Conferința de presă de marți a fostului președinte al PNL, Vleriu Stoica, a readus în
atenție, în această perioadă tensionată din viața politică a țării, unele dinte
preocupările mai vechi privind coagularea partidelor după criterii doctrinare. Acest
demers intervine după tentativele fostului PNȚCD de a aduna în jurul lui forțele care
se consideră adepte ale doctrinei (doctrinelor?) creștin-democrate. Mult mai timid, se
aud voci care pledează pentru formarea unei stângi unite, alternativă reală la actuala
putere de dreapta, dar - oricum - asemenea preocupări există și merită să fie
semnalate.
Este limpede (sau, mai bine zis, tot mai limpede) că se
încearcă stucturarea scenei politice dâmbovițene după chipul și asemănarea
principalelr curente doctrinare din Uniunea Europeană. Motivația este corectă, numai
că eludarea completă sau numai parțială a elementelor care țin de
"specificul" nostru nu poate să ducă decât la reeditarea unor forme fără
fond. Orice operațiune care pornește de sus în jos, fără acumularea de condiții
minimale pentru o percepție de masă a necesității (sau măcar a oportunității - s-o
spunem pe cea dreaptă) unor structuri doctrinare de model european, nu are șanse de
izbândă. Or, chiar și la nivelul liderilor, veleitățile, idiosincraziile, alți
factori care alimentează dezbinarea reprezintă piedici deloc neglijabile în
încercările de a se "face ordine" pe eșicherul politic românesc.
Una dintre particularitățile procesului de care ne ocupăm
(dacă nu este, totuși, prea mult să considerăm că avem de-a face cu un proces)
vizează nu atât unirea anumitor forțe, în principiu compatibile, pe principiile
promovării unei anumite doctrine, ci identitificarea unui dușman care să provoace
suficiente temeri, o cât mai puternică repulsie și, astfel, să se considere că,
pentru înfrângerea acestuia (a dușmanului), merită să se formeze tot felul de
combinații politice viabile, cu priză la electorat, mai mult sau mai puțin legitime din
acest punct de vedere doctrinar.
Cu toate că se află la Putere, coaliția actuală,
autointitulată de dreapta sau de centru-dreapta, continuă să considere că principalul
ei obiectiv (care, eventual, ar putea coagula forțele ce se pretind că sunt de aceeași
culoare doctrinată) este reducerea PSD la rolul de partid minor. Ba mai mult, apreciază
că o coaliție a forțelor de stânga sau de centru-stânga reprezintă pentru ele un
pericol major (ca să nu spunem mortal). Este posibil ca, într-o anumită privință, să
aibă dreptate. Numai că metodele alese pentru atingerea acestui scop sunt departe de a
fi dezirabile.
Unul dintre teoreticienii dreptei, cu funcție publică
remunerată de la buget, semnala "pericolul" și considera că principalul
obiectiv constă în "demascarea" până la zdrobirea definitivă a
adversarului.
Iată ce scria, între altele, despre "stânga
intelectuală" (ghilimelele îi aparțineau): "un conglomerat de resentimentari,
de veleitari invidioși ori de inși pe blazonul cărora nu atârnă doar clopoțeii
democrației, ci și stigmatul rău mirositor al totalitarismului". În
contrapartidă (ca să spunem așa), exponenții dreptei sunt prezentați ca o structură
închegată, organică, lipsită de orice resentimentari, de veleitari invidioși și,
evident, de inși care nu poartă clopoțeii democrației și stigmatul rău mirositor al
totalitarismului. Ce să mai zicem? Adevărați îngeri!
Maniheismul dus până la absurd n-a ajutat și nu ajută la
clarificarea lucrurilor, dimpotrivă, întreține o stare de spirit nefavorabilă în
toate zonele vieții politice, blochează dialogul, dezbaterea reală, întreține
frustrările și împiedică structurarea forțelor existente potrivit curentelor
doctrinare moderne.
Aceasta nu înseamnă că intelectualii de stânga nu au o
problemă (dacă nu chiar mai multe), și anume reținerea manifestată față de
proiectele care vizează coagularea formațiunilor politice din spectrul lor doctrinar. De
ce nu ies în arenă, fie și numai la amploarea și intensificarea acțiunilor celor de
dreapta?
Este o temă de dezbatere care, în limitele unui scurt
comentariu, nu poate fi decât enunțată. Se cuvine, în primul rând, ca partidele de
stânga (în măsura în care se poate vorbi despre așa ceva în momentul de față)
să-și pună ele însele problema gradului scăzut de atractivitate pe care îl prezintă
pentru intelectualii care, în mod natural, ar fi fost alături de ele, dacă ... Ei de
aici poate să înceapă o discuție serioasă, de la acest "dacă". |
2005 Cicero Group.
Conceput de