Prima pagină format PDF | Forum | Editorial | Arhiva | Redacția | Angajări | Contactați-ne | Oferta publicitate

Prima pagină
Calendar
AZI e ziua ta
ANDO
AZI în cifre
Viața de lângă noi
Externe
Sport
Demnitarul de serviciu
Jurnal - Regina Maria
Jurnal - Carol al II-lea
Bucureștii de altă dat`
Finanțe/Bănci
Starea economiei
Coșul zilnic
Utile
Chenarul bunului simț
O zi în jurul lumii
Politică
Actualitate
Dacă aveți timp
Fără drepturi de autor
Telecomanda
Vă dorim o zi bună
Pavel
Întrebarea de azi


 

Jessica Simpson s-a despărțit de soț


Nick Lacey și Jessica Simpson au ajuns la concluzia că drumurile lor trebuie să se despartă

     Cântăreața Jessica Simpson și interpretul Nick Lachey au decis să se despărtă după trei ani de căsnicie, informează site-ul Ananova.
     "După trei ani de căsnicie în care ne-am respectat reciproc, am decis că trebuie ca drumurile noastre să se despartă", se arată într-un comunicat comun dat publicității prin intermediul revistei US Weekly. "Aceasta este o decizie comună luată de doi oameni care se respectă și se admiră reciproc. Sperăm că și presa ne va respecta nevoia de intimitate în această perioadă mai grea din viața noastră", se mai arată în comunicatul celor doi.
     Jessica Simpson și Nick Lachey s-au căsătorit în anul 2002 și apoi au avut propriul reality show pe postul de televiziune MTV, program intitulat chiar "Newlyweds" - (Proaspăt căsătoriți).
     Zvonuri cu privire la o posibilă despărțire a cuplului au apărut încă de la începutul acestui an, după ce Nick Lacey a fost surprins de paparazzi vizitând mai multe cluburi de striptease și petrecând în compania mai multor femei.
     Un alt motiv vehiculat de presa americană ar fi cel referitor la cariera Jessicăi Simpson, care pare să fi intrat pe un făgaș ascendent după ce cântăreața a filmat un videoclip extrem de senzual la melodia "These boots are made for walking". Această revenire, destul de apreciată de criticii muzicali, pare să-l fi nemulțumit pe Nick, el nemaifiind în topul cântăreților de succes de ceva timp. Indiferent care este motivul adevărat al separării, apropiații cuplului speră că Jessica și Nick se vor răzgândi și nu vor merge până la capăt cu planurile de divorț.

Mel Gibson donează decorurile din "Apocalypto"

     Actorul Mel Gibson va dona decorurile maiașe utilizate în cadrul producției "Apocalypto" statului mexican Veracruz, atunci când filmările se vor încheia. Regizorul a decis să doneze autorităților mexicane șase decoruri reprezentând piramidele maiașe și mai multe decoruri reprezentând state maiașe, au anunțat oficialii din Veracruz.
     Filmul "Apocalypto", a cărui acțiune se petrece în urmă cu 3.000 de ani în America Centrală, include o serie de dialoguri în cadrul cărora se vorbește un vechi dialect maiaș. Filmările producției au început la 14 noiembrie și se urmează să se încheie în 2006, la sfârșitul lui martie sau la începutul lunii aprilie.
     Acțiunea filmului se desfășoară înaintea cuceririi Americii Centrale de către europeni, iar Gibson susține că filmul va evita să folosească actori cu "fețe europene" pentru a păstra autenticitatea povestirii. Mel Gibson, care nu apare în film, a declarat că "Apocalypto" povestește viața maiașilor, acordând o atenție specială "civilizațiilor și elementelor de natură să le submineze". "Apocalypto" este primul film regizat de Mel Gibson după 2004, când a suscitat numeroase controverse cu "Patimile lui Hristos", producție care a prezentat detaliat ultimele 12 ore din viața lui Isus Hristos și crucificarea acestuia.

Paradă cu baloane uriașe

     Orchestre de paradă și baloane uriașe au ocupat străzile New York-ului cu ocazia Zilei Recunoștinței. Municipalitatea metropolei americane a hotărât în ultimul moment să permită defilarea baloanelor uriașe prin New York, în pofida prognozei meteo care anunța vânturi puternice. Baloanele uriașe reproduc personaje americane celebre, precum Dora the Explorer, Scooby-Doo sau Mr. Potato Head. Din păcate, parada s-a terminat tragic după ce un balon s-a prăbușit și a rănit doi spectatori. Parada new-yorkeză de Ziua Recunoștinței a fost organizată pentru prima oară în 1924 și de atunci a devenit o tradiție anuală, cu o pauză însă între anii 1942 și 1944, perioadă în care Statele Unite ale Americii s-au implicat în cel de-al Doilea Război Mondial.

