Prima pagină format PDF | Forum | Editorial | Arhiva | Redacția | Angajări | Contactați-ne | Oferta publicitate

spacer1.jpg (1537 bytes)

Prima pagină
Calendar
AZI e ziua ta
ANDO
AZI în cifre
Viața de lângă noi
Externe
Sport
Demnitarul de serviciu
Jurnal - Carol al II-lea
Bucureștii de altă dat`
Finanțe/Bănci
Starea economiei
Coșul zilnic
Eveniment
Actualitate
Justiție
Utile
Dacă aveți timp
Fără drepturi de autor
Telecomanda
Vă dorim o zi bună
Pavel
Întrebarea de azi


 

"Persona", confesiunile Principelui Radu

     Un volum de confesiuni semnat de Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, intitulat "Persona", a fost lansat, ieri, la Palatul Elisabeta, în prezența Regelui Mihai, Reginei Ana și Principesei Margareta, relatează Mediafax.
     "Găsesc că aceste confesiuni sunt o datorie, pe care o am pentru că mare parte din lucrurile scrise în carte s-au petrecut în străinătate, iar publicul cititor și, în general, opinia publică le poate astfel afla", a spus autorul. "Volumul nu este al unui scriitor. Am făcut o relatare, pe care am simțit-o drept o obligație. Tot ce voi mai scrie va sta sub aceeași incidență, a unui simț al responsabilității", a adăugat el.
vTocmai pentru că "Persona" nu este opera unui scriitor, Principele Radu a ales să își lanseze cartea acasă, nu într-o librărie sau alt spațiu consacrat pentru asemenea evenimente.
     În sala de recepții de la Palatul Elisabeta s-au strâns, prin urmare, peste 50 de persoane, din domenii foarte diferite: avocați, istorici, actori, oameni politici și de afaceri, membri ai unor organizații neguvernamentale, militari.
     "Aceasta este și esența regalității în România", a comentat Principele Radu, "un fel de instituție greu de așezat într-un nomenclator de meserii, care își întărește prezența zi de zi, atât pentru clarificarea trecutului, cât și pentru netezirea viitorului".
     Nu este pentru prima dată când Principele Radu publică un volum. Cel dintâi, încredințat Editurii Unitext a Uniunii Teatrale, nu a beneficiat însă de o distribuție adevărată în librării. Un alt volum, apărut la Nemira, a avut o soartă asemănătoare, puțină lume citindu-l. "Atunci, la inițiativa Danei Moroiu, director editorial la Editura Nemira, mi-am propus ca noul volum să cuprindă tot ceea ce altădată a rămas în afara conștiinței publice", a explicat autorul.
     Eseurile din prima jumătate a cărții, ce datează de după 1982, sunt legate de "condiția artistului, de turnul de fildeș al creatorilor de artă în deceniul al optulea", în care a profesat autorul.
     Înainte de a intra în familia regală, prin căsătoria cu Principesa Margareta, el a lucrat în teatru, film și televiziune, atât în țară, cât și în Franța, Belgia, Elveția, Luxemburg, SUA, Israel, Macedonia și Camerun. A fost asistent universitar la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică și a realizat, în 1993, primul proiect de terapie prin artă pentru orfanii din România.
     Partea a doua a cărții reflectă perioada de după 1996, cu schimbările care au intervenit în destinul membrilor familiei regale datorită deciziilor politice: de la oaspeți ai hotelurilor din București în timpul vizitelor în oraș, la locatari ai Palatului Elisabeta.
     Scriitorul Michel Camus rezumă în prefață calitățile volumului: " este o lucrare scrisă într-un limbaj al sufletului, nu într-unul cerebral, pur conceptual. Este vie pentru că se fondează pe o experiență trăită intens, pe o cercetare a adevărului care luminează viața și arta. Capitolele povestesc evenimente și întâlniri în timp și spațiu pentru a le da sens; ele se relevă atât ca momente de descoperire, cât și de autotransformare pe calea autocunoașterii".
     Copertele reproduc fotografii ale Principelui Radu și ale Principesei Margareta, împreună. "Demersurile pe care le facem noi sunt un fel de două fețe ale aceleiași monede", a explicat autorul. "Principesa Margareta este, în mod firesc, în centrul acestor confesiuni".

