Editorial

     Discursul preşedintelui Traian Băsescu la şedinţa de bilanţ a DNA (ca de altfel, mai toate alocuţiunile prilejuite de acest eveniment) conţine foarte multe teme demne de atenţie. Mai puţin şocant ca intervenţia de la şedinţa similară la MAI, acest discurs a fost, mai ales, o chemare mobilizatoare a personalului DNA de a merge mai departe pe drumul înfăţişat, în special din reportajele filmate ale televiziunilor, reportaje care au făcut cunoscute marelui public aproape toate detaliile arhitectonice ale monumentalei clădiri de pe strada Ştirbei-Vodă, fostul sediu al Marelui Stat Major, astăzi un fel de buncăr al DNA, străjuit de bustul impunătorului general Cernat, eroul de la Plevna.
     Cum orice discurs mobilizator trebuie să transmită un mesaj care să insufle mai multă încredere în forţele, în capacitatea celor vizaţi, iată, am auzit cuvinte de caldă apreciere la adresa procurorilor DNA în privinţa curajului manifestat în cercetarea unor politicieni.     Aproape instantaneu, când se vorbeşte despre curaj, te gândeşti la opusul acestuia, la frică. Aşa că, dacă este să fim consecvenţi aşa cum i-a îndemnat pe procurori şeful statului (exemplele bune se cer urmate), avem îndreptăţirea să ne întrebăm: oare ce pericole au avut şi au de înfrunta procurorii DNA în exercitarea misiunii lor de luptă? Trebuie să înfrunte şrapnelele şi obuzele, cum a fost cazul generalului Cernat şi trupelor pe care le-a comandat? În fond, curajul nu înseamnă altceva decât biruirea fricii, a temeilor generate de pericole. În absenţa unor situaţii care pot aduce prejudicii grave persoanelor în cauză, curajul nu există decât la modul teoretic .
     O discuţie pe această temă nu este un exerciţiu (să zicem) intelectual, ci o modalitate de identificare a unor factori care au influenţat sau pot să influenţeze negativ activitatea procurorilor DNA, factori care - repetăm - ar reprezenta un pericol real, grav pentru anchetatori.
     Mai simplu spus, ar putea să provoace daune serioase (ca sursă a unor temeri justificate) procurorilor în exercitarea mandatelor. Au fost cazuri când au primit avertismente, ameninţările credibile din zona în care se efectuau cercetările? S-a confirmat existenţa unor planuri de agresiune (sub cele mai diverse forme) împotriva procurorilor DNA?
     Deocamdată, s-a vorbit doar la modul cel mai general cu putinţă (în special în discursul ministrului de Justiţie) despre "grupurile de presiune" care sunt interesate să împiedice finalizarea unor cercetări. În absenţa concretizărilor, totul ni se prezintă numai în termenii unor ipoteze.
     Într-un dicţionar de etică se enumeră atât situaţiile cât şi modalităţile care vizează curajul. Astfel, se vorbeşte despre capacitatea de a înfrunta riscuri majore, de a suporta privaţiuni, suferinţe fizice şi morale, de a sluji, chiar şi atunci când viaţa este pusă în pericol, cauze nobile, de a merge până la sacrificiul de sine. Valoarea morală a curajului se poate confirma numai şi numai în raport cu valorile autentice promovate, cu imensele riscuri evocate aici.
     Din tot ce s-a spus la şedinţa de bilanţ a DNA a rezultat că pericolul cel mai mare îl reprezintă "imixtiunea politicului în acţiunile procurorilor". Ar rezulta, de aici, că tocmai în refuzul de a da curs comenzilor politice ar consta curajul. E adevărat, că un asemenea refuz nu prea are caracterul înălţător al definiţilor prezentate, dar este o atitudine care merită să fie salutată şi încurajată. Dacă există astfel de imixtiuni (şi despre ele s-a vorbit tot la modul cel mai general), acestea nu pot să vină decât din sferele actualei Puteri. Opoziţia nu are nici un spor dacă doreşte să se amestece în treburile DNA deoarece nu are mijloace să sancţioneze sau să promoveze procurorii. Dacă şeful DNA a refuzat să dea curs unei invitaţii a Comisiei Camerei Deputaţilor pentru cercetarea abuzurilor, apare clar că puţin le pasă unor procurori demersurile Opoziţiei. A fost acesta un act de curaj. Mai degrabă un semn de obedienţă faţă de actualii factori de putere. Până vom afla cine şi cum se amestecă în treburile procurorilor DNA suntem datori să le pretindem nu curaj, ci profesionalism şi responsabilitate în tot ceea ce întreprind. E mult? E puţin?