Prima pagină format PDF | Forum | Editorial | Arhiva | Redacția | Angajări | Contactați-ne | Oferta publicitate

Prima pagină
Calendar
AZI e ziua ta
ANDO
AZI în cifre
Viața de lângă noi
Externe
Sport
Demnitarul de serviciu
Jurnal - Carol al II-lea
Bucureștii de altă dat`
Finanțe/Bănci
Starea economiei
Coșul zilnic
Eveniment
Utile
Actualitate
Justiție
Dacă aveți timp
Fără drepturi de autor
Telecomanda
Vă dorim o zi bună
Pavel
Întrebarea de azi


 

Dan Fătuloiu

     Șeful Poliției Române, chestorul principal Dan Valentin Fătuloiu, a adresat angajaților instituției un apel la donarea unor sume de bani pentru achiziționarea de alimente și îmbrăcăminte pentru sinistrați. Polițiștii din întreaga țară au început să strângă ajutoare umanitare pentru persoanele evacuate din cauza inundațiilor, din localități situate pe malul Dunării, în timp ce colegii acestora acționează în zonele devastate de revărsarea apelor. Acțiunile vor continua timp de mai multe luni.

Gica Ursanu

     În urmă cu două zile, cei 1058 de elevi ai Liceului "Emil Racoviță" din Vaslui, împreună cu profesorii, au chiulit în grup de la școală. Probabil că nu s-au săturat cu zilele de vacanță și de Paște și au mai vrut un supliment. Inspectoratul Școlar Județean, condus de Gica Ursanu, a cerut explicații directorului liceului, dar nu a luat nicio măsură. "Nu putem sancționa pe nimeni, pentru că a fost o acțiune spontană", a explicat inspectorul general. Singura măsură impusă a fost ca orele pierdute să fie recuperate.

     - Dan Ioan Popescu în tabăra conservatorilor? Președintele Dan Voiculescu nu are nimic împotrivă ca fostul ministru al Industriilor în guvernul Năstase să fie membru al PC, dar acest lucru trebuie agreat de întreaga conducere a partidului. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al PC Bogdan Ciucă a ținut să precizeze că Dan Ioan Popescu nu s-a înscris în PC și că atunci când acest lucru se va întâmpla "nu va fi nimic pe ascuns". Potrivit unor zvonuri vehiculate ieri pe culoarele Palatului Parlamentului fostul președinte al filialei PSD București Dan Ioan Popescu ar fi urmat să se înscrie în formațiunea politică a lui Dan Voiculescu, formațiune spre care se zvonea că intenționa să se îndrepte, după retragerea din funcțiile de președinte executiv al PSD și președinte al Camerei Deputaților, fostul șef al lui DIP, Adrian Năstase.
     - Din ce în ce mai mulți deputați sunt supărați pe ministrul Justiției Monica Macovei. Cel mai aprig este însă deputatul PSD Victor Ponta care a declarat, de la tribuna Parlamentului, că nu va mai vota nici o lege venită din partea Ministerului Justiției până când în fruntea ministerului nu va fi numit altcineva."De fiecare dată noi votăm cu responsabilitate legi mai bune sau mai puțin bune date de Ministerul Justiției, deși Monica Macovei critică în presă activitatea Parlamentului. Monica Macovei este o persoană foarte importantă, așa că își poate vota singură propriile legi" - a decretat micul Titulescu.
     - Daciana Sârbu vrea să salveze Roșia Montană. Tânăra și blonda deputată PSD, observator la Parlamentul European, intenționează să invite, cel mai probabil în luna iunie, câțiva europarlamentari în România pentru a evalua situația de la Roșia Montană la fața locului. Potrivit unui comunicat transmis de Daciana însăși, în cadrul grupului socialiștilor europeni s-a discutat despre problemele majore ale României, iar un deputat din Ungaria, care a avut o intervenție pe problematica de mediu, a atras atenția asupra situației incerte de la Roșia Montană. Europarlamentarul din Ungaria - zice Daciana - a ținut să atragă atenția că singurul demnitar român care s-a pronunțat în mod constant împotriva deschiderii exploatării aurifere de la Roșia Montană este nimeni alta decât Daciana Sârbu. Așa o fi, dar puțină modestie parcă nu strică!
     - Fotbalul a învins, aseară, teatrul. La București, conducerea Teatrului de Comedie a decis să nu mai programeze spectacolul "Doi tineri din Verona" de William Shakespeare, care ar fi trebuit să aibă loc concomitent cu meciul Middlesbrough - Steaua din semifinalele Cupei UEFA. În mod teoretic meciul a ținut cu sufletul la gură și ochii lipiți de televizor toți românii. Spectacolul lui Felix Alexa îi are în distribuție, printre alții, pe George Ivașcu, Doru Ana, Mihai Bendeac, Vlad Logigan, Delia Nartea și Andreea Samson. Oare sunt microbiști?

