|
Boc pune fuziunea în cârca
opiniei publice |

Boc susține că atât PD, cât și PNL se pot regăsi în cadrul curentului popular
|
Președintele PD, Emil Boc, a adus șase argumente în
favoarea fuziunii cu PNL, declarând că nu este vorba despre un pistol pus la tâmpla
liberalilor, ci de necesitatea de a urgenta acest proces la presiunea opiniei publice și
a membrilor celor două partide.
"PD a apreciat că este timpul să se treacă de la vorbe la
fapte în ceea ce privește fuziunea, pentru că s-a vorbit prea mult și s-a făcut prea
puțin. Am apreciat că este bine să stabilim un interval de timp pentru a lua această
decizie. Problema trebuia tranșată. A tergiversa, a discuta la infinit, fără să faci
nimic concret, mi se pare pierdere de timp. Lungirea acestui demers nu ne face bine nici
unora, nici altora. Lumea s-a plictisit de tergiversare și observă că suntem buni doar
la vorbe, nu la fapte. Vrea ceva concret. Și atunci, am spus să discutăm, să începem
în februarie și să finalizăm în iulie. Dacă nu se face fuziunea, să știe fiecare
partid ce decizie ia mai departe", a declarat Emil Boc într-o conferință de
presă.
Potrivit acestuia, printre argumente se numără faptul că PNL
și PD au câștigat alegerile împreună și că cele mai mari șanse de a câștiga în
continuare le au dacă vor fi tot împreună.
"Proiectul politic al Alianței PNL-PD va avea ca finalitate
fuziunea celor două partide. Cred că, după câștigarea alegerilor și ajungerea la
guvernare, este momentul ca acest proiect să fie dus până la capăt. Prin fuziune nu
numai că se realizează cel mai puternic partid de centru dreapta, ci cel mai puternic
partid pe scena politică românească", a afirmat Boc.
Un alt argument constă în faptul că demersul pentru realizarea
fuziunii trebuie făcut pe un fond de succes și nu pe unul de înfrângere. "Până
acum, Alianța PNL-PD este percepută ca o formațiune victorioasă, iar fuziunile se
realizează pe fond de victorie, nu de înfrângere, dacă dorim să fie eficientă.
Există în rândul membrilor de partid ai PNL și PD, cât și în rândul opiniei
publice o stare de așteptare favorabilă fuziunii. Apreciem că, dacă avem
disponibilitatea politică, dacă renunțăm la potențiale orgolii și vedem interesul
general, acesta nu poate fi decât realizarea fuziunii. Nu este vorba de un pistol pus în
tâmpla colegilor liberali, ci de un demers constructiv", a explicat Boc.
Referitor la propunerea ca noul partid rezultat în urma fuziunii
să adere la Partidul Popular European (PPE), Boc susține că ambele formațiuni, atât
PD, cât și PNL se pot regăsi în cadrul curentului popular. "În PPE există
partide de orientare liberală, FIDESZ din Ungaria, Forza Italia și un partid din
Polonia. Există posibilitatea să se regăsească și PD și PNL, fără a exista o
incompatibilitatea doctrinară. Nu înseamnă că în noul partid care se va forma nu pot
exista curente, unul popular și unul liberal, care sunt compatibile", a subliniat
președintele PD.
Traducere din Băsescu
Președintele Traian Băsescu a vrut să transmită un mesaj de
atenționare Guvernului să se ferească de practicile fostei guvernări PSD, a declarat,
într-o conferință de presă, președintele PD, Emil Boc.
"Nu interpretez mesajul președintelui de la bilanțul
Ministerului Administrației și Internelor (MAI) în sensul existenței unor acte de
corupție la adresa actualului Guvern, ci ca o atenționare să nu repete greșelile
fostei guvernări. Să se ferească Guvernul de practicile PSD", a precizat liderul
Partidului Democrat.
El susține că nu are acces la informațiile deținute de
Băsescu, dar, din câte cunoaște, acesta nu face afirmații "fără acoperire în
fapte". "În rest, momentul în care precizează și forma în care decide să
prezinte aceste informații îi aparțin", a mai spus Boc. |
|
"Trecerea democraților
la liberalism este obligatorie" |
Aproape jumătate din filialele PNL s-au pronunțat pentru o eventuală fuziune cu PD, dar
numai cu condiția ca partidul nou creat să aibă doctrină liberală și să adere la
Internaționala Liberală, condițiile fiind nenegociabile, a anunțat, ieri,
vicepreședintele PNL Puiu Hașotti. "De dragul acestei fuziuni, dacă o doresc atât
de mult, colegii de la PD pot face un pas către liberalism", a declarat Hașotti,
într-o conferință de presă la Constanța.
Potrivit lui Hașotti, PD a demonstrat anul trecut că are
disponibilitatea, elasticitatea să treacă de la o doctrină la alta, de la
social-democrație la populari. "De ce nu ar face încă un pas pentru că PD are
această predispoziție, să mai facă încă un pas și să vină la liberali", a
insistat Hașotti. El susține că liberalii nu au avut până acum o astfel de
experiență și a spus că îi este greu să-și imagineze că PNL ar putea să o aibă.
Senatorul liberal a dat exemplul primarului Craiovei, Antonie Solomon. "O achiziție
care demonstrează că la PD se poate trece foarte ușor de la social-democrație la
populari. O asemenea adaptare politică este o calitate care ar trebui folosită de
colegii de la PD pe care îi așteptăm cu brațele deschise în PNL", a spus
vicepreședintele liberal. Totodată, Vicepreședintele liberal susține că atacul dur la
adresa Guvernului lansat de președintele Traian Băsescu poate afecta fuziunea dintre PNL
și PD.