Ministrul Muncii păcătuiește mințind pensionarii

     În intenția de a-i convinge pe pensionari că solicitările adresate Guvernului nu le-ar aduce niciun câștig, ministrul Gheorge Barbu păcătuiește din plin prin eludarea întregului adevăr, declară deputatul PSD Elena Dumitru. Este adevărat - spune fostul ministru în Cabinetul Năstase - că unele pensii au fost majorate cu aproape zece la sută, la începutul anului 2006, dar nu este adevărat că au fost majorate toate pensiile.
     Mai exact, peste 1.300.000 de pensii nu au mai beneficiat de nici o majorare de la începutul anului 2005, iar alte 500.000 au primit o majorare medie mai mică de patru la sută, la începutul acestui an. Deci, două milioane de pensionari fie nu au beneficiat de nici o majorare a pensiilor, fie au fost miluiți cu majorări microscopice, mult mai mici decât rata inflației. Aceasta este motivul pentru care pensionarii reclamă reintroducerea mecanismului obligatoriu de indexare a tuturor pensiilor, cel puțin cu rata inflației, urmând ca alte majorări să fie introduse ca urmare a dreptului pensionarilor de a beneficia, "fie și parțial, de creșterea economică anuală".
     Discursul domnului ministru Barbu este doar o stângace tentativă de manipulare a pensionarilor. Este cazul ca Guvernul să dea dovadă de minimă responsabilitate și să-și reconsidere propriile hotărâri, antisociale, asigurând majorarea egală a tuturor pensiilor și o creștere semnificativă a punctului de pensie, aflat, acum, la hotarul fărădelegii, consideră Dumitru. (Prompt Media)

Baze antirachetă ar putea fi
amplasate în România

     Ministrul Apărării, Teodor Atanasiu, a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că nu exclude posibilitatea amplasării unei baze în cadrul scutului antirachetă american.
     "Noi suntem țară de graniță pentru NATO și vom fi și pentru UE, începând din 2007. Este foarte important să avem toate elementele de supraveghere necesare pentru apărarea colectivă, europeană și euroatlantică, și astfel de proiecte sunt luate în calcul", a spus Atanasiu.
     "Am făcut oferte și altor armate, nu numai armatei americane, pentru a utiliza facilități militare din România", a mai dezvăluit Atanasiu, fără a preciza despre ce state e vorba.
     Este pentru prima oară când oficialii români admit posibilitatea instalării unei baze în cadrul scutului antirachetă.
     Însuși ministrul Atanasiu afirma, la 27 decembrie 2005, într-un răspuns scris la o interpelare parlamentară că "partenerul american nu a propus discutarea sau negocierea unui proiect de tratat având drept obiect instalarea de baze în cadrul scutului antirachetă, iar delegația română nu a solicitat aprobarea consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru negocierea unui asemenea document".
     Publicația franceză Le Figaro anunța încă din 7 decembrie 2005, citând "surse sigure" că Guvernul român a început deja discuții cu partea americană în această privință. În articolul respectiv se aprecia că Statele Unite ar putea alege România pentru instalarea unei baze în cadrul scutului antirachetă, întrucât Bucureștiul ar fi dispus să facă mai multe concesii decât Polonia, țară cu care Washingtonul negociază pe această temă.

