Nu-i doare gura

   
   
   
   de Valentin Stănilă
   Nici nu stii despre ce este vorba, despre superficialitate, despre curajul ignorantului de a se pronunta mai ales în chestiuni pe care nu le cunoaste sau, chiar despre iresponsabilitate. De fapt, nici nu mai are importantă mecanismul care declansează formularea – în spatiul public – a tot felul de păreri care induc confuzie, dezinteres, chiar dezgust fată de tot si toate, sentimentul neputintei, fatalismul. Dintre numeroasele exemple care se pot da (din păcate, sunt atât de numeroase încât operatiunea de selectare) prezintă o mare dificultate ne vom opri la cele care îsi propun să ofere o privire „de sinteză" asupra celor 15 ani de la ceea ce unii numesc, cu o seninătate vecină cu inconstienta, „asa zisa revolutie". Si mă rog, de ce „asa zisa"? Pentru că emitentii unei asemenea opinii consideră că (cităm) „dacă facem abstractie de stratul superficial al progreselor de după 1989 constatăm că nimic de fond nu s-a schimbat în acest deceniu si jumătate". Are sens să polemizezi cu aberatiile, cu asemenea „grozăveli"? N-are. Chiar dacă acceptăm punctul de vedere al nostalgicilor (ceea ce este inacceptabil, ca să fie clar!) că, de atunci, din decembrie 1989, totul s-a schimbat în rău, am avea suficiente temeiuri pentru a considera că teribilisme de genul celui evocat aici nu au nici un temei faptic. Or, dincolo de fapte (ori fără ele) orice discutie îsi pierde sensul. Evaluarea corectă a ceea ce s-a întâmplat în ultimii 15 ani nu reprezintă un exercitiu teoretic, doar „un cal de bătaie" pentru înfruntările politice, atât de acerbe în campaniile electorale, ci o necesitate de ordin practic pentru fiecare dintre noi, pentru comunitătile (mai restrânse sau mai ample) din care facem parte. O mutatie evidentă a intervenit în exercitarea rolului statului într-un sistem democratic. O asemenea mutatie s-a produs nu neapărat – în toate cazurile – ca efect al actiunii deliberate de reformare a administratiei publice, ci pe cale, să-i zicem, naturală: consecintele schimbării fundamentale produse în decembrie 1989, adică schimbarea de sistem. Cu vointa sau în absenta vointei politicienilor (nu numai a celor aflati la putere) statul s-a „retras" din multe domenii în care era omniprezent si omnipotent lăsând loc initiativelor particulare si, cum mai arătam, comunitare. N-avem încotro si, în extrem de multe situatii trebuie să ne descurcăm singuri, fără ajutorul, fără tutela statului. Este unul dintre motivele care ne îndeamnă să purcedem, fiecare, la ceea ce am numit a reprezenta evaluarea corectă a transformărilor postdecembriste. Esecurile unora dintre noi, în plan profesional, moral s.a.m.d. nu mai pot fi puse exclusiv sau predominant pe seama statului, a politicilor promovate de institutiile acestuia. Suntem obligati să devenim competenti si responsabili.
   Cu această remarcă ne întoarcem la competenta si responsabilitatea pe care le implică interventiile publice. Acum, în campania electorală, multi lideri si multe partide recurg la serviciile unor experti, ale unor firme de consultantă. Este o „miscare" firească deoarece politica tinde spre un înalt grad de profesionalizare. Expertiza oferită de specialisti în „imagine publică" este, incontestabil, utilă. Dar oricât de mestesugit ar fi discursul pregătit de un asemenea specialist, oricât de bine studiate ar fi gesturile oratorului, oricât de riguros ar fi respectate regulile retoricii, totul se poate dovedi de prisos dacă sună – vorba fabulistului – ca un butoi gol. Gălăgia pe care o fac butoaiele goale din carul aflat în miscare este cu atât mai stridentă si de neacceptat când există termen de comparatie, adică – pe ici, colo – câte un butoi plin si, unde mai pui, cu licoare de calitate. Pe multi politicieni nu-i doare gura când ne spun cele mai mari bazaconii, cu sau fără rea-intentie. Oricum, au reusit – în cazul cel mai bun – să ne plictisească. Păcat că n-au ajuns, încă, în faza în care să se plictisească de ei însisi.