"Afirmațiile președintelui Traian Băsescu fac ca fuziunea
dintre PNL și PD să fie și mai puțin posibilă", a declarat senatorul liberal.
Întrebat care este opinia sa în legătură cu solicitarea senatorului democrat Marius
Marinescu, privind înființarea unei Comisii de anchetă parlamentară asupra actelor
normative emise de Guvern în ultimii zece ani, Hașotti a menționat că așteaptă
astfel de comentarii de la colegii democrați. "Comentarii pe această temă vreau
să fie făcute de colegii de la PD, pentru că senatorul Marinescu ne-a obișnuit, până
acum, cu tot fel de astfel de năstrușnicii. Proiectul s-ar putea să fie bun", a
mai spus vicepreședintele liberal. |
Cu "sentimente
gingașe", Vântu îl amenință pe Voiculescu
că-l dă în judecată |
|
Sorin Ovidiu Vântu susține că acuzațiile lui Dan Voiculescu, conform cărora l-ar fi
amenințat pe vicepremierul George Copos, reprezintă "o minciună sfruntată",
pentru care îi va acționa în instanță, atât pe liderul PC, cât și pe
viceprim-ministru.Vântu spune că Voiculescu și Copos "încearcă să abată
atenția publică" de la acuzațiile extrem de grave formulate de DNA privind
"tranzacțiile suspecte" ale vicepremierului cu statul român, se arată
într-un comunicat remis agenției Mediafax de Sorin Ovidiu Vântu."Fondul problemei
este această operațiune pe care a făcut-o Copos cu Loteria Română, nu o închipuită
amenințare pe care aș fi făcut-o", consideră Vântu, care a adaugat că nu el l-a
pus pe Copos să cumpere și să vândă statului spații comerciale și că nu este
pentru prima dată când membri ai clasei politice încearcă să se ascundă în spatele
său. "Pentru această minciună sfruntată, amândoi vor fi chemați în instanță
și vor răspunde material în fața legii și a mea", se mai arată în comunicat,
care are și un P.S.: "Nutresc același sentimente gingașe pentru domnul
Voiculescu". |
Sesiune nouă, șefi vechi |
|
În prima ședință în plen din acest an, deputații au ales noua componență a
Biroului Permanent. Miron Mitrea, Dan Radu Rușanu, Lucian Bolcaș și Daniela Popa vor
îndeplini funcția de vicepreședinte. Secretari vor fi Victor Ponta, Titus Ghoerghioff,
Gheorghe Albu și Celin Eserghep. Marin Diaconescu, Kelemn Hunor, Miron Ignat și Ioan
Oltean vor fi chestori. Componența Biroului Permanent este similară cu cea din sesiunea
trecută, singura modificare fiind înlocuirea lui Eugen Nicolicea din funcția de chestor
cu Marin Diaconescu. (Prompt Media) |
Curtea Constituțională
își păstrează organizarea |
|
Deputații din Comisia juridică, de disciplină și imunități au respins, cu
unanimitate de voturi, proiectele legislative privind organizarea și funcționarea
Curții Constituționale, care se refereau la incompatibilitatea și recuzarea
judecătorilor care fac parte din această instanță. Votul a fost decis și de
declarația președintelui Curții Constituționale, Ioan Vida, prezent la lucrările
comisiei, care a arătat că cele două proiecte nu îndeplinesc termenii tehnici pentru a
fi adoptate. În opinia acestuia, proiectul inițiat de vicepreședintele comisiei
juridice, Cornel Știrbeț - potrivit căruia un membru al Curții Constituționale
trebuie să fi avut funcția de judecător timp de 18 ani, dar să nu fi făcut parte din
nici un partid politic - este imposibil de îndeplinit. "La ora actuală, această
condiție nu poate fi îndeplinită de nici unul dintre judecători", a spus
președintele Curții Constituționale, sugerând ca asemenea legi să fie făcute și cu
consultarea Curții. (Prompt Media) |
"Lista lui
Severin", model Gușă |
|
Lavinia Șandru, vicepreședinte PIN, a anunțat, că, în curând, vor apărea surprize.
Ea a spus că președintele formațiunii, Cozmin Gușă, va alcătui o listă cu 100 de
parlamentari care au colaborat cu Securitatea. "Deputatul Cozmin Gușă are aproape
gata lista și, în perioada următoare, va decide cum va acționa. Fie parlamentarii
vizați vor fi deconspirați toți odată, fie individual sau în grupuri mai mici. Vă
spun că, în curând, va izbucni un mare scandal, o adevărată bombă. Nu pot da nume
acum", a spus Lavinia Șandru. Totodată, ea a precizat că PIN va încerca să
promoveze un proiect de lege împotriva foștilor nomenclaturiști. Conform acestuia,
oricine a deținut funcții în PCR, indiferent că a fost vorba de nivel local sau
național, nu va mai avea dreptul, timp ce zece ani de la intrarea în vigoare a legii,
să dețină vreo funcție publică. Proiectul va fi sprijinit și de o parte dintre
parlamentarii PSD și ai Alianței, a mai spus Șandru. La rândul său, liderul PIN,
Cozmin Gușă, a declarat că a cerut verificarea unor nume la CNSAS. El a ținut să
precizeze că, deocamdată, nu poate să avanseze nici un nume, dar că sunt destule
"sonore, pentru că toți parlamentarii intră în această categorie". (A.M.
Press) |
|