Acum 65 de ani - 13 aprilie 1941

Din "Însemnările zilnice"
ale regelui Carol al II-lea*

     Paști! Cristos a înviat!
     Culcat târziu, ne-am sculat tot așa. Urdăreanu, care are nevoie de mult somn, nu s-a arătat decât la ora cinei. Ca vreme, este o adevărată zi de sărbătoare. Ziua s-a petrecut liniștită, în casă, fără nici un eveniment.
     Nici ziua aceasta de Paști nu a fost respectată de nemți și luptele crâncene din regiunea Florinei urmează fără încetare. Pentru moment, greco-britanicii par a rezista presiunei germane. Mai grav este, ca consecințe, pierderea Cirenaicei și atacul Axei asupra Egiptului. Aci, cu orice preț, trebuie să reziste englejii, căci este în joc Canalul de Suez. Simovic a declarat că înțelegerea cu U.R.S.S. are un tâlc mai adânc decât acela ce se vede prin publicarea ei, iar Matsuoka, urmându-și perigrinațiunile prin Europa, a iscălit, la Moscova, un pact și a aranjat litigiile teritoriale din Manciuria și Manchukiko. Toată lumea are ochii ațintiți asupra atitudinei Sovietelor, care nu par a fi deloc mulțumite de pătrunderea germană în Balcani. Unii, optimiști, cred chiar că, în curând, vor mișca, ceea ce mie nu-mi vine a crede. În tot cazul, se joacă acolo o carte importantă, la care, fatalmente, va trebui să participe și Turcia, care ne ține într-o rezervă uimitoare, cu toate vizitile lui Eden și Sir John Dill. Este ceva misterios dedesubt, care trebuie să aibe o legătură cu atitudinea U.R.S.S.

* Editura Scripta, 2003

Orașul care a dispărut (XI)

      Ei au fost însă numai "mâna care se supune intelectului", dar unui intelect profund anti-intelectual reprezentat de un întreg aparat ideologico-organizator de represiune, produs al unui partid unic care dorea a se confunda cu statul și care se autoreprezenta prin imaginea pseudo-carismatică a chintesenței personalității colective, șefului suprem.
      Cu scopul nemărturisit, dar facilmente descifrabil, de anulare irevocabilă a oricărei forme de memorie arhitecturală, experimentul urbanistico-arhitectonic al așa-zisei "epoci de aur - Ceaușescu" a creat grație artei de a construi un instrument eficace de propagandă a puterii, care, în loc de a da aspirațiilor formale și necesităților sociale specifice "haine" contemporane, a oferit o uniformă în afara modei, produsă de pseudo-estetica puterii totalitare absolute, care a corupt în mod absolut.
      Imaginea a ceea ce trebuia să devină noul centru politico-administrativ al României socialiste în varianta Ceaușescu este imaginea unei opere care cu profundă eficacitate perversă ascunde un agramatism veritabil, realizând, cum spunea profesorul Jacques Gubler la Seminarul de la Vicenza dedicat totalitarismelor anilor '30, copulațiunea dintre complexele de inferioritate ale puterii semianalfabete și ersatzul unei ideologii neoclasice.
      Bruno Zevi spunea, și cred că greșea, că "cine vorbește azi de neoclasic își murdărește mâinile". Se poate afirma că arhitectura "Epocii de aur" a fost un experiment neo-clasic, sau mai bine spus un amestec bizar de kitsch neoclasicizant. Sperăm cu ingenuitate că fapte precum cele suferite de către orașul București, o dată cunoscute nu se vor mai repeta.
      Pentru încheierea acestui capitol patetic al istoriei arhitecturii contemporane românești, poate fi utilă rememorarea cuvintelor lui Karl Jaspers: "Ceea ce s-a întâmplat constituie un avertisment. A uita înseamnă a deveni culpabil. Trebuie constant să ne reamintim", sau ale istoricului român Nicolae Iorga: "Cine uită nu merită". (Prof. dr. arh. Sorin VASILESCU - "Magazin istoric", 9 mai-9 iunie 1999)

Copyright 2005 Cicero Group. Conceput de Andreipac. Întreținut de Dora Mitache, Monica Enășoiu și Gigi Grigorescu. Toate drepturile rezervate.