Numai
cine a trăit vremurile cu pricina poate să depună cea mai consistentă mărturile
despre impactul, în epocă, al cântecului prin care celebra formație Beatles cerea
patetic să dăm o șansă păcii. Este unul dintre cazurile tipice care atestă rolul
considerabil al unor sintagme în evoluția stărilor de spirit ale populației, nu numai
de la noi din țară, ci de pe întregul mapamond. Nu vom cantona, însă, în această
zonă deoarece ne îndepărtează de subiectul principal definit de titlul însemnărilor
de astăzi.
Avem suficiente argumente pentru a considera că niciodată în
întreaga perioadă postdecembristă nu s-a întâmplat ca un partid politic să se
concentreze pe temele de ordin moral așa cum s-au petrecut și cum se petrec lucrurile
în cazul PSD. A confirmat-o în modul cel mai convingător cu putință evenimentul
central al săptămânii precedente, ședința Consiliului Național al Partidului Social
Democrat.
Din unghiul de vedere al celor neînregimentați politic, mai
ales al celor care în sondajele de opinie intră frecvent în categoria indecișilor,
ceea ce se întâmplă în cel mai mare partid de opoziție prezintă interes din câteva
motive evidente. Ne situăm exclusiv în această zonă de interes, în încercarea de a
evita pozițiile partizane, încălcarea regulei echidistanței politice.
Nu este locul aici și acum pentru a examina cauzele reale sau
imaginare care au dus la lipirea etichetei de partid al corupți lor sau, mai aproape de
percepția corectă, de partid cu o conducere formată - în bună măsură - din persoane
considerate ca exponente ale acestui flagel. Trebuie spus că toate partidele care s-au
aflat la putere în perioada postdecembristă (de fapt, în întreaga istorie modernă și
contemporană a țării) au fost în centrul unor scandaluri pe motiv de corupție cu
implicarea directă a liderilor acestora. În nici unul dintre cazurile flagrante,
apreciate ca atare prin sentințe judecătorești definitive și irevocabile, nu s-a mers
până la capăt în plan politic prin crearea și punerea în funcțiune, fără
derogări, fără sincope, a mecanismelor în stare să impună liderilor respectarea
principiilor elementare ale unui comportament moral. Acum, PSD are șansa de a fi atipic
în această privință. Criza în care se găsește tocmai pentru că n-a izbutit să
facă suficientă ordine în ograda proprie îl pune în situația-limită de a lua
măsuri radicale întrucât este în joc, în mod dramatic, însuși viitorul lui.
În primul rând presiunea "de jos" a membrilor impune
o asemenea abordare. Este încurajator că în sala în care s-au desfășurat lucrările
Consiliului Național al PSD a răzbătut, în sfârșit, starea de spirit a membrilor
simpli, nemulțumiți de prestația unor lideri, în special prin purtările care n-au
nici în clin, nici în mânecă, ba mai sunt și contrare, cu valorile social
democrației.
Ceva-ceva s-a urnit, s-a clintit din poziția de nemișcare, de
paralizie (determinată și de complicități, de posibilitățile unora de a recurge la
șantaje), s-au spus, cu voce tare, transparent, adevăruri dureroase, poate nu suficient
de apăsat, dar s-au spus. Întrebarea pe care și-o pun - în prezent - mulți ar fi
următoarea: ce va urma? Este clar că în condițiile în care totul se va rezuma la
simple declarații de intenție șansa la care ne referim va fi irosită.
Nu vrem să recurgem la analogii decât doar pentru a readuce în
atenție experiențe care prezintă interes din unghiul de abordare amintit. Să ne
gândim, bunăoară, la operațiunea "cu mâinile curate" din Italia. Poate că
n-a mai existat (nu numai în istoria acestei țări) o asemenea situație când s-a
prăbușit o întreagă clasă politică, iar unii dintre componenții ei au fost
eliminați pentru vecie din viața publică. S-a demonstrat că se poate proceda la o
asanare reală, la o operațiune chirurgicală radicală. Că după un anumit timp,
"bunele maniere" au revenit este perfect adevărat, însă societatea italiană
și-a creat anticorpi atât de puternici încât nu au mai apărut crize de dimensiunile
și proporțiile celei din anii '80.
Exemplul pe care îl poate da acum PSD ar avea o importanță
considerabilă pentru întreaga viață politică dâmbovițeană, pentru toți
cetățenii țării. Nu ne facem iluzii. Rezistența a fost, este și va fi crâncenă ori
de câte ori se va proceda - nu numai în PSD - la o curățenie reală și generală, dar
dacă ar fi să dăm crezare celor spuse de mulți participanți la reuniunea de vineri,
există în partid forțe, oameni cu suficientă determinare pentru a realiza un asemenea
obiectiv, important - repetăm - pentru întreaga clasă politică, pentru toți
concetățenii noștri. Chiar așa, fără iluzii, suntem datori, cu toții, indiferent de
convingeri politice, de simpatii și antipatii, (să mai dăm) moralității o șansă.
Fie și numai din nevoia vitală de a respira un aer mai curat în spațiul nostru
mioritic. |