Kate Moss vrea să se mute în SUA

     Top-modelul Kate Moss dorește să lase în urmă scandalul drogurilor și să se stabilească în Statele Unite ale Americii unde să înceapă o nouă viață alături de mai vechiul său prieten, Pete Doherty, de îndată ce rocker-ul va ieși și el de la dezintoxicare.
     În cursul săptămânii trecute, Pete Doherty a început să-i calce pe urme lui Kate Moss și s-a internat în clinica Meadows din Arizona pentru a scăpa de dependența de cocaină. "Pete s-a decis să renunțe pentru totdeauna la droguri și totul i se datorează lui Kate care i-a dat un ultimatum spunându-i că vor fi din nou împreună numai după ce va scăpa de dependență", a precizat o sursă anonimă. "Se iubesc nebunește, dar Kate a înțeles că dacă vor rămâne la Londra, alături de vechii lor prieteni, va fi ușor să alunece din nou la vechile obiceiuri, așa că America este cea mai bună opțiune pentru ei".

Tenorul american James King a încetat din viață

     Tenorul american James King, cunoscut pentru modul în care a dat viață unor personaje din operele compozitorilor Richard Wagner și Richard Strauss, a încetat din viață duminică, la reședința sa din Florida. James King, în vârstă de 80 de ani, și-a petrecut ultima parte a vieții în localitatea Naples din Florida și s-a stins din viață în urma unei crize cardiace. James King a fost cunoscut publicului larg mai ales grație rolurilor din operele compozitorilor germani, roluri care i-au adus recunoașterea pe plan internațional. King a fost apreciat de public mai ales pentru modul în care a dat viață personajului Bacchus din "Bachus și Ariadna" și împăratului din opera "Femme sans ombre" de Richard Strauss, precum și pentru interpretarea sa din "Lohengrin" de Wagner. El a apărut pentru ultima oară pe scenă în anul 2000, interpretând rolul lui Siegmund din opera "Die Walkâre" de Wagner, în cadrul unui spectacol produs la Universitatea din Indiana. Tenorul a jucat în mai multe filme de operă în Germania, unde cânta în mod regulat în producțiile de operă la diferite posturi de radio și de televiziune și a înregistrat mai multe discuri în colaborare cu Karl Boehm și Sir Georg Solti.

Au aspirat monede în loc de praf

     Două femei de serviciu sunt anchetate pentru folosirea unor aspiratoare industriale în vederea "absorbirii" monedelor din automatele unui cazino din Slovenia, relatează site-ul Ananova. Potrivit sursei citate, femeile sunt suspectate că au sustras sute de mii de euro din automatele cazinoului, după ce directorul localului a observat că banii dispăreau noaptea, după închidere. Polițiștii care investighează cazul cred că, timp de mai multe luni de zile, femeile au folosit aspiratoare industriale pentru a extrage monedele din automate, reușind să fure aproximativ 500.000 de euro.

Expoziție de diamante închisă de teama unui jaf

     O expoziție excepțională de diamante care se desfășura la Muzeul de istorie naturală din Londra a fost închisă brusc de teama unui jaf. "Am primit informații care ne lăsau să credem că un grup de infractori intenționa să atace această expoziție. Pentru securitatea personalului, a vizitatorilor și a exemplarelor expuse, am sfătuit conducerea să o închidă imediat", a indicat un purtător de cuvânt al Scotland Yard-ului. Unul dintre punctele de atracție ale expoziției era un diamant în greutate de 203 carate, în formă de pară, "De Beers Millenium Star", care a mai fost ținta unei tentative de furt în 2000, în cursul unei expoziții organizate la Millenium Dome din Londra. Printre alte piese, mai figura și al treilea diamant ca mărime din lume, "Incomparabilul", în greutate de 407,48 de carate. Deschisă în iulie și prevăzută să dureze încă trei luni, expoziția a primit deja 70.000 de vizitatori.

Alăptarea reduce riscul de diabet pentru mame

     Femeile care își alăptează copilul la sân timp de cel puțin șase luni prezintă mai puține riscuri să dezvolte în următorii 15 ani forma cea mai răspândită de diabet (tip 2), potrivit unui studiu publicat de Journal of the American Medical Association (JAMA). Studiile anterioare arătaseră o mai mare toleranță la glucoză la femeile care își alăptează copiii, dar nici un studiu nu stabilise până în prezent legătura directă dintre durata de alăptare și reducerea riscului apariției diabetului de tip 2, care se caracterizează printr-un exces permanent de zahăr în sânge. Cercetătorii de la Universitatea Brigham și școala de medicină de la Harvard (Massachusetts, est) au analizat două grupe de 83.585 și 73.418 de femei care au născut. Studiul arată că alăptarea în cazul femeilor care au născut în ultimii 15 ani a redus riscul dezvoltării unui diabet de tip 2 cu respectiv 14 și 15 la sută pentru cele două grupe.

Pagină realizată de:
Mădălina Frăsineanu
madalina.frasineanu@azi.ro

Copyright 2005 Cicero Group. Conceput de Andreipac. Întreținut de Dora Mitache, Monica Enășoiu și Gigi Grigorescu. Toate drepturile rezervate.