Editorial

     Câteva televiziuni specializate în ştiri s-au întrecut pe ele însele în memorabila zi de miercuri, 22 februarie 2006, când au transmis în direct, aproape integral, şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor consacrată Ordonanţei de urgenţă referitoare la transformarea PNA în DNA şi cererii Parchetului de efectuare a percheziţiei la două locuinţe ale lui Adrian Năstase. Este, probabil, pentru prima dată când s-a transmis în direct o şedinţă a unei comisii parlamentare. Fie şi numai acest fapt şi tot este de salutat, întrucât multă lume habar n-avea cum se desfăşoară reuniuni într-un asemenea cadru, iar orice incursiune în spaţiul parlamentar inaccesibil, de regulă, marelui public - este de natură a conecta populaţia la realităţile vieţii politice într-o manieră dintre cele mai utile.
     Pentru cine cunoaşte cât de cât "intimităţile" legislativului, a fost clar că participanţii la această şedinţă au avut (sau au încercat să aibă) un comportament special, dată fiind prezenţa camerelor de luat vederi şi, în consecinţă, cei mai mulţi au încercat să-şi pună în valoare şi calităţile actoriceşti. A lipsit, pe alocuri, naturaleţea care caracterizează obişnuitele reuniuni de acest fel, ascunse de ochii lumii. Dar, una peste alta, cine a dorit să înţeleagă ce înseamnă activitatea unei comisii parlamentare a avut de profitat din plin.
     Cu toate că pentru nespecialişti sunt plictisitoare şi mai greu digerabile, procedurile parlamentare şi-au dezvăluit, sub cele mai diverse unghiuri, virtuţile lor incontestabile. Respectarea prevederilor regulamentare a fost şi este o condiţie esenţială pentru imprimarea unui spirit cu adevărat democratic până şi confruntărilor acerbe. Exprimarea liberă a punctelor de vedere nu înseamnă haos, brambureală, absenţa oricărei rigori, abandonarea comportamentului civilizat. Politeţea nu este incompatibilă cu lupta politică dură, la scenă deschisă.
     Deşi majoritatea covârşitoare a membrilor comisiei este formată din jurişti, ei n-au cedat - de data aceasta - tentaţiei de a se pronunţa într-un limbaj păsăresc şi au ţinut seama că, de fapt, se adresau telespectatorilor cu cele mai diferite grade de pregătire. Astfel, chestiunile procedurale şi, mai ales, interpretarea textelor constituţionale, ale unor legi şi ale regulamentelor parlamentare au fost prezentate într-o formă accesibilă, ceea ce a permis să se înţeleagă că nu este vorba despre "chichiţe avocăţeşti", ci despre rigoare şi responsabilitate, strict necesare pentru apărarea şi promovarea autenticelor valori, principii şi reguli ale statului de drept. Fondul nu poate fi slujit de forme inadecvate.
     Întreaga desfăşurare a şedinţei a reprezentat - dacă ne putem exprima astfel - o radiografie a competenţei parlamentarilor membri ai comisiei. Au fost câteva prestaţii lamentabile, exemple aproape groteşti de inadecvare, dovedindu-se astfel că este imposibil să se ascundă - în faţa camerelor de luat vederi - agramatismele şi deficitul de logică. Asemenea exemple au fost oferite în special de deputaţii din arcul majoritar, iar acest fapt nu a scăpat atenţiei telespectatorilor de bună credinţă. În schimb, mai multe intervenţii ale parlamentarilor din Opoziţie au fost - nu credem că exagerăm - strălucite. S-a vădit legătura nemijlocită dintre dreptatea cauzei şi forţa argumentelor care o slujesc. Poate şi din acest motiv deputaţi-jurişti de marcă din zona Puterii au evitat elegant să vorbească; ştiau că este penibil să aperi cauze nedrepte.
     Merită, categoric, să se discute şi despre două prestaţii speciale, cele ale ministrului Justiţiei şi ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, ultimul implicat în toată tevatura provocată de cererea DNA pentru percheziţii. Ambii demnitari s-au aflat într-o situaţie dificilă. A fost inspirată decizia preşedintelui comisiei de a le da cuvântul ori de câte ori au dorit. Astfel, telespectatorii şi-au dat seama mult mai bine cu cine au de-a face. Diferenţa de potenţial intelectual în favoarea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi-a spus cuvântul, chiar dacă anumite aspecte de fond continuă să rămână neclarificate. Argumentele şi contraargumentele au permis să se contureze importanţa cardinală a efortului parlamentar pentru adoptarea unor legi cât mai bune şi pentru interpretarea lor corectă. Desele apeluri la Constituţia României au fost cât se poate de potrivite în situaţia dată. Mai ales atunci când ni se demonstrează valabilitatea prevederii potrivit căreia "nimeni nu este mai presus de lege".