|
Videanu se mai gândește cum
rezolvă maidanezii |
Reabilitarea și renovarea
patrimoniului istoric și cultural al Bucureștiului trebuie să fie o prioritate
națională, opinează primarul Videanu
|
Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, va
hotărî, până cel mult la jumătatea lunii februarie, dacă va apela sau nu la
studenții străini pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari, dacă va recurge sau
nu la eutanasiere sau va fi de ajuns sterilizarea.
"Vreau să sterilizez toți câinii într-o lună, dar acest
lucru știu că nu este posibil", a afirmat primarul general. Videanu a adăugat că,
dacă sterilizarea nu rezolvă problema, se poate apela și la eutanasiere. El a adus, de
asemenea, în discuție modul în care se face revendicarea câinilor fără stăpân,
precizând că aceasta trebuie făcută cu mai multă responsabilitate, pentru că mulți
dintre câinii luați din adăposturi ajung din nou în stradă.
Șantier în Capitală
Primarul general al Capitalei a promis că, până la sfârșitul
mandatului său, va fi rezolvată problema traficului din București, referindu-se la
modernizarea străzilor și la crearea mai multor locuri de parcare, proiecte care
însumează 1,6 miliarde de euro.
Adriean Videanu a declarat, miercurea trecută, după ședința
Consiliului General al Municipiului București - unde s-au aprobat opt astfel de proiecte
-, că cele 359 de străzi din Capitală vor fi reabilitate complet până la sfârșitul
mandatului său.
Primarul general a făcut referire și la proiectul de
modernizare a pasajului Basarab, unde cel târziu în aprilie vor începe lucrările, 15
martie fiind data-limită de depunere a ofertelor.
"În următorii doi ani, va fi destul de greu de circulat
în București", a avertizat din nou Videanu. Acesta precizează că valoarea totală
a investiției pentru modernizarea Bucureștiului se ridică la 1,6 miliarde de euro,
având în vedere că, în ultimii 15 ani, au fost cheltuite pentru reabilitarea
străzilor doar 131 de milioane de euro.
Videanu a afirmat, de asemenea, că vor fi scoase în curând la
licitație două proiecte de parcări - din Piața Revoluției și de la Gara de Nord,
urmând ca celelalte 20 de proiecte să fie gata în maxim o lună.
Primarul general a luat în calcul și mobilierul stradal,
arătând că pentru acesta va avea loc o expoziție, în câteva săptămâni, iar apoi o
licitație.
Centrul Istoric al Capitalei, prioritatea Primăriei
Caietul de sarcini pentru reabilitarea Centrului Istoric al
Capitalei urmează să fie pus în vânzare, iar pentru cele 162 de familii care locuiesc
încă în această zonă, Primăria va face alte oferte, a declarat primarul general,
Adriean Videanu. El a precizat că, pentru aceste familii, nu a găsit încă soluții,
dar urmează să cumpere o serie de apartamente și să negocieze apoi cu proprietarii
pentru a se muta în noile locuințe.
Videanu a afirmat că a discutat cu șeful Delegației Comisiei
Europene la București, Jonathan Scheele, despre un proiect comun pentru reabilitarea
acestei zone vechi a Capitalei. Pentru refacerea Centrului Istoric este nevoie de 200 de
milioane de euro, resursele municipalității pentru acest proiect încadrându-se între
34 și 54 de milioane de euro. Restul sumei urmează să fie acoperită din investiții
românești sau internaționale.
Pentru demararea acestui proiect, a apreciat primarul general,
trebuie, mai întâi, rezolvată problema clădirilor care trebuie retrocedate și a
familiilor care locuiesc ilegal în această zonă. Până în prezent au fost evacuate 37
de familii.
"Reabilitarea și renovarea patrimoniului istoric și
cultural al Bucureștiului trebuie să fie o prioritate națională, care să reunească
autoritățile publice centrale și locale, alături de investitorii privați și
societatea civilă", a apreciat primarul general. |
Brigitte Bardot îi impută
fostului primar general situația critică actuală provocată
de câinii vagabonzi în București |
"Băsescu nu a respectat
contractul din 2000" |
Actrița franceză Brigitte Bardot, apărătoare a
drepturilor animalelor, îi reproșează fostului primar Traian Băsescu faptul că nu
și-a onorat angajamentele luate în cadrul programului de reducere prin sterilizare a
numărului de câini fără stăpân din București.
Într-un interviu acordat postului de radio Delta RFI, actrița
afirmă că, în timpul vizitei pe care a făcut-o în 2000 la București, a semnat cu
Băsescu un contract potrivit căruia, împreună cu fundația Vier Pfoten, urma să fie
sterilizați toți câinii din Capitală, într-un interval de un an și jumătate. După
semnarea contractului, au fost închiriate birouri și a fost adusă o clinică mobilă cu
două săli de operație, precum și veterinari francezi care au început campania de
sterilizare.
"Ori, nici nu întorsesem bine spatele că domnul Băsescu a
început să ia câinii și să îi ucidă. Nu a respectat contractul pe care l-am semnat
- contract făcut totuși de avocați români - și care fusese semnat în fața presei
și a televiziunilor din România", afirmă Bardot.
