
|
|
Musulmanii jigniți ripostează cu violență |
Violențele declanșate ca urmare a publicării caricaturilor
cu profetul Mahomed în numeroase ziare europene de mare tiraj iau amploare. Ieri,
consulatul danez din Beirut a fost incendiat, iar, sâmbătă, zeci de manifestanți au
dat foc ambasadelor Danemarcei și Norvegiei la Damasc. (continuare)
|
|
| Sportivii români au plecat la Olimpiadă |
Delegația României formată din sportivi, antrenori și
oficiali, ce urma să plece ieri, la ora 9.15, spre Torino, a fost întârziată pe
aeroport 5 ore, din cauza unei defecțiuni la avionul în care urma să se îmbarce. Cea
mai mare parte a sportivilor din delegația României pentru Jocurile Olimpice de iarnă,
ce vor avea loc în perioada 10-26 februarie... (continuare)
|
|
Minorii nu mai pot ieși din țară
neînsoțiți de un adult |
Reprezentanții agențiilor de turism susțin că noile norme
privind ieșirea din țară a minorilor fac imposibilă plecarea acestora în
străinătate, la cursuri de limbi străine sau la cursuri de vară. Începând din acest
an, minorii nu mai pot pleca în alte țări decât cu acordul ambilor părinți și
însoțiți de un adult. Agenții de turism spun că ofertele educaționale sunt
individuale. Agenția le asigură copiilor transportul cu avionul, cazarea în campus și
cursurile la universitatea cu care are contract. Un astfel de program costă între 1500
și 2000 euro. (continuare)
|
| Brigitte Bardot îi impută fostului primar general situația
critică actuală provocată de câinii vagabonzi în București |
"Băsescu nu a respectat contractul din
2000" |
Actrița franceză Brigitte Bardot, apărătoare a drepturilor
animalelor, îi reproșează fostului primar Traian Băsescu faptul că nu și-a onorat
angajamentele luate în cadrul programului de reducere prin sterilizare a numărului de
câini fără stăpân din București. Într-un interviu acordat postului de radio Delta
RFI, actrița afirmă că, în timpul vizitei ... (continuare)
|
Aniversare
și iubire |
 |
Corespondentul special al
Realității Tv, Sanda Nicola, aniversează, azi, 28 de ani. Acest an i-a adus știristei
bucuria de a trăi o frumoasă poveste de dragoste. Iubitul Sandei se află la Haga, așa
că ea a hotărât să părăsească România, pentru a-și trăi dragostea. Îi dorim
multă fericire.
La mulți ani! |

|
Să dăm moralității o șansă (de Valentin Stănilă) |
|
Numai cine a trăit vremurile cu pricina poate să depună cea mai consistentă mărturile
despre impactul, în epocă, al cântecului prin care celebra formație Beatles cerea
patetic să dăm o șansă păcii. Este unul dintre cazurile tipice care atestă rolul
considerabil al unor sintagme în evoluția stărilor de spirit ale populației, nu numai
de la noi din țară, ci de pe întregul mapamond. (continuare) |