Autismul este o afecţiune psiho-afectivă, caracterizată printr-o profundă interiorizare a trăirilor. Persoana care prezintă acest sindrom manifestă o gândire necritică, egocentrică, ruptă de realitate şi dominată de fantezie şi reverie.
     Numărul autiştilor din România nu a fost stabilit exact, din cauza faptului că nu există norme de diagnosticare bine structurate la nivel naţional. În orice caz, se cunosc în jur de 1500 de cazuri, cu tendinţă de creştere.
     În Staţionarul de Zi Titan am constat că majoritatea copiilor erau nişte fiinţe obişnuite, cu ochi extraordinar de vii. Asta a durat doar câteva clipe. "Salut". Întind mâna către fiecare, dar toţi îmi ignoră gestul. Se uită la tine şi atât, se întorc la preocupările lor. În ochii lor citeşti un soi de tristeţe amestecată cu inteligenţă, născute din suferinţa de a nu-şi găsi drumul către lume. Şi cine i-ar putea ajuta atâta timp cât există oameni care-i consideră doar buni de internat în spitale de psihiatrie? De accea, copiii autişti sunt mai tot timpul împinşi la marginea societăţii. E mult mai simplu aşa... Autiştii sunt nişte copii ... altfel.
     Doctorul Rodica Urziceanu, unul dintre puţinii specialişti pasionaţi de terapia autismului, spune că Staţionarul de zi Titan "este singura instituţie din ţară care acordă asistenţă în regim semiambulatoriu".
     Autismul infantil debutează, de obicei, precoce - la 2-3 ani. Copilul refuză contactul cu persoanele şi situaţiile externe, refugiindu-se în lumea lăuntrică şi satisfăcându-şi visele în plan imaginar prin fantasme care, în unele cazuri, culminează cu realizarea unui delir de tip halucinatoriu.

Tratament pentru o lume necunoscută
     "După adolescenţă, autismul nu se mai diagnostichează ca atare. Tânărul de peste optsprezece ani care suferă de acest sindrom primeşte un diagnostic care derivă din schizofrenie. Înaintând în vârstă şi fiind sănătoşi fizic, copiii autişti capătă forţă şi devin agresivi. Din păcate, majoritatea evoluează spre schizofrenie", ne-a declarat dr. Rodica Urziceanu. "Pornind de la o abordare complexă care constă într-o analiză clinică şi personală, putem afla care le sunt capacităţile şi punctele slabe. De aici se pot demara nişte programe. Experienţa a demonstrat că numai o astfel de abordare - kinetoterapie, ulterior psihoterapie, cu diferite intervenţii educaţionale - poate da rezultate". Un rol extrem de important îl au părinţii, ei putând fi instruiţi de personal calificat, oferindu-li-se asistenţă psihologică. "Au existat şi situaţii când aceştia au clacat", spune doctorul.
     În camera de kineto terapie, copiii se joacă pe un covor albastru cu tanti Rica. Cosmin are 15 ani şi a fost foarte agresiv. Acum s-a schimbat. Doctorul comunică foarte uşor cu el dacă îi dă să manânce. "E un gurmand", confirmă d-na doctor. Andrei are 7 ani şi ştie să scrie. Uneori e mai vesel, alteori e mai trist. Deja are o inconsecvenţă în ceea ce scrie: "Săptămâna asta s-au întâmplat mai multe triste decât vesele. Roşu reprezintă moarte. Bunica mea nu trebuie să moară la 77 de ani". Tanti Rica pune muzică şi, dintr-o dată, toţi se apropie fascinaţi de aparatul de radio. "Copiii autişti sunt hipersensibili la muzică şi la tot ce este ritmat", ne-a spus d-na doctor.
     "Acest staţionar oferă şi posibilitatea studiilor primare. De aici încolo nu mai ştim ce se întâmplă. Am avut cazuri când am putut recomanda şcoli sau grădiniţe normale, însă s-a dovedit că societatea îi respinge", a mai declarat Rodica Urziceanu.

Cine este de vină?
     În cazul acestei afecţiuni se vorbeşte despre o cauză genetică, însă, la nivel internaţional, părerile sunt împărţite. În afara autismului pur, un alt mister tulburător şi niciodată elucidat este sindromul Asperger, un sindrom care deschide posibilitatea apariţiei geniului. Copiii cu acest sindrom sunt mai inteligenţi decât ceilalţi şi pot stoca, asemenea unui computer, cantităţi inimaginabile de informaţie, dar numai într-un singur domeniu. Întâmplările vieţii, dragostea, ura, moartea trec pe lângă ei fără să-i intereseze, nu le provoacă nici o reacţie. Nu suferă, nu iubesc, nu plâng.
     Se poate ca autismul să nu fie o boală, ci o neputinţă de a comunica cu lumea. Un fel de a fi ... altfel.

Luminiţa Ivan
luminiţa.ivan@azi.ro