| Analizele niciunuia dintre cei patru pacienți
internați în Spitalul de Boli Infecțioase "Matei Balș" din București nu
confirmă suspiciunea |
Pacienții lui Cercel nu au
gripă aviară |

Laboratorul de la Institutul "Matei Balș" este singurul cu dotări necesare
depistării virusului H5
|
Testele rapide efectuate la laboratorul
Institutului de Boli Infecțioase "Matei Balș" din Capitală au ieșit
negative. Directorul Institutului, Adrian Streinu Cercel, a anunțat că niciunul dintre
pacienții internați cu suspiciune de gripă aviară nu prezintă simptomele acestei
boli. Pentru a avea un rezultat mai sigur, medicii vor repeta rezultatele de laborator.
Profesorul Adrian Streinu Cercel se va întâlni cu
specialiștii în boli infecțioase din Brașov și Făgăraș iar orice pacient care
provine din zona Codlea va fi evaluat de o echipă de medici.
Medicii spun că în perioada caldă, riscul transmiterii gripei
aviare este mai mare decât iarna.
Directorul Institutului "Matei Balș" a mai spus că
testele pentru gripă aviară nu se fac la cerere, după ce ieri o femeie a venit la
spital și a insistat să i se facă analize.
Ministrul Sănătății a analizat cu specialiștii, ieri,
posibilitatea organizării unui punct de triaj pentru suspiciunile de gripă aviară la
Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov, pentru a evita deplasarea la București a
persoanelor suspecte și implicit a contaminării unui număr mai mare de oameni.
"Înființarea unei astfel de unități trebuie realizată
conform recomandărilor OMS, fiind nevoie de personal calificat și instruit special
pentru astfel de situații. Mai mult, este nevoie de echipament de protecție
special", a spus dr. Streinu Cercel.
Începând de marți, la Institutul "Matei Balș" au
fost internate 11 persoane cu suspiciuni de gripă aviară, din care șapte au fost
infirmate, iar alte patru sunt încă investigate.
Virusul dispare doar prin fierbere
Reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății în
Romania suțin că virusul aviar nu dispare prin congelare, ci numai prin fierbere la
temperaturi de peste 70 de grade Celsius. Ministerul Sănătății a cerut ieri OMS
lămuriri suplimentare despre pericolul transmiterii virusului la om, în condițiile în
care carnea de la fermele din Codlea a fost vândută în magazine.
Specialiștii OMS recomandă persoanelor care prepară carne de
pasăre să o fiarbă foarte bine, chiar dacă a fost congelată înainte. Reprezentanții
OMS avertizează că virusul aviar se poate transmite la oamenii care au intrat în
contact cu păsările, dar și la cei care trec prin locurile unde au fost crescute
păsări și unde mai există dejecții ale acestora. Virusul rezistă până la 35 de
zile în cadavrele păsărilor.
Locuitorii din mediul rural sunt sfătuiți să-și curețe
curțile și să țină păsările închise, pentru ca dejecțiile acestora să nu fie
împrăștiate prin toată curtea sau, și mai grav, pe drum. Virusul gripei aviare a ucis
până acum în întreaga lume peste 100 de oameni. Milioane de păsări au fost
sacrificate. Asia, Europa, Africa, America de Nord și de Sud, toate s-au confruntat și
încă se confruntă cu ravagiile pe care le face H5N1.
Experții se tem că virusul înalt patogen ar putea suferi
mutații și s-ar putea transmite de la om la om. Până acum, nu au existat astfel de
cazuri, dar oamenii de știință spun că este doar o chestiune de timp.
O pandemie, ca epidemiile mondiale din 1918-1919, 1957 sau 1968,
ar putea reprezenta un real pericol în cazul în care virusul H5N1 al gripei aviare se va
transmite de la om la om. În Turcia, cel puțin în cazul unei persoane decedate, H5N1 a
suferit mutații. |
|
|
Flutur, chemat la raport de Băsescu și Tăriceanu |
Ministrul Agriculturii Gheorghe Flutur l-a vizitat,
ieri, la Spitalul Elias, pe președintele Traian Băsescu, la invitația șefului
statului, care a dorit să se informeze în legătură cu situația privind gripa aviară.
Ministrul i-a prezentat lui Băsescu situația la
zi, măsurile luate, precum și rezultatele anchetei epidemiologice. De asemenea,
ministrul l-a informat pe șeful statului despre strategia viitoare privind gripa aviară.
