Majoritatea covârșitoare a relatărilor despre busculada de luni din fața sediului
central al PSD au avut ca formulă predilectă "revoluționarii au cerut...",
revoluționarii au protestat...", "revoluționarii au scandat..." Cum așa?
TOȚI revoluționarii au participat la respectiva acțiune? Există fie și numai cel mai
firav argument care să susțină ideea că participanții au fost reprezentativi pentru
segmentul de societate numit, de regulă, revoluționari? Chiar dacă am admite că Blocul
Național al Revoluționarilor - care, se zice, a organizat protestul - ar fi unica
organizație de acest fel din țară sau cea mai cuprinzătoare, tot nu am avea
îndreptățirea să-i considerăm pe cei 200 sau (exagerat) 400 de protestatari
exponenți autoritari ai acestei structuri. Nu au fost desemnați în mod democratic, ci a
venit fiecare din impulsuri diverse, în cele mai multe cazuri de ordin personal (nu
neapărat reprobabile).
În cazul revoluționarilor, unele mijloace de comunicare în
masă procedează aproape la fel ca și în privința societății civile. Este suficient
ca una-două, fie și zece ONG-uri să se pronunțe, împreună, asupra unei teme sau a
alteia că, imediat, la posturile de radio și de televiziune, în anumite ziare, se spune
și se scrie, fără urmă de jenă, că "societatea civilă a cerut ...",
"societatea civilă protestează ..." "societatea civilă se opune
..." ș.a.m.d. Cine este mai gălăgios, mai băgăcios, își arogă dreptul,
calitatea de a vorbi în numele unor întregi structuri specifice, fără ca nimeni să le
fi dat acest drept, această "misiune".
Revenind la "evenimentul" de luni, nu putem să nu
constatăm câteva fapte care merită să fie examinate și apreciate corect, fără să
se țină seama de amenințări, inclusiv prin apelul la acte de violență. Ar însemna
să ne asumăm o gravă răspundere dacă vom continua să nu afirmăm direct, neechivoc,
că una dintre problemele nerezolvate până acum, ale perioadei postcomuniste, este cea a
revoluționarilor.
Există, în această privință, vinovății, complicități și
ambiguități. Până și unii dintre cei care neagă că în decembrie 1989 a avut loc o
revoluție își revendică - deseori vehement - titlul de revoluționar, în special prin
dobândirea mult râvnitului certificat de luptător pentru merite deosebite.
Reglementările care au fost adoptate în ultimul deceniu și jumătate, începând cu
Legea nr. 42/1990, n-au rezolvat lucrurile până la capăt.
Este incontestabil că unii concetățeni au avut merite
deosebite în decembrie 1989. Mișcări de masă de proporțiile celor din Timișoara,
București, Arad, Brașov, Reșița și din alte orașe au impus, aproape automat, lideri,
oameni care și-au asumat responsabilități, în condiții de risc maxim. Au fost unii
participanți răniți de teroriști (cu sau fără ghilimele), care au dat tonul unor
revendicări politice esențiale, care au întocmit documente, care au organizat sute și
mii de oameni în acțiunile pentru apărarea Revoluției (o numim astfel pentru a nu mai
polemiza, aici, pe această temă).
Cum trebuie să se manifeste societatea față de ei? Este o
întrebare care continuă să fie deschisă, care solicită un răspuns clar, tranșant.
Se cuvine să li se acorde anumite drepturi, facilități în plus față de restul
concetățenilor? În fond, aceasta-i întrebarea principală. Așa că de aici decurg
toate celelalte.
S-a demonstrat, cu probe indubitabile, că mulți deținători de
certificate au "participat" la revoluție uitându-se la televizor, că s-a
înregistrat un număr considerabil de declarații false, că s-au constituit organizații
în localități în care nu s-a întâmplat nimic în decembrie 1989, că s-au perpetuat
diverse structuri de conducere nu în funcție de meritele reale, ci pe criterii
clientelare, nu rareori cu iz politic.
Verificarea celor care au obținut certificate s-a impus cu
necesitate. Nu putem trăi veșnic în minciună în legătură cu dobândirea de către
unii a titlului de revoluționar. Culmea este că tocmai aceștia strigă că vor
adevărul despre Revoluție! Prima condiție pentru aflarea acestui adevăr este ca
solicitanții să-l respecte în privința propriei persoane.
Și apoi, chiar dacă titlul de revoluționar a fost obținut pe
merit, cinstit, cine le dă dreptul să nu respecte legile țării, regulile elementare
ale unui comportament civilizat, democratic? Oare nu pentru aceasta, pentru o societate
civilizată, democratică, au luptat în decembrie 1989? |
2005 Cicero Group.
Conceput de