Editorial

     Toţi cei care recurg la sentinţe, ca în cazul votului de marţi (trei ceasuri rele?) din Camera Deputaţilor, sunt atât de siguri pe ei încât ai impresia că deţin adevărul absolut. E drept, atât dezbaterile cât şi rezultatul votului sunt de natură a ne pune pe gânduri, chiar de a ne revizui unele păreri. Nu se poate nega că o situaţie inedită de o asemenea importanţă generează şi pasiuni, emoţiile tinzând să înlocuiască judecata lucidă, obiectivă. Dar, s-a ajuns şi la formule de-a dreptul aberante. Unul dintre comentatori decretează, nici mai mult nici mai puţin, că "regimul parlamentar s-a prăbuşit". Să fim serioşi!
     Treburile sunt destul de complicate. Cine a urmărit luările de cuvânt ale deputaţilor din întregul spectru politic, atât în privinţa manierei de vot cât şi în legătură cu obiectul votului, îşi dă seama că există deputaţi specializaţi în domeniul dreptului la un nivel înalt şi, deopotrivă, competenţi în politică. Nu avem nici un motiv să nu-i apreciem, indiferent din ce "tabără" fac parte.
     Este suficient să ne reamintim că, pe acelaşi text din Codul de procedură penală, s-au făcut comentarii din care rezultau concluzii diferite. În faţa unor demonstraţii impecabile de logică, a unor exemple de remarcabil profesionalism nu se poate - dacă eşti un om rezonabil - să nu-ţi pui unele întrebări în legătură cu valabilitatea propriei opinii, formate - de regulă - sub imperiul emoţiei. Oare n-o fi... viceversa? Oare nu este mai bine să se respecte scrupulos legea în spiritul şi litera ei, chiar dacă impresia generală, curentul dominant de opinie se află cu semn schimbat?
     Diversitatea de opinii manifestată în Camera Deputaţilor este un semn cât se poate de încurajator. Polemicile, confruntările (desfăşurate, de data aceasta într-un limbaj civilizat, în care au prevalat argumentele şi contraargumentele) au confirmat un adevăr pe care mulţi concetăţeni au refuzat, până acum, să-l accepte: pentru clarificarea unor treburi care implică expertize, abordări profesioniste trebuie să se pronunţe... profesioniştii. Nu îl pui pe un medic să contruiască locuinţe şi pe un inginer să practice chirurgia decât cu imensul risc de a se prăbuşi casa şi de a sucomba pacientul.
     Avem suficiente motive pentru a considera că votul de marţi este de natură a eroda şi mai mult încrederea populaţiei în Parlament? Aparent, răspunsul este DA! Spun "aparent" pentru că, din momentul în care lucrurile încep să fie analizate, pe fond, în lumina valorilor, principiilor şi regulilor statului de drept, impresiile încep să se schimbe. Totul este să existe un minimum de voinţă pentru a considera că poţi să n-ai dreptate, că te-ai înşelat, că te-ai pripit. Cine nu este vizitat - măcar din când în când - de chinul îndoielii n-are nici o şansă de a se ridica la un nivel acceptabil de înţelegere a lumii în care trăim.
     Să presupunem că votul a reprezentat cea mai periculoasă expresie a neînţelegerii de către deputaţi a menirii lor, că prin prestaţia de marţi au contribuit la o şi mai puternică erodare a imaginii parlamentarismului dâmboviţean. Este - ca să zicem aşa - doar o ipoteză de lucru. Ce ar fi de făcut într-o asemenea împrejurare? Comentatorul din care am citat strigă: "Democraţia e în pericol!", iar remediul constă - în ce credeţi? - în ocolirea Parlamentului prin acordarea de puteri sporite, aproape dictatoriale preşedintelui Băsescu. Iată până unde poate să ajungă delirul: "Destul cu joaca de-a lumea corectă, politicoasă şi legală - domnilor parlamentari! În junglă nu te joci de-a amiciţia cu fiarele. Ruptura s-a produs. Avem în faţă două soluţii: ori viaţa pe moşia oligarhiei - cu ce mai pică de la chefuri şi ce se mai dă la televizor - ori viaţa pe mâna lui Băsescu - cu încrederea că acest om nu este o glumă, ci singura propunere realistă a istoriei recente".
     S-ar cuveni să fim recunoscători deputaţilor care - prin dezbaterea şi votul de marţi - au făcut posibilă ieşirea la rampă a unor indivizi de genul comentatorului citat. Acum ştim ceva mai multe şi mai bine despre alternativa la regimul parlamentar (cel mai bun regim pe care l-a dat omenirea până în prezent, ceea ce nu înseamnă că este perfect) pe care o pregătesc adepţii autoritarismului (ca să nu spunem ai dictaturii). Şi toate acestea se petrec sub ochii noştri, în anul de graţie 2006, premergător (sperăm) primirii României în Uniunea Europeană, una dintre cele mai strălucite victorii ale democraţiei împotriva dictaturilor de cele mai diverse "nuanţe". Oricât de supăraţi ar fi unii dintre noi pe parlamentari, nu putem să nu vedem unde ne-ar putea duce absenţa forului care reprezintă cel mai puternic garant al democraţiei, al statului de drept.