Tot ieri, premierul Călin Popescu
Tăriceanu i-a convocat, la Palatul Victoria, pe ministrul Agriculturii și pe
reprezentanții altor ministere implicate, pentru a analiza soluțiile de combatere a
gripei aviare. |
|
Greva comisarilor Gărzii
Financiare continuă |
|
Comisarii Gărzii Financiare, afiliați Sindicatului Național al Funcționarilor Publici
(SNFP), s-au aflat, ieri, în cea de-a doua zi de grevă generală, cerând combaterea
evaziunii fiscale, plata orelor suplimentare, dotarea corespunzătoare pentru activitatea
pe care o desfășoară. Președintele SNFP,
Sebastian Oprescu, a declarat că, la nivel național, 830 din cei 905 comisari membri ai
sindicatului sunt în grevă generală, hotărâți să nu renunțe la protest până nu
le sunt rezolvate problemele.
"Am sesizat Parlamentul, Guvernul și Președinția în
legătură cu faptul că ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, nu respectă legea
și i-am cerut președintelui Traian Băsescu să medieze acest conflict", ne-a
precizat Oprescu. Liderul SNFP i-a solicitat și ministrului Finanțelor o întrevedere,
la care însă nu au primit răspuns. "Este inadmisibil pentru un ministru să afirme
că nu-l interesează dacă instituția pe care o are în subordine lucrează sau nu, a
spus Oprescu. Mai mult, Vlădescu a dezinformat opinia publică, oferind date eronate cu
privire la numărul comisarilor Gărzii Financiare. Acest lucru arată clar faptul că
ministrul de Finanțe nu știe ce număr de funcționari publici are în subordine",
ne-a mai declarat președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici.
Întrebat ce părere are vizavi de "mandatul" pe care
ministrul de Finanțe l-a acordat comisarilor aflați în grevă, de a participa -
alături de autorități - la activitatea de stopare a gripei aviare, Sebastian Oprescu a
declarat: "Este dovada faptului că ministrul nu știe ce înseamnă acest lucru.
Cine participă la astfel de acțiuni trebuie să fie, în primul rând, vaccinat!",
a adăugat Oprescu.
Liderul greviștilor a subliniat că inspectorii Gărzii
Financiare vor continua acțiunea de protest până când solicitările le vor fi
rezolvate. |
Catrinel-Laura Bogaciu
laura.bogaciu@azi.ro |
|
Băsescu îi
dă pe doctori pe mâna SRI |
|
Președintele Traian Băsescu i-a cerut, ieri, directorului SRI, Radu Timofte, să
verifice de ce a fost "plimbat" de la un spital la altul înainte de a pleca la
Viena pentru a se opera. Timofte, care l-a vizitat pe Băsescu la Spitalul Elias, a
declarat că președintele i-a cerut să facă verificări în acest sens și să îi
prezinte o evaluare. Radu Timofte a afirmat că, în opinia sa, ceea ce s-a întâmplat
înainte ca șeful statului să plece la Viena a fost "o bulibășeală". El a
precizat că își permite să tragă această concluzie în calitate de director al SRI.
Ministrul Sănătății a spus că o anchetă a SRI este binevenită. Doctorul Sorin
Oprescu a declarat că așteaptă cu interes concluziile anchetei. "Vrem să se afle
adevărul, întrucât ministru a mințit din nou", a spus Oprescu. |
Constănțean dispărut după
o viitură |
|
O persoană este dată dispărută, mai multe animale au fost luate de ape, iar un pod a
fost distrus, în urma unei viituri care s-a abătut, joi seară, în interval de o oră,
în câteva localități din județul Constanța. În localitatea Siliștea, din cauza
ploilor, canalul colector s-a umplut cu apă și a inundat mai multe gospodării, după ce
în localitățile din aval - Țepeș Vodă, Băltăgești, Gălbiori și Dorobanțu - a
plouat torențial, cu 60 de litri pe metru pătrat. În urma viiturii formate, un bărbat
de 57 de ani, Constantin Clinciu, din Siliștea a căzut în canalul colector, fiind luat
de ape. Reprezentanți ai Prefecturii și Primăriei au constituit echipe care să îl
caute pe bărbatul dispărut. Rudele bărbatului dispărut au povestit că acesta a vrut
să curețe cu o furcă nămolul adunat în fața casei, însă a alunecat. În
localitatea Cerchezu, aflată la granița cu Bulgaria, tot din cauza ploii torențiale,
mai multe animale - porci și vaci - au fost luate de apă după ce autoritățile bulgare
au dat drumul la stăvilar, viitura ajungând în sat. În comuna Cuza Vodă s-a format o
viitură pe strada principală care a distrus podul în construcție din localitate.
