeană.
     Pentru a deveni credibile bolboroselile liderilor PD pe tema restructurării Guvernului, se impune prezentarea unui proiect în spiritul existenţei evocate. În absenţa acestuia, totul ni se prezintă ca un exerciţiu propagandistic de tip populist. Un basm bun de adormit electoratul.