Xantipa

Topul miliardarilor ruși

     Cei mai bogați 100 de oameni din Rusia dețin active evaluate la 248 miliarde dolari, echivalent a 25% din PIB, cu 107 miliarde de dolari peste nivelul de anul trecut, potrivit unui clasament prezentat în ediția din Rusia a revistei Forbes, preluat de Reuters.
     Roman Abramovici, patronului clubului englez de fotbal Chelsea, se menține pe prima poziție a ierarhiei, cu o avere de 18,3 miliarde dolari, în creștere cu 3,6 miliarde dolari față de estimările din anul 2005.
     Locul doi este ocupat de Vagit Alekperov, directorul general al grupului petrolier Lukoil, a cărui avere s-a triplat în ultimul an, la 12,7 miliarde dolari.
     Principalul absent al clasamentului este Mihail Hordokovsky, fondatorul companiei Iukos, care a ocupat prima poziție în anul 2004 și locul 21 anul trecut, cu 2,1 miliarde dolari. Hordokovsky a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru fraude fiscale și este încarcerat într-o închisoare din Siberia.
     Cele mai tinere persoane prezente în clasament sunt Andrei Melnicenko și Serghei Popov, de 34 de ani, co-proprietari ai MDM, și Danil Khachaturov, directorul general al Rosgosstrak.
     Dintre nou-veniți, cel mai bogat este Alexander Frolov, cu 2,8 miliarde dolari, care deține un pachet de acțiuni la Evraz, principalul producător siderurgic din Rusia.
     "Fluxurile de bani de pe piața de capital, prețul ridicat al petrolului și majorarea atractivității sectorului bancar și de asigurări sunt principalii determinanți ai creșterii prosperităților membrilor clasamentului", a declarat Maxim Kașulinsky, editorul șef al Forbes Rusia.
     Majoritatea milionarilor ruși și-au dobândit averile în urma privatizărilor realizate după dezmembrarea URSS.
     Salariul mediu anual este de aproximativ 3.600 de dolari în Rusia, potrivit statisticilor oficiale.
     Guvernul rus previzionează că nivelul PIB va fi de 25.810 miliarde de ruble (939,9 miliarde dolari) anul acesta.
     Economia Rusiei prezintă, în continuare, disfuncționalități semnificative, iar economiștii afirmă că întreprinderile mici și mijlocii dețin o pondere mult mai scăzută în economie decât în cazul altor state în curs de dezvoltare.

Punctul pe Y (de Octavian Andronic)

Pe Hayssam l-a eliberat Parchetul!

     O situație fără precedent a intervenit deunăzi în justiția românească: un acuzat de terorism a fost eliberat, din motive de sănătate! Și nu oricum: ci la cererea procurorului!
     Omar Hayssam a fost, până în urmă cu un an, un prosper om de afaceri, care s-a bucurat de sprijinul unor personaje marcante din guvernele succesive de până în 2004. În timpul mandatului lui Năstase, în special, Hayssam a avut succes în achiziționarea spectaculoasă a câtorva obiective scoase la privatizare. A devenit chiar membru PSD, fiind și unul dintre sponsorii partidului în ultima campanie electorală. Nu e de mirare că a intrat în colimatorul noii puteri care și-a asmuțit organele de control pe urmele afacerilor sale. Aflat la înghesuială, Hayssam a recurs la o soluție pe cât de bezmetică, pe atât de lipsită de șanse de succes. Conform unor surse care nu au fost făcute încă publice (abia peste vreo 40 de ani vom afla) s-a ajuns la concluzia că Hayssam este cel care a pus la cale răpirea jurnaliștilor români în Irak, în scopul de a se erija în salvatorul lor. S-au vehiculat mai multe variante legate de cum ar fi trebuit să procedeze acesta, să plece personal în Irak și să negocieze cu răpitorii sau să dea el banii (circa 4 milioane de dolari), obținând în schimb recunoștința autorităților și iertarea de păcatele economice și politice. Cert este că în Irak lucrurile s-au complicat și au scăpat de sub control, Hayssam fiind arestat pe baza suspiciunii ce a fost făcută cunoscută publicului de către cancelaria prezidențială. Ceva mai târziu, după eliberarea jurnaliștilor, chiar președintele Băsescu a lansat un avertisment public la adresa medicilor care și-ar fi asumat riscul de a-i oferi lui Hayssam justificări medicale, după o rețetă care a funcționat cu succes.
     În această amenințare stă cheia întregului "caz Hayssam". Deși boala acestuia a fost și este reală - el fiind operat de cancer la colon - iar situația sa s-a înrăutățit încontinuu, instanța a refuzat cu obstinație să-l pună în libertate. Timorați, medicii n-au avut curajul să dea un verdict clar, iar judecătorii - asupra cărora s-au făcut presiuni constante - au ignorat evidența faptului că învinuitul era adus cu salvarea și cu perfuzii, nefiind în stare să se țină pe picioare, și l-a trimis înapoi în arest. Abia după ce o comisie internațională a reclamat această situație de rău tratament, s-a dat de undeva semnalul prin care însuși procurorul anchetator a cerut punerea în libertate.
     Nu am să mă pronunț asupra vinovăției lui Hayssam. E treaba parchetului să aducă dovezi clare și a completului de judecată să încadreze faptele. Vreau doar să spun că modul în care a fost gestionat acest caz ridică grave suspiciuni în legătură cu independența reală a justiției și cu bunul simț al slujitorilor săi. Ceea ce i s-a întâmplat lui Hayssam - condamnat deja de soartă - a fost un gest de cruzime și de indiferență față de viața unui om.

Ce rol îi revine lui Cristi Puiu
la Festivalul Filmului European?

Pentru a răspunde fie puteți intra pe forum fie ne puteți trimite un mail cu răspunsul dvs. aici

Copyright 2005 Cicero Group. Conceput de Andreipac. Întreținut de Dora Mitache, Monica Enășoiu și Gigi Grigorescu. Toate drepturile rezervate.