Autoritățile constănețene au trimis echipe mixte în zonele afectate pentru a evalua
pagubele. |
Jumătate dintre medicii
vasluieni,
dați în judecată de CJAS |
|
Aproape jumătate dintre medicii de familie din județul Vaslui vor fi dați în judecată
de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate din cauza datoriilor de peste jumătate de
miliard de lei pe care aceștia le au la bugetul asigurărilor de sănătate. Din cei 132
de medici de familie aflați în relații contractuale cu CJAS Vaslui, 60 înregistrează
debite consistente la CAS, reprezentând suma ce trebuie oprită din salariile medicului
și aleasistentelor din subordine. În aceste condiții, conducerea Casei de Asigurări de
Sănătate Vaslui este decisă să recupereze aceste debite pe orice cale, inclusiv prin
executarea silită. Restanțele medicilor de familie vasluieni datează încă din anul
2002, un singur medic ajungând să aibă în prezent datorii și de peste 70 de milioane
de lei. |
Tren plin de blatiști |
|
În stația CFR Ciocănești din județul Dâmbovița, toți călătorii au fost rugați
să coboare din vagoane pentru a fi verificați de bilet. Razia efectuată de Poliția
Transporturi Feroviare Dâmbovița, pe ruta Târgoviște-Pietroșița a scos la iveală un
tren plin de blatiști. Astfel, 450 de persoane au fost găsite fără bilet, iar amenzile
primite de acestea au ajuns la 50 de milioane de lei vechi. Călătorii care nu au achitat
contravaloarea biletului au ajuns la sediul Poliției Transporturi Feroviare din Titu,
unde au fost amprentanți și identificați. Cei care au plătit biletul au așteptat pe
peronul gării din Ciocănești timp de 2 ore până la sosirea unui alt tren care să îi
transporte la destinație. |
 |
Criza medicamentelor |
|
Îndelungata criză a medicamentelor compensate și gratuite încă nu s-a terminat.
Pentru rezolvarea acestei probleme, ministrul Sănătății propune discuției publice
măsura ca medicii de familie să remită rețete de medicamente în limita unei sume
bănești, adică fixarea unui plafon lunar peste care, sub amenințarea sancțiunii, nu
se poate trece. - Prof. Victor Levițchi, Lunca Câlnicului, Brașov |
Sunt mândru de ziarul "AZI" |
|
Deunăzi m-am plâns ziarului meu de suflet, că sunt furios pe autoritățile care au
permis timp de 10-12 zile parcarea autoturismelor pe platoul din fața monumentului
Revoluției. După 2 zile, platoul a fost împrejmuit cu stâlpi și parcarea interzisă.
Chioșcul din stația "Perla" de pe Dorobanți transformat în depozit de
gunoaie, a doua zi după dezvăluirile noastre a fost curățat. Deci, suntem respectați!
- Arh. Radu Filip, București |
Ar fi trebuit să știm |
| E
greu să fii membru al Uniunii Europene dacă nu ajungi la o cultură politică aptă să
permită mai multor partide să guverneze împreună responsabil, dacă nu ești în stare
să concepi proiecte pe care să le pui în mișcare (făcând de pildă măcar doi
centimetri de autostradă pe an), dacă nici după șase valuri de inundații nu pui la
punct un mecanism eficient de reacție. Dar, dincolo de suspansul explicabil până la 1
octombrie 2006, România va adera la U.E. - Prof. univ. Rodica Munteanu,
Brașov |
O surpriză neplăcută |
|
La știrile sportive, pe mai toate posturile de televiziune l-am auzit pe marele antrenor
Mircea Lucescu criticând de zor arbitrajul meciului dintre Steaua și CFR Cluj. Domnia sa
n-a scos nici un cuvânt despre arbitrajul de la Bistrița unde i-au fost luate echipei
Steaua șase puncte în mod ilegal. Din partea d-lui Mircea Lucescu așteptam mai multă
luciditate, fără ranchiună. - Ing. Ioan Roșian, București |
|