Ea spune că, pentru situația de la momentul actual,
responsabilitatea îi revine lui Băsescu.
"Noi eram cei care plăteam pentru sterilizare, nu Primăria
Bucureștiului. Noi i-am cerut doar ca animalele, odată sterilizate, să fie păstrate un
timp în centre și nu să le dea drumul imediat pe stradă. Nimic din toate astea nu s-a
respectat și pot să vă spun că am un gust amar, pentru că am fost de două ori la
București, ador câinii, am luat atunci la mine doi câini adorabili din București.
"Să zicem că încep să îi omoare... Dar nu au cum să
îi omoare pe toți și este în natura animalelor să se reproducă. Așa că nu are sens
să îi ucidă. În plus, imaginea pe care o va avea România după acest scandal va fi
din nou una foarte proastă. Pentru că e absolut scandalos să omori câinii așa. Și e
foarte urât", a mai spus ea.
Întrebată cât ar putea costa și, mai ales, cât ar putea dura
punerea în practică a unui plan de sterilizare, Bardot a răspuns: "Dar noi suntem
gata să ne ocupăm!". "Am început deja, acum șase ani, iar operațiunea ar fi
fost deja gata dacă primarul dumneavoastră de atunci, Băsescu, nu ar fi început să
omoare animalele de care ne ocupasem noi", a continuat ea.
Actrița spune că vrea să știe ce are de gând actualul
primar, înainte ca ea să decidă cum va interveni în cazul câinilor fără stăpân
din București.
"Dacă e gata să acționeze civilizat, retrimitem clinica
mobilă care este acum în Bulgaria, unde facem tot ce doream să facem în România.
Clinica mobilă funcționează de doi ani în Bulgaria și la Sofia aproape că nu mai
există nici un cățel nesterilizat", susține Bardot. |
 |
| Acum 65 de ani - 6 februarie 1941 |
Din "Însemnările
zilnice" ale regelui Carol al II-lea* |
Știri la Radio asupra țării arată că lucrurile sunt departe de a fi cu[m] trebuie și
că Guvernul a fost silit să ieie măsuri din ce în ce mai drastice. S-a decretat
pedeapsa de moarte nu numai pentru acei cari fac răzvrătiri, dar și pentru
deținătorii neautorizați de arme, cât și 15 ani de muncă silnică pentru acei cari
caricaturează Guvernul. Pe de altă parte, Consiliul Național Românesc din Londra,
probabil Tilea & Co, care, în paranteză, și-a pierdut cetățenia, a dat o
proclamație prin care declară că duce lupta pentru restabilirea țării în toate
drepturile și granițele sale. Cât pentru Mihăiță, el trebuie restabilit complect în
drepturile lui de suveran constituțional; azi, atât el, cât și toți oamenii politici
serioși sunt prizonieri. De azi-seară, primisem știrea că, cu prilejul depunerei
jurământului noilor miniștri și al prezentării scrisorilor de acreditare ale lui
Killinger, a trebuit să se ieie mijloacele cele mai drastice de ordine,
desfășurându-se o considerabilă forță armată.
Britanicii continuă cu înaintările lor în Africa, mai ales
în Eritrea și Abisinia, unde italienii par a nu apăra pozițiile puternice pe cari
natura le-a pus la dispoziție.
Grav[ă] pare a fi situațiunea în Franța, unde presiunea și
pretențiile germane în legătură cu acțiunea lui Laval devin insuportabile. Cu mare
fierbere se așteaptă hotărârile Guvernului de la Vichy și a[le] lui Pétain. Această
chestiune ar putea lua o întorsătură foarte gravă și care să schimbe complect fața
lucrurilor. Punctul central par a fi flota și bazele maritime, asupra cărora pare-se că
Germania are pretenții.
O știre foarte tristă pentru mine este moartea, ieri, a
Lordului George Lloyd. Dintre toți oamenii politici engleji pe cari am avut prilejul
să-i cunosc, incontestabil este acela care mi-a făcut cea mai puternică impresie și a
fost o mirare pentru mine că până în timpurile din urmă n-a fost întrebuințat mai
activ în politica țării sale. [...]
Altă știre este că în locul răposatului Csáky a fost numit
ministru al Afacerilor Streine al maghiarilor Bárdossy, care, până în urmă, a fost
ministru la București. Nu mi-e prieten, dar îl consider mai deștept decât predecesorul
său. [...] |
* Editura Scripta, 2003 |
 |
Amintiri de pe strada Popa
Nan (X) |
Extrem de încet, ca o procesiune, au trecut pe
lângă casele de pe partea stângă a străzii, cele mai multe joase, mărunte, de
funcționari modești, care nu-și puteau permite mai mult, au trecut pe lângă blocul
în stil interbelic, modernist, având pe fațadă un basorelief reprezentând o
bufniță, emblema editurii "Cugetarea", a lui Petre Georgescu-Delafras, au
traversat strada Mecet, al cărei nume, care înseamnă "biserică" pe
turcește, arată, probabil, că pe lângă biserica apropiată locuiau, pe vremuri, și
niște supuși ai lui Allah. În fine, iată biserica, iată școala primară de băieți,
străjuită de castani, iată casa. (ELISABETA ISANOS - "Magazin
Istoric", nr. 7, iulie 2002) |
|