| Liga Campionilor, optimi de finală, manșa tur |
Barça a învins Chelsea,
deși a fost condusă |

Eto'o (dreapta) a marcat golul victoriei Barcelonei cu zece minute înainte de final
|
Chelsea, liderul campionatului englez, a suferit prima
înfrângere pe teren propriu în ultimii doi ani, mai precis de când este antrenată de
portughezul Jose Mourinho.
"Meciul meciurilor" din optimile de finală ale Ligii
Campionilor s-a consumat la Londra, pe "orezăria" care poartă numele de
Stamford Bridge. Oficialii lui Chelsea, în frunte cu arogantul antrenor Jose Mourinho,
și-au bătut joc de fotbal. Ei au refuzat să înlocuiască suprafața de joc pentru a nu
da o șansă în plus celor de la Barcelona, echipă ce are un excelent joc de pasă. Mai
mult chiar, cu o zi înainte de meci, deși ploua torențial, îngrijitorii au pornit
aspersoarele la 7 dimineața și le-au oprit după aproximativ opt ore, după care le-au
conunicat catalanilor că nu se pot pregăti pe terenul oficial.
Răzbunarea pentru toate acestea și pentru ceea ce s-a
întâmplat anul trecut (când Chelsea s-a calificat printr-un gol marcat după un fault
la portar) a venit în timpul celor 90 de minute. Elevii lui Frank Rijkaard au avut o
posesie a balonului de peste 60 la sută și au reușit să revină după ce gazdele au
deschis scorul în urma autogolului lui Mottha (59). De menționat că Chelsea a jucat din
minutul 37 în inferioritate, pentru că Del Horno a fost eliminat pentru un fault foarte
dur la Messi. Reușitele Barcelonei au aparținut lui Terry (72, autogol) și Eto'o (80).
Tehnicianul Barcelonei, Frank Rijkaard, a declarat că golul lui
Chelsea a ajutat echipa lui, deoarece, ulterior, jucătorii catalani au reacționat
pozitiv. El a calificat victoria drept "un prim pas foarte important. Avem avantaj,
dar trebuie să continuăm munca și să învingem și acasă. Încă nu putem să fim
liniștiți, pentru că Chelsea a câștigat multe partide și are o mentalitate
bună". Frank Rijkaard a precizat că partida cu Chelsea a fost una specială,
"tratată cu multă tensiune de presă. Ne-am creat ocazii și am învins, deși nu a
fost cel mai bun meci al nostru", a adăugat el.
Celelalte meciuri s-au încheiat cu următoarele rezultate:
Werder Bremen - Juventus 3-2 (marcatori Schulz 39, Borowski 87 și Micoud 90+2 / Nedved
73, Trezeguet 83; Mutu nu a jucat la oaspeți din cauza unei întinderi), Glasgow Rangers
- Villarreal 2-2 (Lovenkrands 22, Pena 81-a / Riquelme 7, Forlan 34) și Ajax - Inter
Milano 2-2 (Huntelaar 16, Rosales 20 / Stankovici 49, Cruz 86). Retururile au loc pe 7
martie, cu excepția partidei Inter - Ajax, programată pe 14 martie. |
|
"Naționalul" și
Giuleștiul au fost arhipline |
|
Steaua și Rapid, cele două reprezentate ale României în 16-imile de finală ale Cupei
UEFA, au susținut, aseară, meciurile retur, împotriva lui Heerenveen, respectiv Hertha
Berlin. Ambele aveau prima șansă la calificare, după victoriile din tur, de pe
terenurile adversarelor, cu 3-1 și 1-0. Olandezii au venit cu echipa a doua la
București, convinși că nu mai au nici o șansă de calificare, iar fanii germani au
fost sfătuiți de presa de la ei din țară să vină, totuși, la București, deoarece
berea este mai ieftină decât la ei acasă. |
| Surprize în turneul de hochei al JO |
Patru echipe europene au
ajuns în semifinale |
Rusia, Cehia, Finlanda și Sudia sunt cele patru echipe ce se vor lupta pentru medaliile
turneului de hochei pe gheață de la Jocurile Olimpice de la Torino. Rusia a trecut de
campioana olimpică din 2002, Canada, cu 2-0, golurile fiind marcate de Ovecikin și
Kovalev. Este a treia înfrângere consecutivă cu același scor pentru naționala
"frunzei de arțar". Cehia a trecut cu 3-1 de Slovacia, grație reușitelor lui
Rucinsky, Hejduk și Straka. Golul de onoare a fost semnat de Gaborik.
Altă surpriză a produs-o Finlanda, care a eliminat, cu 4-3,
cealaltă formație nord-americană prezentă în sferturi, Statele Unite (echipă
medaliată cu argint la JO de acum patru ani). Europenii s-au impus în primele două
reprize cu 2-1 (goluri Peltonen, Salo, Jokinen - 2, respectiv Knuble și Schneider), iar
în utlima parte a meciului au redus motoarele, permițând adversarilor să se apropie la
un gol (a punctat Gionta). Suedia a obținut cea mai clară victorie, 6-2 cu Elveția.
Golurile au fost marcate de Sedin, Modin, Zetterberg, Sundin (2), Pahlsson, respectiv
Streit și Lemm.
