Editorial

     Priviţi ce se întâmplă cu "aplicarea" legilor proprietăţii. Aproape că nu trece zi lăsată de Dumnezeu să nu apară tot felul de anomalii, de încurcături. S-a ajuns la situaţii absurde când se revendică - şi astfel de demersuri au nu rareori câştig de cauză - porţiuni din aeroporturi, străzi întregi, munţi, cu tot ceea ce înseamnă ei pentru mediul înconjurător, nu numai în funcţie de deposedările operate după 1945 - aşa cum prevăd legile aferente - ci chiar din vremuri imemoriale, cele ale constituirii cnezatelor pe teritoriul de astăzi al României. Au apărut şi falsificatorii de acte, specialiştii în mânării imobiliare, intermediari dubioşi, profitorii de ocazie. În acelaşi timp, s-au înmulţit criticile (inclusiv din rândurile actualei coaliţii guvernamentale) la adresa aşa-numitului fond "Proprietatea".
     Prin toate aceste fapte din actualitatea nemijlocită se confirmă şi se reconfirmă valabilitatea rezervelor, observaţiilor, avertismentelor date de cei care au sesizat, încă din start, imperfecţiunea legilor cu pricina. Dar, la ce folos? Maşinăria a fost pusă în mişcare, iar acum este prea târziu pentru a se mai elimina erorile.
     În loc să se facă dreptate, să se clarifice situaţiile (unele extrem de încurcate, de complicate), asistăm neputincioşi şi intrigaţi la apariţia multor focare de conflict, de tensiuni. Este, din păcate, doar unul dintre cazurile care atestă caracterul nociv al ideologizării, al politizării conceptelor, proceselor şi fenomenelor sociale care vizează, în primul rând, Dreptul dar şi alte domenii care au propriile lor mecanisme de funcţionare, nu în ultimul rând, economia. Principiul restituirii în natură şi, doar în subsidiar al despăgubirilor (şi acestea într-o manieră cel puţin nerealistă dacă avem în vedere resursele), face ravagii în momentul în care se încearcă punerea în practică, în pea multe cazuri. Ceea ce provoacă o îngrijorare legitimă.
     Acum, la ordinea zilei se află dezbaterea unei alte măsuri legislative marcate de o ideologizare excesivă, cea referitoare la lustraţie. Am fost - mulţi dintre noi - de-a dreptul uluiţi când una dintre persoanele iniţiatoare ale propunerii legislative a declarat, cu o seninătate dezarmantă, că textul votat la Senat conţine prevederi... neconstituţionale. Păi, cum devine treaba? Când s-a aflat că există astfel de prevederi şi de ce, în asemenea circumstanţe, mai afirmă, cu aceeaşi seninătate, că este vorba despre o victorie uriaşă? Victorie asupra cui? Asupra Constituţiei, a statului de drept, a drepturilor elementare ale omului?
     Treptat, se aud tot mai multe voci care semnalează aberaţiile legislative ale respectivului proiect de act normativ. Până şi premierul Tăriceanu a "descoperit" excese. În calitatea sa nu numai de şef al Guvernului, ci şi de preşedinte al partidului care a "moşit", prin unii dintre parlamentarii lui textul "excesiv" nu avea oare datoria elementară să intervină înainte de a se comite erorile sesizate de domnia sa.
     S-au adunat, până acum, extrem de multe observaţii pertinente care se constituie într-un semnal puternic de alarmă: aşa cum doresc unii să fie finalizat proiectul legii lustraţiei, se prefigurează apariţia şi amplificarea unor tensiuni sociale greu de controlat şi de stins.
     Aici nu este vorba despre prescrierea unor fapte penale, de închiderea "porţilor" pentru sancţionarea celor care au comis crime în perioada regimului dictatorial comunist, ci despre condamnări în bloc, nediferenţiate, despre o vendetă în adevăratul înţeles al cuvântului în numele unor considerente ideologice, valabile până la un punct, însă vorba primului-ministru, excesive din foarte multe unghiuri de vedere.
     Desconsiderarea observaţiilor şi propunerilor raţionale formulate în consens cu valorile promovate de lumea liberă şi civilizată a avut de prea multe ori efecte dintre cele mai grave pentru a nu ne impune o atitudine prudentă, responsabilă, mai ales că la mijloc se află destine umane.
     Şi apoi, ce autoritate morală au cei care ascunzându-şi propriul trecut pozează, acum, în mari luptători anticomunişti? În ultima vreme, au fost publicate suficiente mărturii care atestă, fără putinţă de tăgadă, că prin poza ostentativă se încearcă rescrierea propriilor biografii. Aşa că, să se dea drumul la dosare, fără nici un fel de restricţii şi, după aceea, să vedem cum stă treaba şi cu lustraţia! Dacă, în condiţiile limitative din prezent, apar atâtea dezvăluiri de senzaţie, nu este dificil de imaginat ce se va întâmpla când se va declanşa dosariada totală. Şi atunci, să vezi ce înseamnă proverbul cu "mintea de pe urmă".