Semifinalele au loc azi după programul: Suedia-Cehia și
Finlanda-Rusia. |
|
Virusul H5N1 pune în pericol
CM de fotbal |
Personalități politice și științifice din Germania au sugerat, marți, că o
eventuală propagare a virusului H5N1 al gripei aviare în această țară ar putea
conduce la anularea Cupei Mondiale de fotbal, programată în perioada 9 iunie - 9 iulie,
în 12 orașe din Germania.
Președintele Comisiei Agriculturii din cadrul Bundestag (Camera
Inferioară a Parlamentului german), Barbel Hohn, a luat poziție față de agravarea
situației din cauza virusului gripei aviare. După cum se știe, Germania va găzdui
Campionatul Mondial de fotbal, în perioada 9 iulie și 9 iunie. "Să presupunem că
virusul este acolo și că tot atunci se desfășoară o manifestare sportivă de
proporții. În acest caz, aș accepta să spunem . Ar fi mai multă o măsură de
prudență decât una curajoasă", a declarat el. Douăsprezece orașe vor găzdui
meciuri din cadrul CM-2006 și peste 3 milioane de vizitatori sunt așteptați la
eveniment, pe care Germania îl pregătește din 2000.
De aceeași părere este și un responsabil al Organizației
Mondiale a Sănătății, Klaus Stohr, a apreciat că în situația în care vor fi
descoperite cazuri de transmitere a virusului de la om la om, "trebuie să se
reflecteze bine la ceea ce trebuie făcut". Virusul H5N1 s-a răspândit la păsări
din Coreea, trecând prin China, ajungând, în sud, în Indonezia, apoi către vest -
prin Turcia - până în Europa Occidentală și pe continentul african. A ucis sau a
determinat sacrificarea a peste 200 de milioane de păsări din 32 de state și din Hong
Kong. Deși încă nu infectează cu ușurință oamenii, a îmbolnăvit 170 de persoane
și a ucis 92, conform ultimelor statistici furnizate de Organizația Mondială a
Sănătății. Numărul total al păsărilor sălbatice moarte în Germania, purtătoare
ale virusului H5N1, a ajuns la 103 după descoperirea altor 22 de cazuri pe Insula Ruegen
din Marea Baltică, a anunțat Institutul pentru Sănătate Veterinară din Riems. Cu
excepția a două cazuri, toate păsările sălbatice purtătoare ale virusului au fost
descoperite pe Insula Ruegen, unde a fost decretată starea de calamitate.
În schimb, Comitetul de organizare a competiției nu a dorit să
comenteze declarațiile, dar refuză să ia în calcul varianta anulării întrecerii.
Explicația este simplă: Campionatul Mondial ar putea aduce venituri de până la 3
miliarde de euro pentru economie, conform săptămânalului Der Spiegel, care citează un
document al Ministerului german al Economiei. Ministrul Economiei, Michael Glos, a
apreciat, în plus, că Germania va mai câștiga 500 milioane euro din veniturile din
publicitate din următorii doi ani. De asemenea, în acest an vor fi create între 40.000
și 60.000 de noi locuri de muncă. Coincidență sau nu, Guvernul vrea să suplimenteze
cu 2,5 miliarde de euro fondurile alocate pentru un program de investiții ce va dura
până în 2009, la care se adaugă 27,5 miliarde de euro în transporturi și cercetare. |
|
Ilie
Dumitrescu îi driblează a doua oară pe greci |
Clubul Kallithea a denunțat, într-un comunicat dat publicității miercuri,
"comportamentul neprofesionist și indecent" al tehnicianului Ilie Dumitrescu,
care a semnat un contract pe un an și jumătate cu gruparea PAOK Salonic.
"Vrem să denunțăm comportamentul neprofesionist și
indecent al lui Ilie Dumitrescu față de echipa noastră. A ales perioada cea mai
critică a sezonului pentru a periclita viitorul echipei și a părăsi clubul", se
arată în comunicatul clubului grec.
Kallithea a solicitat forurilor fotbalistice elene să ia măsuri
în acest caz. Echipa se află pe locul 15, penultimul din campionat, iar Dumitrescu a
demisionat cu doar câteva ore înainte ca PAOK Salonic (locul 6 în campionat, cu 30 p)
să anunțe numirea sa în funcția de antrenor principal, în locul lui Giorgios
Kostikos. "Ne-am înțeles cu Ilie Dumitrescu, care va prelua funcția de antrenor
principal", a precizat clubul PAOK, aflat pe locul 6 în campionatul elen, cu 54 de
puncte. Președintele echipei din Salonic, Yiannis Goumenos, a precizat că românul a
semnat un contract pe 18 luni, fără să dea detaliile financiare ale înțelegerii.
Tehnicianul român va debuta pe banca tehnică la meciul cu liderul Olimpiakos Pireu,
programat duminică, la Salonic.
Românul a preluat conducerea tehnică a celor de la Kallithea
în octombrie 2005, după ce a demisionat de la Akratitos, în urma unor neînțelegeri cu
oficialii clubului. El a mai antrenat în Grecia echipele AEK Atena și Aigaleo. În 2004,
Ilie Dumitrescu a mai fost acuzat de lipsă de profesionalism, după ce gruparea cipriotă
Apollon Limassol a anunțat că tehnicianul român a încălcat contractul dintre cele
două părți, ca urmare a deciziei de a semna cu AEK Atena. Dumitrescu a plecat la AEK la
începutul anului 2004, deși mai avea șase luni de contract cu Apollon Limassol. |
Pagină realizată de Gigi Grigorescu
gigi.grigorescu@azi.ro |
|